Home » D:News » Dezastrele bat la uşă: oamenii de ştiinţă lansează noi avertizări cu privire la încălzirea globală

Dezastrele bat la uşă: oamenii de ştiinţă lansează noi avertizări cu privire la încălzirea globală

Dezastrele bat la uşă: oamenii de ştiinţă lansează noi avertizări cu privire la încălzirea globală
Publicat: 03.09.2013
Noi am împins sistemul climatic pe marginea prăpastiei, iar acum mai avem foarte puţin timp pentru a acţiona avertizează climatologii reprezentanţi ai Naţiunilor Unite.

„Mai avem 5 minute până la miezul nopţii”, a avertizat Rajendra Pachauri a cărui organizaţie (Intergovernmental Panel on Climate Change sau IPCC, tradus în română sub numele de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei) va elibera luna aceasta cinci volume ale unei noi estimări privind încălzirea globală şi impactul acestui proces. 

„Putem utiliza darurile naturii după bunul plac, dar în cele din urmă debitele vor fi mereu egale cu creditele”, a mai declarat acesta citându-l pe Mahatma Gandhi. „Pot să consimt că umanitatea a ignorat complet şi că nu a luat în considerare debitele? Astăzi avem cunoştinţele necesare pentru a putea observa debitele şi a înţelege cu ce am contribuit la starea actuală a planetei”, a explicat Pachauri. 

IPCC este alcătuit din sute de oameni de ştiinţă din întreaga lume, iar cele cinci volume mult aşteptate, despre care vorbeşte Pachauri vor fi publicate începând cu 27 septembrie. 

Primul volum va analiza dovezile ştiinţifice ale schimbării climatice, urmând ca alte două volume să apară anul viitor şi să se concentreze asupra impactului şi a opţiunilor pe care le avem pentru a aborda problema. 

O ediţie preliminară a raportului IPCC obţinut pe surse acum două săptămâni sugera că oamenii sunt aproape sigur cauza schimbărilor climatice. 

De asemenea, raportul preconizează că nivelul mării va creşte cu 90 de centimetri până la sfârşitul secolului şi respinge zvonurile recente potrivit cărora procesul de încălzire s-ar încetini. 

În rapoartele sale anterioare, IPCC a avertizat că încălzirea continuă va duce la extincţia multor specii, va creşte intensitatea sau frecvenţa secetelor, a valurilor de căldură şi a inundaţiilor, afectând alimentele şi sursele de apă. 

„Nu ne putem izola de nimic din ceea ce se întâmplă pe planetă. Ne va afecta pe toţi într-un mod sau altul”, a mai explicat preşedintele IPCC. 

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un mecanim italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanim italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”