Home » D:News » Top 10 lucruri pe care un om INTELIGENT nu le face

Top 10 lucruri pe care un om INTELIGENT nu le face

Top 10 lucruri pe care un om INTELIGENT nu le face
Publicat: 05.12.2016
Inteligenţa este o variabilă deseori asociată cu educaţia pe care o primim în şcoală, însă specialiştii mai consideră că această valoare este direct proporţională şi cu experienţa şi capacitatea unui individ de a se adapta din mers la realităţi ale vieţii.

În accepţiunea psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept “Antrenorul Minţii”, un elev, care a înmagazinat în decursul anilor şcolari un set de cunoştinţe, dar pe care nu a avut ocazia sau chiar inspiraţia să le aplice în situaţii reale, nu va reuşi să realizeze lucruri măreţe în viaţă, ci va avea mereu mai multe întrebări decât răspunsuri. Iar dacă întrebările sunt puse, se ajunge la înţelegere. “Inteligenţa se câştigă prin experienţă, şi este o variabilă care poate fi îmbunătăţită, nu este neapărat o trăsătură ereditară.

În literatura de specialitate, ceea ce noi numim coeficient de inteligenţă sau – pe scurt, IQ – nu este nimic altceva decât raportarea vârstei mintale a unui individ la vârsta biologică, înmulţit cu 100. Vârsta mintală a unui copil, spre exemplu, nu poate ţine pasul cu vârsta biologică, dacă acel copil nu pune în aplicare cele învăţate”, afirmă psihologul Alexandru Pleşea.

Specialistul crede că oamenii inteligenţi sunt, de regulă, creativi, generoşi, recunoscători, umili şi atenţi, iar cei mai mulţi au ajuns la un nivel de înţelegere, nu de cunoaştere, mai ales prin prisma experienţelor şi întrebărilor corect puse la un moment dat. Astfel, un om inteligent nu ar face niciodată următoarele lucruri:
 
1. Oamenii Inteligenţi nu lasă greşelile trecutului să se interpună în prezent . “Oamenii Inteligenţi ştiu că succesul în viaţă nu este posibil fără greşeli şi eşecuri. Cu toate acestea, Oamenii Inteligenţi nu permit să fie afectaţi de greşelile din trecut, ei pur şi simplu iau aceste greşeli drept nişte lecţii de educaţie pentru a evolua”, afirmă psihologul Pleşea.
 
2. Oamenii Inteligenţi nu se concentrează pe părţile negative. “Oamenii Inteligenţi văd gândurile ca pe ceva palpabil. Dacă ai doar gânduri negative în minte, viaţa ta va fi la fel de negativă. Oamenii Inteligenţi ştiu că viaţa este mult mai bună când înveţi să-ţi foloseşti abilităţile de a visa, de a crea, de a construi, de a te mira şi, desigur, de a iubi”, consideră specialistul.
 
 
3. Oamenii Inteligenţi nu fug de probleme. “Că vrem, că nu vrem, inevitabil, toţi am avut, avem şi vom avea probleme. Sunt probleme legate de muncă, de bani, de familie, de sănătate etc. Oamenii Inteligenţi dau piept cu aceste probleme şi caută cele mai bune metode de rezolvare. Când cad, se ridică şi merg mai departe. Au curajul să-şi înfrunte temerile şi să vadă în fiecare problemă şansa de a se perfecţiona. Fiecare problemă devine astfel o situaţie de autotransformare”, crede Alexandru Pleşea.
 
4. Oamenilor Inteligenţi nu le pasă de părerile celor din jur. “Oamenii Inteligenţi nu lasă opiniile negative ale altor oameni să-i oprească din a trăi o viaţă fericită plină de succes şi bucurie. Lumea este plină de oameni cinici, sceptici şi hateri, dar oamenii isteţi îi îndepartează. Aceştia se înconjoară cu oameni inteligenţi, care le împărtăşesc valorile şi interesele. Pe bună dreptate, se spune că dacă eşti cea mai inteligentă persoană dintr-o cameră, înseamnă că nu eşti în camera potrivită”, spune psihologul.
 
5. Oamenii Inteligenţi nu-şi pierd timpul. “Oamenii Inteligenţi îşi dezvoltă obiceiuri productive, care îi ajută să lucreze mai repede şi mai bine. Nu se lasă distraşi de lucruri nesemnificative şi de treburi inutile. Ei ştiu, de asemenea, că nu poţi lucra tot timpul, creierul are nevoie de odihnă din când în când”, crede psihologul Alexandru Pleşea.
 
6. Oamenii Inteligenţi nu aşteaptă rezultate imediate. „Oamenii Inteligenţi sunt convinşi că aceia, care ştiu să aştepte, au parte de lucruri bune. Majoritatea oamenilor vor să obţină tot ceea ce-şi doresc, exact atunci când formulează aceste dorinţe. Oamenii Inteligenţi ştiu că trebuie să muncească din greu pentru ceea ce-şi doresc, iar rezultatele muncii lor vor fi vizibile după un timp, dar vor dăinui toată viaţa”, declară psihologul.
 
7. Oamenii Inteligenţi nu se concentrează pe ceea ce nu pot controla. În fiecare zi ne lovim de lucruri pe care nu le putem controla: trafic, oameni needucaţi etc. Oamenii Inteligenţi sunt calmi în aceste situaţii pentru că ştiu că emoţiile negative le vor dăuna doar lor în aceste situaţii.
 
8. Oamenii Inteligenţi nu-şi pierd timpul cu persoanele care-i descurajează. Oamenii Inteligenti au în jurul lor alţi oameni inteligenţi. Îşi găsesc timp pentru familie, pentru prieteni şi cunoştinţele cu care au aceleaşi viziuni şi interese; realizează că n-ar fi benefic pentru ei să-şi petreacă timpul cu persoanele negativiste.
 
9. Oamenii Inteligenţi nu sunt aroganţi. Nu-i vei auzi lăudându-se cu inteligenţa lor; şi asta pentru că sunt, de obicei, timizi când vine vorba despre asta şi nu simt nevoia să strige în gura mare cât sunt ei de deştepţi. Nu se laudă cu reuşitele şi premiile pe care le-au obţinut.
 
10. Oamenii Inteligenţi nu uită să mulţumească. “Arată recunoştinţă. Oamenii Inteligenţi stiu că lumea nu se învârte în jurul lor. Ei cred în puterea bunătăţii şi ştiu că faptele bune li se vor întoarce într-o bună zi”, este de părere psihologul.
 
“Oamenii cu înţelepciune transformă. Ei nu fug de ceva, ei transformă un lucru negativ într-unul pozitiv. Ei îşi asumă transformarea prin propriile lor forţe. Puterea unui om înţelept vine din înţelegere, nu din câţi bani câştigă. Astfel, toţi oamenii puternici vor înapoia mare parte din banii câştigaţi mediului social, în aşa fel încât evoluţia să-şi urmeze cursul”, conchide psihologul Alexandru Pleşea.
 
Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este psihoterapeut şi hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilităţi au când îşi folosesc resursele intelectuale şi să arate abilităţile pe care mintea noastră încă le are latente.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă