Home » D:News » Ţara în care oamenii aleg sicrie de carton în locul celor din lemn

Ţara în care oamenii aleg sicrie de carton în locul celor din lemn

Publicat: 29.08.2016
În Venezuela, ţară ajunsă la pragul foametei din cauza inflaţiei, nu doar viaţa a devenit extrem de scumpă, ci şi moartea. Un deces necesită un efort financiar considerabil din partea rudelor. Un sicriu costă 650 de euro, cât 13 salarii minime pe economie.

Un investitor local vine cu o soluţie mult mai ieftină şi mai ecologică: sicriul din carton. Acesta costă doar 65 de dolari, de 10 ori mai puţin decât unul din lemn.

„Este si ecologic si economic. Ca sa faci un cosciug de lemn ai nevoie de 3 pana la 5 copaci. Dar pentru 100 de sicrie de carton folosesti un singur copac”, spune acesta.

Investitorul susţine că sicriul din carton va fi inserat într-unul din lemn, după care va fi scos înainte de momentul înhumării.

Ideea sicrielor din carton a apărut pentru prima oară în Spania, însă aceasta era destinată mai degrabă ecologiştilor.

Venezuela este grav afectată de inflaţie, economiştii preconizând un deficit de peste 700% până la finalul anului 2016.

Sursa: Gândul

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului

Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților

S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun

A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat

Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea

O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței

Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal

Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?

(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină

Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?

Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ

Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul

Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!

Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa

Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii

Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?

Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii