Cercetătorii au descoperit secretul oamenilor care reuşesc să supravieţuiască în Siberia. Rezultatele îi dau dreptate lui Darwin

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Siberia ocupă aproximativ 10% din suprafaţa terestră a planetei Pământ, însă găzduieşte astăzi doar 0,5% din populaţia globului. Acest lucru nu este surprinzător, dacă luăm în seamă faptul că temperaturile medii înregistrate în luna ianuarie ating şi -25°C. Geneticienii au analizat doar câteva din totalitatea grupurilor indigene care trăiesc aici. Câteva dintre acestea sunt în pericol de a dispărea – de exemplu, teleuţii (ce mai numără 2.000 de persoane), descendenţii unui grup odată puternic de negustori ce cai şi vaci ce erau renumiţi pentru talentul lor în realizarea obiectelor din piele.

Alte cercetări asupra adaptării la rece au fost efectuate pe două populaţii din Siberia, relevând importanţa câtorva gene. De exemplu, genele UCP1 şi UCP3 tind să fie prezente în forme mai active în rândul populaţiilor care trăiesc în zone mai reci, conform unui studiu publicat de Anna di Rienzo de la Universitatea din Chicago. Aceste gene ajută la folosirea rezervelor de grăsime din corp pentru a produce căldură, în loc ca acestea să fie folosite pentru a produce energie chimică pentru mişcările muşchilor sau pentru a alimenta funcţiile creierului.

Noul studiu a colectat mult mai multe mostre de la populaţiile siberiene, incluzând 10 grupuri ce reprezintă aproape toate populaţiile native. Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au analizat 200 de mostre ADN colectate de oamenii de ştiinţă de la Institutul Problemelor Biologice din Nord din Magadan, Rusia. Cercetătorii au dorit să identifice genele care ajută la adaptarea la rece. Alexia Cardona de la Universitatea Cambridge a folosit mai multe tehnici pentru a descoperi semne ale selecţiei naturale în genomul uman – cu alte cuvinte, gene care au fost favorizate de procesul evolutiv pentru că ajutau oamenii să supravieţuiască şi să se reproducă. Cercetătoarea a identificat 3 gene, dintre care una era UCP1, confirmând astfel studiile precedente. Celelalte două gene erau ENPP7 şi PRKG1.

PRKG1 joacă un rol important în contractarea muşchilor netezi, un element cheie în frisoane şi în constricţia vaselor de sânge, metode prin care poate fi evitată pierderea căldurii. Gena ENPP7 joacă un rol important în metabolizarea grăsimilor, mai ales a celor găsite în lactate şi în carne, alimente importante în dieta persoanelor care trăiesc în apropiere de regiunea arctică.

Importanţa acestor gene care favorizează adaptarea la rece diferea în funcţie de poziţionarea geografică a populaţiilor din Siberia. Astfel, gena UCP1 era foarte importantă în rândul grupurilor din sudul Siberiei, pe când PRKG1 era mai importantă în nord-estul Siberiei şi în regiunile centrale. Pe de altă parte, ENPP7 era importantă de-a lungul întregii Siberii.

Aceste indicii laolaltă reprezintă exact tipul de dovezi căutate de oamenii de ştiinţă pentru a demonstra existenţa procesului de selecţie naturală: identificarea unui factor de presiune asupra selecţiei, variaţia în rândul diferitelor populaţii, modificări specifice ale ADN-ului şi înţelegerea consecinţelor acestor schimbări. Cardona concluzionează că studiul atestă modul în care diferite popoare din Siberia s-au adaptat la vremea rece de aici şi la dieta pe bază de carne în ultimii 25.000 de ani, adaptare concretizată în selecţia naturală a mai multor gene care controlează mai multe procese biologice.

Cardona mai subliniază că siberienii sunt consideraţi a fi populaţia-sursă pentru toţi amerindienii de astăzi, sugerând că genomul amerindienilor ar putea prezenta adaptări la frig similare. 

„Rezultatele sunt fascinante, pentru că oferă noi dovezi asupra modului în care am continuat să evoluăm în lumea modernă”, a comentat Danae Dodge, genetician la Universitatea Sheffield din Marea Britanie.

Sursa: ScienceNOW