„Harta limbii” care ne-a fost arătată în copilărie este complet greșită. Iată de ce!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Probabil că, în copilărie, ai întâlnit sau chiar ai învățat la școală că limba are zone diferite, fiecare responsabilă pentru un anumit gust. În realitate, „harta limbii” este falsă.

„Harta limbii” susține că există șapte zone distincte: dulce la vârf, umami în centru, sărat pe marginile din față, acru imediat în spatele acestora și amar în partea din spate. Pentru mult timp, acest model nu a fost pus serios sub semnul întrebării, deși poate fi infirmat foarte ușor.

Un experiment simplu este suficient: pune puțină sare spre partea din spate a limbii. Conform hărții, nu ar trebui să simți gustul. În practică, vei constata că percepi perfect gustul sărat. Același lucru se întâmplă și cu celelalte arome, indiferent unde sunt plasate pe limbă.

„Harta limbii” este falsă, iar acest lucru este foarte ușor de demonstrat!

Un studiu din 1993 remarca faptul că „simplitatea aparentă a hărții limbii a transformat-o într-o demonstrație populară în orele de biologie pentru copii. Popularitatea acestei demonstrații este cu atât mai surprinzătoare cu cât eșua destul de frecvent în a produce rezultatele așteptate.”

Cum a apărut, totuși, această concepție greșită? Originea pare să fie o traducere din 1942 realizată de psihologul american Edwin Boring a unui studiu publicat în 1901 de către cercetătorul german Dirk P. Hänig.

„Hänig a dorit să arate cum se modifică sensibilitatea (reciproca pragului, reprezentată pe axa verticală) în diferite zone ale limbii. Pentru fiecare stimul, Boring a calculat reciprocele pragurilor lui Hänig și apoi le-a împărțit la valoarea maximă”, explică un articol din 2022.

De unde a pornit eroarea?

Pe scurt, studiul original indica variații subtile de sensibilitate în diferite zone, nu existența unor regiuni exclusive pentru anumite gusturi. Însă reprezentarea grafică realizată ulterior a eliminat această nuanță.

„Graficul lui Boring i-a determinat pe alți autori să concluzioneze că nu exista practic nicio senzație în zonele unde curbele indicau un minimum și că exista o senzație maximă acolo unde curbele atingeau un maximum. Așa au apărut hărțile limbii, cu ‘dulce’ la vârf, ‘amar’ la bază etc.”, arată studiul din 1993.

Cercetările moderne arată însă altceva. „Studiile contemporane au demonstrat că receptorii gustativi capabili să detecteze cele cinci gusturi de bază (amar, dulce, sărat, acru și umami) sunt distribuiți pe suprafața limbii într-un mod relativ variabil. Receptori gustativi au fost identificați și în alte zone ale cavității bucale, inclusiv pe palatul moale și în laringe”, explică analiza din 2022, citată de IFL Science.

Deși sensibilitatea poate varia ușor de la o zonă la alta, nu există regiuni ale limbii dedicate exclusiv unui singur gust. Atât timp cât substanța ajunge în gură, papilele gustative își vor face treaba.

Vă recomandăm să citiți și:

Peștii ar putea ascunde secretul pentru o alternativă sustenabilă la ambalarea alimentelor

De ce copiii își mănâncă secrețiile nazale?

Care este legătura dintre zgomotul traficului și colesterol?

Test de cultură generală. Care material prețios nu este atât de rar pe cât crede lumea?