Home » D:News » „Fericitul Vladimir Ghika – In Spiritu Caritatis/ Desene”, album ce va fi lansat la MNAR

„Fericitul Vladimir Ghika – In Spiritu Caritatis/ Desene”, album ce va fi lansat la MNAR

„Fericitul Vladimir Ghika – In Spiritu Caritatis/ Desene”, album ce va fi lansat la MNAR
Publicat: 21.09.2018
Albumul "Fericitul Vladimir Ghika - In Spiritu Caritatis/ Desene" va fi lansat duminică, de la ora 16.00, în închiderea expoziţiei cu acelaşi titlu, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) din Bucureşti, evenimentul fiind dublat de un tur oferit de fotograful Emilian Săvescu.
Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) anunţă că lansarea albumului se va face în prezenţa lui Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, şi a directorului MNAR, Liviu Constantinescu, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
 
Volumulul a apărut la Editura ARCB, sub coordonarea prof. dr. Anna-Maria Orban, dar şi prin grija dr. Iulia Cojocariu (Arhiva Ghika a ARCB) şi a pr. dr. Francisc Ungureanu (Postulatura Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika), scrie Mediafax.
 
„Apariţia acestui album este doar un prim pas în valorificarea acestei opere artistice unice – aparţinând unui om deosebit, plin de har, Vladimir Ghika – ridicat la cinstea altarelor ca fericit. Azi, la cinci ani de la beatificarea sa, aceste desene văd lumina tiparului în premieră, în forma unui album, graţie Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti”, mărturiseşte Anna-Maria Orban, curatorul expoziţiei.
 
Vladimir Ghika (1873-1954), fiu al principelui Ioan Ghika şi al Alexandrinei, născută Moret de Blaramberg, a avut parte de o aleasă educaţie „prin lucruri şi cărţi” – aşa cum chiar el mărturisea într-o scrisoare. A studiat dreptul şi filosofia, apoi teologia, dar şi artele în tinereţe, dedicându-şi timpul şi viaţa pentru slujirea aproapelui, devenind preot şi martir al credinţei. Şi-a valorificat talentele şi talanţii precum un cărturar, lăsând în urmă nu doar o importantă activitate pastorală, aşezată sub semnul carităţii, ci şi o operă artistică deosebită.
 
Expoziţia mai poate fi vizitată până pe data de 23 septembrie inclusiv şi cuprinde ilustraţiile realizate în jurul anului 1922 şi pregătite pentru cartea sa „La Visite des pauvres”, niciodată publicată cu ilustraţii. Aceasta a fost urmată de „Les Intermèdes de Talloires”, ce prezintă o serie de gravuri realizate după desenele originale din anul 1919, dar publicate în 1923, în ediţie bibliofilă, de Victor Jacquemin la Paris. Celelalte desene reprezintă letrine, fantezii decorative – cum le numea autorul lor, ex libris-uri, două schiţe de timbre cu Stemele Principatelor Române, proiectul de sigiliu al Consiliului Naţional al Unităţii Române, ilustraţiile color „Învierea lui Lazăr”, „Misterele Rozariului” (desen neterminat), o pagină de calendar (luna ianuarie), decupaje de tip kirigami din hârtie şi desene pe obiecte (două cutii de chibrituri) pe care le-a realizat cu scop caritabil pentru un bazar de binefacere.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”