Prima pagină Cultura

Sir Francis Drake – marinar, tâlhar, explorator, nobil

Nicu Pârlog 06.12.2011 | ● Vizualizări: 1786
Sir Francis Drake – marinar, tâlhar, explorator, nobil     Francis Drake, marinar, tâlhar, explorator, nobil, pirat, corsar, istorie + zoom
Galerie foto (8)

Dintr-un tablou de epocă ne priveşte detaşat un personaj istoric cu alură nobilă. Hainele-i alese, gulerul alb plisat şi, în general, înfăţişarea-i îngrijită ne fac, la prima vedere, să credem că a fost un aristocrat sau chiar un om al artelor frumoase. Cât ne-am înşelat! Personajul nostru de astăzi este unul dintre cele mai impresionante figuri ale Istoriei, Aventurii şi Navigaţiei din toate timpurile. Numele său a stârnit invidie, admiraţie şi respect la toate curţile europene.

El a fost Drake, Francis Drake, ţăranul devenit marinar, marinarul devenit căpitan de corabie, căpitanul ajuns pirat, piratul devenit corsar, corsarul devenit nobil, nobilul devenit proprietar de sclavi, proprietarul de sclavi devenit, în final, explorator şi personaj istoric de prim rang.

Începuturile

Tumultuoasa şi glorioasa existenţă a celui sortit să devină cel mai celebru corsar din istorie, precum şi primul englez care a înconjurat Pământul, a început cândva în luna februarie sau martie (istoricii nu s-au pus încă de acord) din anul 1544.

Francis Drake a văzut lumina zilei în ţinutul Devon, iar la scurt timp după naşterea sa, familia s-a mutat în comitatul Kent.

Copilul avea să fie primul dintre cei 12 fii ai lui Edmund Drake, un fermier protestant al cărui zel religios îl propulsase până la funcţia de pastor pentru o parte din marinarii flotei regale britanice.

Viaţa sa personală a fost cu mult sub intensitatea şi măreţia carierei sale militar-politice. Acest om - care a marcat definitiv istoria navigaţiei - a fost căsătorit de două ori şi a murit fără să lase niciun urmaş.

Chemarea mării avea să fie într-atât de puternică, încât micul Francis devine marinar pe o corabie care făcea negoţ cu Franţa, pe vremea când nu împlinise încă 13 ani.

Trebuie să reţinem totuşi că este vorba de o epocă istorică în care exploatarea copiilor, care astăzi oripilează societatea modernă, era o realitate de care nu se sinchiseau prea mult nici măcar părinţii copiilor trimişi la muncă în condiţii mizere şi inumane, de la vârste nefiresc de fragede.

Micul Francis ajunseste foarte bine, comparativ cu alţi copii contemporani cu el, care munceau chiar şi 14 ore pe zi, în minerit, agricultură sau cocoşaţi de mici la războaiele de ţesut. Impresionat de inteligenţa nativă şi curajul tânărului, căpitanul vasului comercial îi predă acestuia comanda vasului, Drake ajungând astfel căpitan de vas la doar 20 ani.

Alţii ar fi fost mai mult decât mulţumiţi cu această realizare şi s-ar fi complăcut într-o existenţă relativ sigură şi prosperă.

Nu şi Drake - tânărul căpitan ţintea mai sus. Cariera de mic afacerist cu navă personală care să facă negoţ cu Franţa pentru tot restul vieţii nu-i satisfăcea visurile de mărire.

Imperiul Britanic, patria sa, era pe atunci în plină ascensiune colonial-militară. Englezii nu precupeţeau niciun efort în lupta pentru dominarea mărilor, dar aveauconcurenţi serioşi si periculoşi. Franţa, Olanda, Portugalia erau adversari de temut, dar duşmanul cel mai puternic era Imperiul Spaniol, aflat pe atunci la apogeul său.

Pirat, corsar, negustor de sclavi, erou naţional

Francis Drake simţea că ţara sa avea nevoie de tineri inteligenţi, curajoşi până la nebunie, vicleni şi gata de orice. Iar nimeni nu corespundea mai bine acestor cerinţe decât propria-i persoană.

Privirea sa lacomă şi temerară se oprise asupra comerţului cu sclavi, una dintre cele mai bănoase afaceri din acea vreme.

Împreună cu vărul său John Hawkins, se îmbarcă pe una dintre corăbiile deţinute de familia Hawkins în Plymouth. Din prima călătorie, cei doi se întorc cu mâna goală, dar insuccesul nu face decît să-l ambiţioneze mai tare pe Drake.

Un an mai târziu, pe când avea doar 23 de primăveri, Francis se îndreaptă din nou spre bogatele colonii spaniole din America Centrală. Are ghinion din nou, de data aceasta fiind prins şi întemniţat de spanioli. Este aruncat într-o temniţă mizeră din portul mexican San Juan de Ulúa. Ambiţios, inteligent şi curajos, Drake reuşeşte să evadeze, jurând în sinea sa o cruntă răzbunare împotriva a tot ce înseamnă Imperiul Spaniol. De fapt, majoritatea biografilor săi cad de acord asupra faptului că incidentul prizonieratului a fost cel care a schimbat destinul lui Drake, transformându-l în cel mai temut vânător şi jefuitor al corăbiilor spaniole.

Prima sa acţiune post-prizonierat a constat în atacul asupra Istmului Panama, punctul principal de trecere prin care colonialiştii spanioli din Lumea Nouă transportau bogăţii imense. Cantităţi uriaşe de aur şi argint, în mare parte jefuite de la populaţiile pre-columbiene, erau trimise de aici spre Marea Caraibelor, iar în portul Nombre de Dios erau încărcate în faimoasele galioane spaniole.

Prima sa mare lovitură s-a concretizat în ocuparea şi jefuirea portului Nombre de Dios. Nu fără un preţ major: Drake, spirit bătăios, nu a vrut să stea departe de luptele date de oamenii săi şi a fost, în consecinţă rănit destul de grav. În ciuda insistenţelor oamenilor săi, care îl rugaseră cu Cerul şi Pământul să ia o pauza pentru refacere, Francis simţea că e pe cai mari şi nu voia să abandoneze nimic. A rămas deci ascuns în junglele din Panama, atacând orice transport spaniol.

Fire pragmatică şi nonconformistă. Drake nu dă doi bani pe deja tradiţionala rivalitate dintre francezi şi englezi şi se împrieteneşte la cataramă cu piratul francez Guillaume Le Testu.

Cei doi frumoşi nebuni ai mărilor învolburate dau lovitura vieţii lor în anul 1573. Atunci, bogăţiile aveau să curgă nu din pântecele galioanelor, ci, literalmente de pe spinările catârilor: Drake atacă şi jefuieşte un convoi de catâri care transporta mărfuri prin junglă.

Prada a depăşit orice închipuire. Transportul conţinea circa 20 de tone de lingouri din aur şi argint. Greutatea şi volumul prăzii erau prea mari pentru ca oamenii lui Drake să le care după ei. Speriaţi de apropierea patrulelor spaniole, englezii ascund comoara, îngropând-o în imensitatea junglei. În luptele care au urmat, Guillaume Le Testu este rănit, capturat şi executat prin decapitare.

Drake şi oamenii săi au luat cât aur putea să care fiecare şi au traversat 40 kilometri prin jungla deasă. Flămânzi, răniţi şi epuizaţi, erau la un pas de colaps şi abandon.

Atunci Drake a arătat încă o dată de ce a fost o personalitate cu adevărat unică. A construit o plută pe care s-a urcat cu doi dintre oamenii săi şi a navigat în josul unui râu până la vărsarea acestuia în ocean; în prealabil, îşi ascunsese restul echipajului în junglă. Ajuns la ocean, la nava care-i aştepta, se întoarce cu ajutoare şi reuşeşte să-şi recupereze echipajul nevătămat, plus comoara.

Cei 30 de piraţi englezi care s-au întors victorioşi şi bogaţi în Plymouth aveau să fie ridicaţi la rangul de eroi naţionali, iar cei care căutaţi de autorităţi pentru jaf şi banditism au fost graţiaţi într-o clipită.

Personalitatea şi potenţialul economico-militar prezentate de Drake au atras atenţia celor mai înalte cercuri din Londra - până şi curtea regală. Regina Elisabeta I a fost cea care avea să-i finanţeze toate expediţiile de jaf împotriva Imperiului Spaniol, cel mai mare inamic şi concurent al Perfidului Albion.

Aşa i-a fos scris lui Drake, să devină cel mai mare corsar. Adică un pirat, un bandit care, totuşi, spre deosebire de piratul "clasic" - care păstra pentru sine tot ce jefuia -, împărţea cu autorităţile din ţara de origine o parte din prada sa, primind, în schimb, protecţie şi chiar rang nobiliar.

Încurajat, Francis Drake capturează lângă Lima - capitala peruană de astăzi -, un alt galion spaniol încărcat cu aurul incaşilor, topit şi transformat în lingouri. (Cu alte cuvinte, hoţii spanioli au fost prădaţi de hoţii englezi.) Valoarea totală a capturii era de circa 37.000 ducaţi spanioli, echivalentul a 9 miliarde USD din zilele noastre.

Drake nu iartă nimic, el şi oamenii săi reuşind, la scurt timp după această ispravă, să abordeze galionul Nuestra Senora de la Concepcion. Prada? 36 kilograme de aur, 13 cufere cu ducaţi spanioli şi o cantitate de 26 tone de argint..

Cum să nu devină Drake "erou" naţional?

Născut să exploreze

În anul 1577, Drake a fost însărcinat de regina Elisabeta să întreprindă o campanie de jafuri împotriva navelor spaniole care navigau pe coastele pacifice ale Americilor.

Corsarul -ajuns, aşadar, şi explorator -, a traversat Atlanticul şi a pătruns în Pacific prin strîmtoarea Magellan, ocazie cu care a descoperit că Ţara de Foc era o insulă şi nu cel mai sudic punct al Americilor, aşa cum se credea până în acel moment. Flota sa a fost însă avariată de furtunile cumplite, Drake ajungând să mai aibă o singură corabie, celebra Golden Hind.

Îndârjit de sorţii aparent potrivnici, navighează spre nord atacând oraşul-port Valparaiso şi completându-şi flota pierdută, prin capturarea unor galioane spaniole. Continuându-şi drumul spre nord, Drake a ajuns până în dreptul graniţei de astăzi a Statelor Unite cu Canada.

Voiajul său în jurul lumii a stabilit unele recorduri, printre care şi fondarea şi construirea primei biserici protestante pe continentul american. Cartografierea şi explorarea coastei de vest a Americii de Nord a fost făcută, în premieră, tot de Drake şi oamenii săi, iar hărţile şi descrierile sale asupra frontierei de nord a teritoriilor spaniole în America aveau să servească mai târziu drept una dintre mizele Războiului dintre Statele Unite şi Mexic.

Întors în Anglia natală după mai mult de doi ani petrecuţi pe mări şi oceane, Drake este primit cu cele mai mari onoruri: este înnobilat de către regina Elisabeta, la bordul celebrei sale corăbii, Golden Hind, devenid astfel Sir Francis Drake a primit titlul de Sir, precum şi primar al oraşului Plymouth şi membru al Parlamentului.

Omul care a distrus Armada

Isprăvile sale au stârnit, în schimb, furia spaniolilor. Marele Imperiu Spaniol de atunci era condus de cel mai puternic şi temut monarh, regele Filip II, stăpânitor al Americii Centrale şi de Sud, proprietar al celei mai mari flote de război şi constructor al palatului El Escorial.

Un asemenea catolic fanatic şi monarh absolutist nu putea lăsa nepedepsite jafurile temerarului Drake care, culmea, pe deasupra mai era şi protestant.

Picătura care a umplut paharul a fost turnată tot de Drake care, în stilul său caracteristic, intră cu flota în portul Cadiz, ocupă oraşul pentru trei zile, răstimp în care oameni săi jefuiesc, ucid şi violează după bunul lor plac. Comandantul lor nu se mulţumeşte cu atât, ci ordonă incendierea a 31 de vase spaniole şi capturarea altor 6.

Atacul său nu a fost doar un jaf obişnuit, ci o mişcare strategică bine plănuită şi care a întârziat cu peste un an de zile planurile puternicului Filip II de a invada insulele britanice.

Drake avansează atât de mult pe scara ierarhică încât, după isprava din portul Cadiz, este numit adjunctul lordului Howard of Effingham, nimeni altul decât comandantul suprem al flotei militare englezeşti.

Ajuns vice-amiral, se vede la comanda flotei care avea să înfrunte cea mai puternică forţă navală a vremii, faimoasa Invincibila Armada. Băiatul de preot ajunsese cel mai bun apărător al ţării sale în faţa furiei uriaşe a Armadei.

În primele încleştări cu vasele Armadei, desfăşurate în Canalul Mânecii, forţele britanice conduse de Drake cuceresc galionul spaniol Rosario, nava care transporta sumele de bani din care urmau să fie plătite soldele ostaşilor spanioli care luptau împotriva protestanţilor din Ţările de Jos.

Experienţa şi talentul înnăscut de strateg ale lui Drake şi-au spus cuvântul în modul în care a fost condusă această bătălie: de pildă, pe nava sa au fost ţinute aprinse făclii şi luminile de noapte şi ceaţă, acţionând ca un ghid pentru corăbiile engleze în luptele cu navele Armadei.

În noaptea de 29 iulie 1588, cu ajutorul amiralului Howard, eroul englezilor a organizat şi trimis la atac o flotilă de vase incendiatoare, provocând dezordine şi distrugeri ce au scos din luptă cea mai mare parte a corăbiilor care compuneau Invincibila Armada, al cărei renume devenise, brusc, ridicol.

În ziua următoare, neobosit parcă, Drake era în toiul Bătăliei de la Gravelines.

În anul următor dezastrului Armadei, Drake a fost trimis să elibereze Portugalia, regat anexat de regele Filip II al Spaniei. Pe drum, instinctele de corsar nu-i dau pace şi se apucă să jefuiască portul La Coruña.

A fost singura sa victorie din acea campanie. Sorţii începeau sa-i fie potrivnici. Uriaşa desfăşurare de forţe terestre şi maritime trimisă de Londra şi autointitulată English Armada s-a dovedit a fi un dezastru total.

Lipsa de organizare, pregătirea insuficientă a britanicilor pentru luptele terestre şi, în primul rând, lipsa proviziilor au dus la un rezultat dureros pentru Coroana Brianică.

Moartea şi transformarea în legendă

Cariera de corsar a lui Drake a continuat fără probleme până cand acesta a împlinit vârsta de 55 ani (de altfel, o vârstă înaintată pentru acele vremuri).

Dar norocul nu mai avea să-i zâmbească. Campania împotriva coloniilor spaniole din Lumea Nouă nu a avut succesul scontat. Spaima Mărilor de altădată avea să sufere înfrângeri în serie. Asediile porturilor San Juan şi Puerto Rico s-au soldat cu mari pierderi în rândul forţelor engleze. Spaniolii îşi învăţaseră, în sfârşit, lecţiile; fiecare oraş-colonie era acum apărat de garnizoane puternice.

Moartea i-a făcut cu ochiul pentru prima dată în momentul în care un tunar norocos din castelul El Moro a tras o ghiulea care a nimerit chiar în cabina unde stătea Drake, regele corsarilor supravieţuind în mod norocos.

Nu la fel de norocos a fost şi în faţa dizenteriei. Cel mai mare corsar al istoriei a avut parte de o moarte atipică, pe care cu siguranţă nu şi-a dorit-o. Un spirit războinic şi cutezător ca el şi-a imaginat sfârşitul în luptă, nu zăcând în propria diaree şi imobilizat în patul său din cabină.

Pe data de 26 ianuarie 1596, El Draque - cum îl porecliseră, cu teamă, spaniolii - a fost aşezat într-un coşciug şi aruncat în mare, după tradiţia marinărească pentru cei care mor în larg. Coşciugul de plumb cu trupul său a fost înghiţit de apele care scaldă portul Portobelo din Panama.

Istoricii şi cercetătorii îl caută şi astăzi. Poate că descoperirea sicriului ar readuce în memoria publică figura unui adevărat erou al mărilor

(Nu de alta, dar trăim într-o lume în care Jack Sparrow şi seria penibilo-fantastică "Piraţii din Caraibe", sunt mult mai celebre în rândul generaţiilor tinere decât temerarele fapte adevărate ale lui Francis Drake.)

Rugăciunea corsarului

Poate că niciun articol sau documentar despre personalitatea sa nu vorbeşte mai bine despre spiritul acestui om decât rugăciunea despre care se spune că ar fi fost scrisă de el în anul 1577:

Tulbură-ne, Doamne,

Când suntem prea mulţumiţi cu noi înşine,

Când visele ni se împlinesc

Pentru că am visat prea mărunt,

Când am ajuns la destinaţie

Fiindcă am navigat prea aproape de ţărm


Tulbură-ne, Doamne,

Când, sătui de lucrurile pe care le avem

Ne-am pierdut setea pentru Apa Vieţii,

Când, îndrăgostiţi de vieţile noastre mărunte,

Am încetat să mai visăm la Veşnicie

Când în strădania de a clădi un Pământ Nou

Am uitat de Cerurile Tale.


Tulbură-ne, Doamne,

Ca să îndrăznim mai semeţ

Să ne avântăm pe mările sălbatice,

Acolo unde furtunile ne arată puterea Ta,

Acolo unde, fără ţărmuri la orizont,

Vom vedea stelele.


Îţi cerem, Doamne, să împingi zarea speranţelor noastre

Iar viitorul să-l aduci mai aproape de noi

Cu putere, îndrăzneală, speranţă şi dragoste,

Toate le cerem în numele Căpitanului nostru, Iisus Hristos!

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI