Oamenii de ştiinţă au aflat de ce avem fobii aparent iraţionale

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Amintirile pot fi transmise din generaţie în generaţie prin comutatorii genetici care le permit urmaşilor să moştenească experienţele strămoşilor, susţine o nouă cercetare care are potenţialul de a explica modul în care se formează fobiile. 

De mult timp, oamenii de ştiinţă au presupus că amintirile şi experienţele acumulate de-a lungul vieţii trebuie să fie transmise urmaşilor. Acum, o nouă cercetare sugerează că este posibil ca unele informaţii să fie moştenite biologic prin schimbări chimice care se produc în ADN. 

Oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii Emory au descoperit că şoarecii le pot transmite urmaşilor informaţii învăţate referitoare la experienţele traumatice sau stresante. Mai exact, în studiu şoarecii le-au transmis urmaşilor frica de mirosul florilor de cireş japonez. 

Rezultatele acestei cercetări s-ar putea să îi ajute pe specialişti să înţeleagă de ce oamenii suferă de fobii aparent iraţionale. 

Astfel, frica de păianjeni ar putea fi, de fapt, un mecanism de apărare moştenit în materialul genetic de la strămoşii care au avut o întâlnire neplăcută cu o arahnidă. 

„Rezultatele cercetării ne-au permis să apreciem modul în care experienţele pe care le au părinţii înainte de a avea un urmaş influenţează atât structura, cât şi funcţionarea sistemului nervos al viitoarelor generaţii”, a explicat unul dintre autorii studiului, dr. Brian Dias.

În studiu, oamenii de ştiinţă i-au determinat pe şoareci să se teamă de mirosul florilor de cireş folosind şocuri electrice. La 10 zile după acest antrenament, şoarecilor li s-a permis să se împerecheze. Urmaşii (numiţi generaţia F1) au manifestat un nivel ridicat de teamă ca răspuns la mirosul de flori de cireş japonez, chiar dacă era pentru prima dată când ei fuseseră expuşi la acest miros. Mai mult, specialiştii au mai constatat şi că uramşii şoarecilor din generaţia F1 (cunoscuţi sub numele de şoarecii din generaţie F2) au manifestat acelaşi nivel ridicat de sensibilitate la mirosul de flori de cireş. 

Ulterior, oamenii de ştiinţă au analizat creierii animalelor F1 şi F2. Astfel, specialiştii au observat că atunci când şoarecii bunici sunt învăţaţi să se teamă de mirosul de flori de cireş japonez, nasurile exemplarelor din generaţiile F1 şi F2 au mai mulţi „neuroni M71” care conţin un receptor ce detectează mirosul de flori de cireş japonez. De asemenea, creierii urmaşilor au „glomeruli M71” mai mari, o regiune din bulbul olfactiv care răspunde la miros.

Deşi, rezultatele eu fost uimitoare., aceste experimente nu putea elimina posibilitatea ca teama să fi fost transmisă de factori sociali şi nu biologici. Pentru că exista posibilitatea ca teama să fi fost inspirată de comportamentul pe care îl aveau părinţii faţă de pui, oamenii de ştiinţă au mai realizat un studiu de control. 

Astfel, ei au apelat la fertilizarea in vitro. Mai întâi, masculii de şoareci au fost determinaţi să se teamă de mirosul de flori de cireş japonez, pentru ca după 10 zile, specialiştii să recolteze spermatoizi de la ei pe care să îi folosească în inseminarea artificială a unor femele de şoareci. Analizând creierii puilor, specialiştii au constatat că aceştia evoluau la fel ca cei din studiile anterioare, având mai mulţi „neuroni M71” care conţin un receptor ce detectează mirosul de flori de cireş japonez.

Ca urmare a acestor rezultate, prof.  Marcus Pembrey de la University College London consideră că cercetarea asigură „dovezi convingătoare” care susţin transmiterea biologică a amintirilor. 

Cu toate acestea, specialişti susţin că va fi nevoie de continuarea cercetărilor înainte ca metoda să poată fi aplicată şi pe subiecţi umani. 

Surse: The Telegraph, Phenomena