„Singura rasă creată pe teritoriul României riscă să dispară”. Cum ar putea fi prevenit acest eveniment

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

„În România sunt aproximativ 40 de crescători de copoi ardelenesc cu pedigree. La aceştia şi la cele mai puţin de zece canise din România sunt mai puţin de 500 de copoi cu acte, iar rasa riscă să dispară din România în următorii ani dacă nu se face ceva”, a declarat agenţiei Mediafax Teodor Dan, preşedintele asociaţiei Copard, care se ocupă de câinii din rasa copoi ardelenesc.

El spune că cel mai mare pericol pentru copoiul ardelenesc sunt încrucişările necontrolate.

„Pentru a controla această rasă vrem să înfiinţăm un club al copoiului ardelenesc, unde proprietarii să se cunoască între ei şi să militeze pentru păstrarea rasei. După 15 februarie, când se va încheia sezonul de vânătoare, asociaţia Copard şi mai mulţi crescători de copoi ardelenesc din Bistriţa, Alba, Timiş, Sibiu şi alte zone se vor întâlni să discute statutul asociaţiei. Încercăm să obţinem suport material şi să atragem cât mai mulţi crescători de copoi ardelenesc”, a adăugat Teodor Dan.

Membrii fondatori ai Copard sunt Consiliul Judeţean Alba, Romsilva, prin Direcţia Silvică Alba, Asociaţia „Alba Verde” şi Teodor Dan.

În 1947, rasa copoiului românesc cuprindea trei varietăţi distincte, şi anume copoiul carpatic, copoiul dobrogean şi copoiul ardelenesc. Între timp, primele două varietăţi au dispărut, iar copoiul ardelenesc a fost omologat în anul 1966 ca rasă ungurească, după ce ungurii au achiziţionat numeroase exemplare de copoi din Ardeal.

Potrivit Copard, copoiul a cunoscut perioada de glorie în evul mediu, când era câinele de vânătoare preferat de nobilimea din Ardeal. Cu timpul, rasa a fost utilizată doar în zonele înalte şi împădurite, greu accesibile, din Carpaţi.

Din cauza terenului foarte variat, au luat naştere două varietăţi de copoi ardelenesc – copoiul mare şi copoiul mic – dar s-au făcut permanent împerecheri între cele două varietăţi. La origini, copoiul mare era utilizat pentru vânătoarea animalelor mari, iar cel mic pentru vânatul de talie mică (vulpe, iepure) pe terenuri acoperite, precum şi pentru vânătoarea de capre, în regiunile stâncoase.

La începutul secolului XX, copoiul aproape dispăruse. Creşterea şi selecţionarea lui au fost reluate în 1968, dar varietatea de talie mică a dispărut.

Copoiul ardelenesc este un câine inteligent şi curajos, care are un simţ olfactiv foarte dezvoltat cu ajutorul căruia trebuie să descopere urmele vânatului în pădure sau urma de sânge a vânatului rănit pentru a fi recuperat. Are un simţ de orientare în teren extraordinar, el nu se pierde niciodată şi se întoarce întotdeauna la locul de unde a pornit goana.

Sursa: Mediafax