Home » D:News » Sistem gonflabil pentru scuturile termice ale navelor ce vor călători spre Marte

Sistem gonflabil pentru scuturile termice ale navelor ce vor călători spre Marte

Sistem gonflabil pentru scuturile termice ale navelor ce vor călători spre Marte
Publicat: 05.01.2015
Oamenii de ştiinţă iau în calcul folosirea unui scut termic gonflabil, care seamănă cu inelele de dimensiuni diferite cu care se joacă în prezent copiii, aşezându-le unele peste altele, pentru dotarea viitoarelor vehicule spaţiale ce vor ajunge pe planeta Marte, potrivit dailymail.co.uk.

Inginerii NASA cred că un scut termic uşor şi gonflabil ar putea fi declanşat la intrarea în atmosfera marţiană, care este mult mai rarefiată decât a Terrei, şi va ajuta la încetinirea vehiculului spaţial înainte de a atinge solul planetei roşii.

Un astfel de scut ce poate fi umflat ar putea ajuta un vehicul spaţial să ajungă în regiunile de mare altitudine din sudul lui Marte sau în alte regiuni inaccesibile cu tehnologiile din prezent.

Experţii spun că rachetele nu pot fi folosite de unele singure pentru punerea pe suprafaţă marţiană a unui vehicul, cum s-a întâmplat în misiunile umane pe Lună.

De asemenea, paraşutele nu vor fi utile în cazul unui vehicul spaţial de mari dimensiuni necesar trimiterii unui echipaj uman pe planeta roşie.

Inelele ar fi umplute cu azot şi acoperite cu o pătură termică, rezistentă la temperaturile înalte la care se ajunge din cauza frecării atmosferice.

Odată activate, în timpul procedurii de atingere a suprafeţei marţiene, inelele vor sta peste vehiculul spaţial, ansamblul semănând cu o ciupercă uriaşă a cărei codiţă este naveta spaţială.

„Încercăm să nu folosim propulsia dacă nu este obligatoriu. Folosim la maximum caracteristicile acelei atmosfere, pentru că asta înseamnă că nu trebuie să transportăm tot combustibilul la bordul vehiculului”, a spus Neil Cheatwood, inginer al NASA în cadrul centrului din Langley, în statul american Virginia.

Savanţii vor să testeze tehnologia gonflabilă la reintrarea unui vehicul în atmosfera Terrei. Testul, programat pentru 2016, este important pentru că experţii NASA cred că acest scut ar putea fi de ajutor în ceea ce priveşte trimiterea unui echipaj uman pe Marte şi aducerea la sol a unor încărcături mai mari de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Noua tehnologie este necesară deoarece tipul de vehicul care va duce oameni pe Marte va fi mult mai mare decât orice alt vehicul care a ajuns pe suprafaţa planetei roşii, iar tehnologiile actuale folosite la scuturile termice sunt prea grele.

Inginerii NASA lucrează la scutul gonflabil de circa un deceniu şi consideră că este aproape gata pentru a fi utilizat.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Cea mai mare donație de drone făcută vreodată de Marea Britanie
Cea mai mare donație de drone făcută vreodată de Marea Britanie
Cele trei semne care arată că o relație este aproape de sfârșit
Cele trei semne care arată că o relație este aproape de sfârșit
Oamenii de știință au găsit legătura dintre durere și depresie
Oamenii de știință au găsit legătura dintre durere și depresie
Sōtō Zen, una dintre cele mai riguroase forme ale budismului japonez
Sōtō Zen, una dintre cele mai riguroase forme ale budismului japonez
Unde ar putea fi ascunse indicii despre originea codului genetic?
Unde ar putea fi ascunse indicii despre originea codului genetic?
Oamenii de știință au descoperit că lichidele se pot „rupe” precum solidele
Oamenii de știință au descoperit că lichidele se pot „rupe” precum solidele
Cașaloții vorbesc aproape la fel ca oamenii, au descoperit cercetătorii
Cașaloții vorbesc aproape la fel ca oamenii, au descoperit cercetătorii
Maria Antoaneta: regina controverselor, între mit, ură și realitate
Maria Antoaneta: regina controverselor, între mit, ură și realitate
În 2018, cel mai mare grup de cimpanzei sălbatici din lume s-a divizat fără să mai încerce vreodată să se împace
În 2018, cel mai mare grup de cimpanzei sălbatici din lume s-a divizat fără să mai încerce vreodată să se împace
Un bărbat a creat un mic submarin pentru ca papagalul său poată privi viața de sub apă
Un bărbat a creat un mic submarin pentru ca papagalul său poată privi viața de sub apă
În 1990, un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume, iar apoi a „pierdut-o”
În 1990, un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume, iar apoi a „pierdut-o”
Test de cultură generală. Ce este entropia?
Test de cultură generală. Ce este entropia?
Pentru prima dată, fizicienii au „încurcat” doi atomi în mișcare, validând o teorie cuantică
Pentru prima dată, fizicienii au „încurcat” doi atomi în mișcare, validând o teorie cuantică
Șeful Meta va avea în curând propria clonă digitală bazată pe Inteligență Artificială
Șeful Meta va avea în curând propria clonă digitală bazată pe Inteligență Artificială
Cea mai bătrână gorilă din lume în captivitate și-a sărbătorit ziua de naștere la Zoo Berlin
Cea mai bătrână gorilă din lume în captivitate și-a sărbătorit ziua de naștere la Zoo Berlin
Cum ne poate „strica” Inteligența Artificială relațiile personale și profesionale?
Cum ne poate „strica” Inteligența Artificială relațiile personale și profesionale?
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor