Home » D:News » Locurile de cazare din Alba Iulia au fost epuizate cu aproape un an înainte de manifestările cu ocazia Centenarului

Locurile de cazare din Alba Iulia au fost epuizate cu aproape un an înainte de manifestările cu ocazia Centenarului

Locurile de cazare din Alba Iulia au fost epuizate cu aproape un an înainte de manifestările cu ocazia Centenarului
Publicat: 13.02.2018
Locurile de cazare din Alba Iulia, oraş în care la 1918 s-a votat unirea Transilvaniei cu România, sunt ocupate în proporţie de aproape 100% pentru perioada 30 noiembrie–2 decembrie 2018, când se sărbătoreşte Centenarul Unirii. Unii hotelieri au crescut tarifele şi cu 50 la sută.

Au mai rămas foarte puţine locuri disponibile, iar proprietarii de pensiuni, hoteluri şi alte unităţi de cazare ţin foarte mult la preţ, deoarece au siguranţa că în cele opt luni rămase se vor ocupa. Un om de afaceri din Alba Iulia, care deţine trei unităţi cu circa 100 de locuri de cazare, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că preţurile nu sunt chiar ca în Cluj-Napoca în perioada Festivalului UNTOLD, însă sunt ”pe măsura evenimentului”. ”Am ţinut la preţ, mai avem locuri libere, şi le ţinem, urmând să fie şi ele rezervate, dar la un preţ pe măsura evenimentului. Noi am făcut pachete pe trei zile, cu all-inclusive. Mese cu meniu tradiţional, vin şi ţuică, din partea casei, scrie Mediafax.

De 1 decembrie vom fi naţionalişti, vom împodobi cu însemne tricolore, ne gândim la hore şi muzică patriotică”, a spus acesta. De asemenea, administratorului unui hotel de trei stele din centrul municipiului Alba Iulia, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că toate locurile s-au rezervat în luna decembrie 2017, când foarte mulţi care au participat la manifestările dedicate zilei naţionale s-au hotărât să vină şi în 2018. ”Au început să se facă rezervări de la 1 decembrie 2017, care au venit atunci au anunţat vă vin şi în 2018. Se simte că este o cerere mai mare în ceea ce priveşte cazarea, pe tot parcursul anului 2018. Preţurile sunt puţin mai mari, dar nu cu mult faţă de anul trecut”, a spus acesta. Şi hotelurile din zona Cetate a municipiului Alba Iulia, unde se vor organiza manifestările dedicate Centenarului, sunt ocupate în proporţie de 100% de anul trecut. ”Din cursul anului trecut s-au tot făcut rezervări, iar în decembrie a ajuns să fie de 100% ocupat. Sunt persoane din mai multe zone ale ţării care vin. Semnele pe care le avem arată că tot anul va fi cu cel puţin 10% mai bine decât în 2017, având în vedere şi că e anul Centenar. Preţurile la cazare au crescut, dar motivul principal e că s-au scumpit toate.

De 1 decembrie 2018 unităţile de cazare au preţuri mai mari, e o creştere undeva la 20%, fiindcă e cererea mai mare. Vă daţi seama, hotelurile care au camere mai puţine e normal să ţină la preţ că oricum se închiriază toate. Nici noi nu am lăsat la preţ, chiar dacă au venit grupuri mari”, a spus reprezentantul unui alt hotel. De asemenea, alt patron este de părere că toţi proprietarii de unităţi de cazare au crescut preţurile cu cel puţin 50%. ”Şi la noi e rezervat în proporţie de 100%. Preţurile au crescut şi cred că toţi hotelierii au procedat la fel şi până la urmă se face o compensare a cheltuielilor pentru lunile ianuarie şi februarie din acest an, care sunt mai slabe”, a spus acesta.

De asemenea, recepţionerul unui hotel aflat la ieşire din Alba Iulia, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că faţă de anul trecut se simte o creştere a numărului de turişti, iar locurile de cazare din preajma zilei de 1 decembrie 2018 s-au epuizat tot din decembrie anul trecut. De asemenea, au fost rezervate şi apartamentele şi garsonierele care se închiriază în regim hotelier. Sunt şi administratori de unităţi de cazare care regretă că au rezervat tot înainte cu un an, deoarece îşi dau seama că puteau scoate un preţ mai bun mai ales în ultimele luni. Pe site-urile destinate rezervărilor hoteliere în Alba Iulia nu se mai găsesc locuri disponibile, ci doar în împrejurimi, iar administratorii acestora se aşteaptă să fie închiriate până în vară. În Alba Iulia funcţionează peste 20 de hoteluri şi pensiuni, care dispun de peste 1.000 de locuri de cazare.

Administraţia locală a pus, din 2018, o taxă de promovare turistică, de 4,70 lei, pe zi, de persoană pentru unităţile de trei, patru şi cinci stele, respectiv 2,35 lei, pe zi, de persoană pentru cei care se cazează la alte tipuri de unităţi. Taxa a fost o surpriză neplăcută pentru hotelieri, care şi-au manifestat nemulţumirile în mediul online. În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în Sala Unirii din Alba Iulia, pe atunci cazinou militar, 1.228 de delegaţi din Transilvania au hotărât Unirea cu România. În 27 iulie 1990, Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Meta elimină conturi false din Moldova înainte de alegeri
Meta elimină conturi false din Moldova înainte de alegeri
Banca Mondială a plasat România în rândul ţărilor cu venituri ridicate
Banca Mondială a plasat România în rândul ţărilor cu venituri ridicate
Cercetările sugerează că cea mai veche crustă continentală a Pământului se dezintegrează
Cercetările sugerează că cea mai veche crustă continentală a Pământului se dezintegrează
TESS, vânătorul de exoplanete al NASA, a detectat un sistem stelar record
TESS, vânătorul de exoplanete al NASA, a detectat un sistem stelar record
NASA trimite o navă pentru a căuta extratereștri în apropierea planetei Jupiter
NASA trimite o navă pentru a căuta extratereștri în apropierea planetei Jupiter
Noi detalii despre o planetă „cu aburi” din constelația Peștii, descoperite cu Telescopul Webb
Noi detalii despre o planetă „cu aburi” din constelația Peștii, descoperite cu Telescopul Webb
Plantele sunt capabile să producă o moleculă anti-stres. Dar cum reușesc asta?
Plantele sunt capabile să producă o moleculă anti-stres. Dar cum reușesc asta?
O movilă funerară, veche de 2.800 de ani din Siberia, amintește în mod straniu de mormintele sciților
O movilă funerară, veche de 2.800 de ani din Siberia, amintește în mod straniu de mormintele sciților
Dorothy Harrison Eustis și prima școală de dresaj de câini pentru nevăzători din SUA
Dorothy Harrison Eustis și prima școală de dresaj de câini pentru nevăzători din SUA
June Carter Cash, salvatoarea lui Johnny Cash
June Carter Cash, salvatoarea lui Johnny Cash
„Natura este gratuită și este cel mai bun medicament”: Să fie o plimbare rețeta perfectă pentru îmbunătățirea sănătății mintale?
„Natura este gratuită și este cel mai bun medicament”: Să fie o plimbare rețeta perfectă pentru îmbunătățirea ...
Carnea cultivată în laborator, tot mai aproape de consumatori
Carnea cultivată în laborator, tot mai aproape de consumatori
Armata Română, lovită de epidemia de holeră în campania din Bulgaria: „Mureau oamenii ca muștele”
Armata Română, lovită de epidemia de holeră în campania din Bulgaria: „Mureau oamenii ca muștele”
Cât de departe este, de fapt, Luna de Pământ?
Cât de departe este, de fapt, Luna de Pământ?
MAE emite o atenționare de călătorie în urma protestelor din Martinica
MAE emite o atenționare de călătorie în urma protestelor din Martinica
Mii de persoane, concediate de Boeing în urma scandalurilor
Mii de persoane, concediate de Boeing în urma scandalurilor
1,7 milioane de maşini Honda, rechemate în service. Ce au pățit unii șoferi?
1,7 milioane de maşini Honda, rechemate în service. Ce au pățit unii șoferi?
„Tăchiţă gură de aur”, unul dintre marii oratori ai României pe care Ion C. Brătianu nu-l putea suferi
„Tăchiţă gură de aur”, unul dintre marii oratori ai României pe care Ion C. Brătianu nu-l putea suferi