Home » D:News » Reacţia conducerii Antipa despre decizia Ministerului Culturii care vizează şi Muzeul Holocaustului. ”Ideea este destul de ciudată”

Reacţia conducerii Antipa despre decizia Ministerului Culturii care vizează şi Muzeul Holocaustului. ”Ideea este destul de ciudată”

Reacţia conducerii Antipa despre decizia Ministerului Culturii care vizează şi Muzeul Holocaustului. ”Ideea este destul de ciudată”
Publicat: 20.07.2019
Conducerea Muzeului Antipa se arată contrariată de dezacordul dintre Ministerul şi ministrul Culturii privind crearea unui complex care să cuprindă MŢR, Antipa, Muzeul Holocausului şi Muzeul Satului: "Ideea unui complex muzeal care reuneşte muzee atât de diferite este destul de ciudată", potrivit Mediafax.

Luis Ovidiu Popa, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti salută ideea unor consultări publice pentru a decide amplasamentul noului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

„Salutăm declaraţia de ieri după amiază a dlui Ministru al Culturii dl Valer-Daniel Breaz potrivit căreia nu s-a stabilit locul în care va fi amplasat acest nou muzeu, acest lucru urmând să fie stabilit eventual printr-o consultare publică. Această poziţie este în acord cu discuţiile pe care le-am avut cu dl ministru, în care şi-a arătat constant disponibilitatea pentru dialog şi de a ţine cont de punctul nostru de vedere. Reamintesc că în toate intervenţiile noastre am arătat că, în situaţia în care ar exista o soluţie pentru realizarea unei construcţii în curtea Muzeului Antipa, respectând restricţiile impuse de actualele regulamente urbanistice, aceasta trebuie aplicată cu prioritate pentru extinderea Muzeului Antipa. Pentru că Muzeul Antipa se confruntă cu o nevoie imperioasă de spaţiu de expunere pentru colecţiile sale în continuă creştere dar şi de spaţii noi pentru păstrarea colecţiilor, dar şi pentru celelalte activităţi ale sale, de cercetare, respectiv educaţionale”, spune Luis Ovidiu Popa.

Directorul general al Muzeului Antipa s-a arătat, în schimb, extrem de surprins de precizările care au apărut câteva ore mai târziu pe site-ul Ministerului Culturii şi care vorbesc despre un complex muzeal care să cuprindă Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi viitorul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

„Nu ştiu în ce măsură această idee a unui complex muzeal, apărută sub forma unor precizări pe site-ul ministerului, a fost asumată şi de către dl ministru. Cu atât mai mult cu cât ea este în dezacord cu toate poziţiile exprimate de către dl ministru în discuţii directe şi chiar în declaraţii publice. În orice caz, ideea unui complex muzeal care reuneşte muzee atât de diferite este destul de ciudată. Ce pot avea în comun Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Român, un muzeu de istorie naturală şi Muzeul Holocaustului? Împărtăşesc acestă nedumerire cu dna dr. Paula Popoiu, directorul general al Muzeului Naţional al Satului «Dimitrie Gusti». Un complex muzeal trebuie să aibă un concept în spate şi acest lucru trebuie discutat şi dezbătut cu specialiştii acestor muzee. Lucru care deocamdată nu s-a întâmplat”, a adăugat Luis Ovidiu Popa.

Referitor la ideea consultării publice, Luis Ovidiu Popa a mai spus: „Am avut în ultimele zile o serie de discuţii cu experţi din zona de urbanism şi arhitectură şi am aflat că, pentru edificii publice importante, s-au constituit în trecut, în cadrul Ministerului Culturii, comisii formate din experţi, inclusiv urbanişti şi arhitecţi. Aceste comisii erau însărcinate cu realizarea de studii de amplasament, care luau în considerare mai multe opţiuni de sediu, urmând ca decizia finală să fie luată şi printr-un proces de consultare publică. Credem că acest lucru trebuie luat în calcul şi în situaţia de faţă, pentru a identifica cea mai bună opţiune de amplasament pentru Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din Romania, instituţie atât de necesară şi pe care o susţinem pe deplin”.

Ministerul Culturii anunţa joi seară că va fi creat un complex din Muzeul Ţăranului, Muzeul Antipa, Muzeul Satului, Muzeul Holocaustului, iar pentru acesta din urmă se are în vedere spaţiul existent între Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Ministerul Culturii arată că pentru viitorul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România este luată în considerare spaţiul existent între Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Declaraţia vine după ce ministrul a declarat că nu a spus nimeni „acolo se va face muzeul respectiv (al Holocaustului, n.r.)”.

„Având în vedere articolele apărute în presa de astăzi, 18.07.2019, referitoare la înfiinţarea Muzeului Holocaustului, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale face următoarele precizări: va fi creat un complex muzeal care să cuprindă Muzeul Naţional al Satului «Dimitrie Gusti», Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» şi viitorul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, pentru care se are în vedere locaţia existentă între Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român”, arată un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Culturii.

Comunicatul Ministerului Culturii părea să contrazică afirmaţiile făcute joi de ministrul Daniel Breaz, dar nu făcea decât să reformuleze declaraţia vagă a oficialului.

Ministrul Daniel Breaz a afirmat joi, la prezentarea bilanţului Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pentru primele şase luni din anul 2019, că „Nu există nicio dispută cu Muzeul Antipa. Sunt subiecte de presă, e o scrisoare deschisă şi chiar le-am mulţumit celor care au scris acea scrisoare în care au prezentat o anumită situaţie, pentru eleganţa… şi sincer vorbesc aici, nu sunt nici ironic… chiar au fost eleganţi în acea scrisoare deschisă. Clar, Guvernul României are în programul de guvernare înfiinţarea acestui Muzeu al Holocaustului (…). Avem susţinerea, după cum aţi văzut în acea scrisoare deschisă, inclusiv din partea Academiei Române. Deci, toţi spun că este necesară construirea unui astfel de muzeu. În momentul de faţă, suntem şi elaborăm o hotărâre de guvern de înfiinţare a acestui muzeu. Nimeni nu a spus «acolo se va face muzeul respectiv». După ce se va înfiinţa muzeul, vom decide şi, de comun acord, poate şi cu o consultare publică, vom vedea unde vom înfiinţa muzeul respectiv. Vom vedea după ce vom încheia toate aceste demersuri legate de hotărârea guvernamentală. Acolo unde ne permite legea, acolo unde ne permite PUZ-ul, PUD-ul municipiului Bucureşti vom găsi o soluţie astfel încât să putem înfiinţa acest muzeu. Mă repet, locaţia nu a fost stabilită pe terenul dintre Muzeul Antipa şi Muzeul Ţăranului Român, ca să exclud din start orice speculaţie”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia