Prima pagină Descopera in Romania

In sus si in jos. Pe Arges

Lucian Vasilescu 05.03.2007 | ● Vizualizări: 499
In sus si in jos. Pe Arges     In sus si in jos. Pe Arges + zoom
Galerie foto (4)

N-am simtit niciodata mai apasat decat in aceasta calatorie ca traim sfasiati intre penibil si magnific, intre ridicol si sublim. Si asta inca de la inceput. Iar inceputul s-a numit Manastirea Cotmeana (in imagine), cam la jumatatea distantei dintre Pitesti si Ramnicu Valcea.

Veche de mai bine de 600 de ani, Cotmeana a fost ridicata de Radu I, domn al Tarii Romanesti, la sfarsitul veacului al XIV-lea, apoi a fost refacuta de Mircea cel Batran, mai apoi restaurata si infrumusetata de Constantin Brancoveanu, in veacul al XVIII-lea. Ansamblul feudal de la Cotmeana se compune din biserica veche, turnul-clopotnita si zidul de aparare, prevazut cu goluri de tragere. Aici inca mai poate fi auzit sunetul celui mai vechi clopot din Tara Romaneasca, clopot ce dateaza de la anul 1385.

Dupa 1990, viata monahala a prins din nou viata la Cotmeana, sub indrumarea staretului Ioasaf Boiciuc, vestit in toata tara pentru puterile sale tamaduitoare si pentru slujbele de exorcizare pe care le practica. Asadar, Cotmeana este, astazi, o poveste frumoasa, veche de mai bine de sase secole si vie.

Alaturea de biserica cea veche, a Domnilor, a fost ridicata, in vremea din urma, una noua. Aici, chiar la intrare, o alcatuire de neon, infatisand-o pe Fecioara cu Pruncul, imprastie o lumina halucinanta, de club de noapte. Se spune ca suntem dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, acela pe care-l stim din batranele icoane.

Asa credeam si eu pana am vazut „icoana“ electrica. Oare cum o fi sa te inchini la starterele ei, dar cum o fi s-o mai si saruti pe gazele inerte? Avem o scoala veche, buna si frumoasa de zugravi de biserici si de icoane. Oare ce cauta la Cotmeana o „icoana“ cu stecher? De asta am spus ce-am spus la inceput despre magnific si penibil, despre sublim si despre ridicol. O alta, din pacate, confirmare a infricosatoarei alaturari a contrariilor aveam sa primesc privind fresca exterioara a bisericii noi, fresca realizata de un „artist“ contemporan. Sectiunea cu pedepsirea pacatoaselor in Infern m-a lasat cu gura cascata.

Conacul pasoptist
O scurta si fericita abatere de la Valea Argesului am facut in comuna Nicolae Balcescu (judetul Valcea, la cca 15 km de Cotmeana), pentru a vizita Memorialul celui care a dat si numele localitatii. In forma sa actuala, constructia Conacului Balcescu a inceput la anul 1824. In 31 martie 1948, Radu N. Mandrea, stranepot al lui Balcescu, a donat statului roman „Conacul Balcestilor, cu parc, padure, teren de cultura si gradina de zarzavat (…) urmand a fi loc de reculegere, de studiu si de insanatosire a carturarilor si artistilor de ambe sexe (…)“ Din pacate, in febra reimproprietaririlor de dupa 1990, o buna parte din padurea si terenul apartinatoare Conacului a fost instrainata.


 
Acum, directorul asezamantului, Nicolae Banica-Ologu, se straduieste sa recupereze terenurile care sunt de drept, cu acte in regula, in proprietatea Memorialului. O lupta cu morile de vant. Figura emblematica a Revolutiei de la 1848, Balcescu nu-si poate face singur dreptate: este departe in timp, dar si in spatiu – ramasitele sale pamantesti repauseaza intr-un cimitir al saracilor din Palermo, acolo unde s-a stins din viata la numai 33 de ani.

Urmele noastre nu se vor sterge…
La Curtea de Arges, in biserica balada, odihnesc cei dintai regi si cele dintai regine ale Romaniei: Carol I, Elisabeta, Ferdinand si Maria. Biserica este ctitoria lui Neagoe Basarab; construirea ei a inceput la anul 1514 si a durat trei ani. Pictura interioara a fost definitivata sub domnia lui Radu de la Afumati si a fost realizata de zugravul Dobromir.

Acum, pentru a patrunde in curtea interioara, se percepe o taxa de intrare – lucru de inteles. Mai greu de priceput este insa faptul ca, in loc de bilet, vizitatorii primesc iconite din plastic, un soi de PET-uri ale iconografiei ortodoxe moderne. Pentru ca m-am incapatanat sa cer bilet in schimbul banilor, a trebuit sa astept minute bune pana cand cineva si-a adus aminte unde pusese biletele
care, probabil, nu mai fusesera folosite de foarte multa vreme, stiut fiind faptul ca biletul este lucrarea Necuratului.

Mai sus, pe Valea Argesului, mergand pe Transfagarasan, se ajunge la lacul de acumulare al hidrocentralei Vidraru. Intreaga lucrare a fost savarsita intre 1961 si 1966. Inaltimea barajului este de 166 de metri si pentru a-l construi au fost turnati 480.000 de metri cubi de beton.

Privindu-l (pe baraj), mi-am amintit ca acum trei ani a inceput in Bucuresti reabilitarea Pasajului Marasesti. Fireste, lucrarea aceasta din urma, capodopera a ingineriei secolului XXI, de o complexitate mai presus de puterea noastra de intelegere, nu este gata nici astazi.

Acest material a fost realizat de Lucian Vasilescu (documentare, text, fortografii), Radu Leonte (art director), Marian Simon (viziune grafica).