Home » D:News » Nouă motive pentru care trebuie să renunţi cât de curând la fumat

Nouă motive pentru care trebuie să renunţi cât de curând la fumat

Nouă motive pentru care trebuie să renunţi cât de curând la fumat
Publicat: 30.06.2013
Potrivit specialiştilor de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, efectele adverse ale consumului de ţigări provoacă sute de mii de victime anual.

Pentru unii dintre fumători renunţarea la acest viciu nu este tocmai un lucru uşor, motiv pentru carea mai jos am listat câteva dintre cele mai importante motive care v-ar putea determina să vă lăsaţi de fumat. 

1. Fumatul te predispune la infecţii

Până acum, fumatul a fost deja asociat cu numeroase forme de cancer, însă studiile indică faptul că el diminuează capacitatea corpului de a combate infecţiile. Chiar şi cei care fumează la mâna a doua sau a treia se pot confrunta cu această problemă. 

2. Fumatul îşi afectează capacităţile cognitive

Un studiu publicat în The Journal of the American Medical Association a subliniat că fumatul îi afectează pe cei de vârstă mijlocie, cauzându-le probleme de memorie. De asemenea, fumătorii care se confruntă cu probleme cognitive uşoare ajung să dezvolte demenţă într-un ritm accelerat. 

3. Fumatul îţi afectează viaţa sexuală

Severitatea disfuncţiilor erectile este corelată cu nivelul de expunere la fumat. Un studiu care a monitorizat 118 pacienţi care renunţaseră la fumat şi 163 care continuau cu acest viciu. Rezultatele au indicat că cei care renunţaseră la fumat se confruntau cu mai puţine probleme legate de disfuncţiile erectile. Totuşi, cu cât pacientul renunţa la fumat la o vârstă mai înaintată, cu atât şansele de îmbunătăţire a situaţiei erau mai mici. 

4. Fumatul îţi scurtează viaţa

Atunci când devin dependenţi de nicotină, mulţi oameni nu se gândesc la efectele acestui obicei pe termen lung. Cercetările indică faptul că fumatul ne afectează nu numai lungimea vieţii, ci şi calitatea ei. „În SUA, fumatul este principala cauză a deceselor care poate fi prevenită. Trebuie să încercăm să educăm lumea cu privire la dependenţa de nicotină”, a declarat coautorul studiului, Tim McAfee.

5. Fumatul favorizează apariţia ridurilor

Acest viciu grăbeşte procesul natural de îmbătrânire. Prin urmare, cu cât un individ fumează mai mult, cu atât va îmbătrâni mai repede. Potrivit cercetătorilor de la Mayo Clinic, nicotina cauzează îngustarea vaselor de sânge de la nivelul pielii, încetinind ritmul cu care se deplasează sângele. 

„Cu un flux sanguin scăzut, pielea nu mai primeşte la fel de mult oxigen sau substanţe nutritive importante, precum vitamina A. Deasemenea, multe dintre cele 4.000 de substanţe chimice din tutun afectează colagenul şi elastina, fibre care asigură rezistenţa şi elasticitatea pielii. Din această cauză, pielea începe să se lase şi să se rideze prematur”, a declarat dr. Lowell Dale.

6. Fumatul poate duce la infertilitate

„Fumatul este dăunător pentru ovarele femeilor, iar gradul de vătămare depinde de numărul de ţigări şi de durata de timp în care o persoană fumează. Fumatul pare să accelereze diminuarea ovulelor şi a funcţiilor reproductive, ducând chiar şi la o menopauză timpurie”, susţin oamenii de ştiinţă de la The American Society for Reproductive Medicine. Aşadar, cu cât o femeie fumează mai mult, cu atât există un risc mai mare ca ea să aibă probleme legate de reproducere. De asemenea, fumatul este asociat şi cu diminuarea calităţii spermei. 

7. Fumatul este asociat cu un număr care de cancere

Potrivit oamenilor de ştiinţă din Statele Unite, cel puţin 69 de tipuri de cancer sunt cauzate de fumat. „Din cele 7.000 de substanţe chimice ce se găsesc în tutun, cel puţin 250 sunt dăunătoare. Mai mult, din cele 250, cel puţin 69 pot cauza cancer”, au notat specialiştii de la National Cancer Institute.

8. Fumatul te poate orbi

Oamenii care fumează sunt de patru ori mai predispuşi la orbire, comparativ cu cei care nu au acest obicei. Mulţi indivizi nu cunosc această legătură dintre fumat şi degenerarea maculară, însă ea trezeşte îngrijorări în lumea medicală. Degenerarea maculară este o boală cronică a ochilor care poate cauza pierederea vederii în centrul câmpului vizual. Până acum, studiile au indicat că fumatul este responsabil pentru 20 de procente din cazurile de orbire înregistrate la persoane peste 50 de ani.

9. Fumatul îţi afectează oasele

De mult timp, acest viciu a fost asociat cu osteoporoza. Comparativ cu bărbaţii, se pare că femeile au un risc mai crescut de dezvoltare a acestei boli. Spre deosebire de femeile care nu fumează, fumătoarele produc mai puţin estrogen şi tind să experimenteze menopauza mai devreme, lucru care poate contribui la pierderea de masă osoasă.

Sursa: Medical Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?
O nouă specie de broască arată ca un dovleac în miniatură
O nouă specie de broască arată ca un dovleac în miniatură
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști
Istoria, o temă folosită frecvent de producătorii de sloturi online (P)
Istoria, o temă folosită frecvent de producătorii de sloturi online (P)
Obiceiuri financiare sănătoase: Cum învingem inflația?
Obiceiuri financiare sănătoase: Cum învingem inflația?
Dependența de iubire este tulburare reală sau etichetă înșelătoare?
Dependența de iubire este tulburare reală sau etichetă înșelătoare?
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile
Test de cultură generală. Care animal nu uită niciodată?
Test de cultură generală. Care animal nu uită niciodată?
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ: destinații extreme în care nu vrei să ajungi!
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ: destinații extreme în care nu vrei să ajungi!
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii
Unul dintre cei mai cruzi împăraţi din istorie. Orgiile lui au fost fără margini. Întreţinea relaţii incestuoase inclusiv cu mama lui
Unul dintre cei mai cruzi împăraţi din istorie. Orgiile lui au fost fără margini. Întreţinea relaţii incestuoase ...
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre
Coșmarurile nu sunt chiar întâmplătoare. Ce ne spune știința?
Coșmarurile nu sunt chiar întâmplătoare. Ce ne spune știința?
Unde este cel mai înalt oraș locuit permanent din lume?
Unde este cel mai înalt oraș locuit permanent din lume?
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?