Home » D:News » Regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei a retras nepoţilor titlul de membru al Casei regale

Regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei a retras nepoţilor titlul de membru al Casei regale

Regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei a retras nepoţilor titlul de membru al Casei regale
Publicat: 09.10.2019
Regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei a decis să retragă titlurile regale copiilor prinţului Carl Philip şi ai prinţesei Madeleine, aceştia fiind scutiţi astfel de îndatoririle oficiale, potrivit unui comunicat al Casei regale, citat de bbc.com.

Cei doi fii ai prinţului Carl Philip şi ai prinţesei Sofia şi cei trei copii ai prinţesei Madeleine şi ai lui Chris O’Neill, nepoţii regelui Carl Gustaf al XVI-lea şi ai reginei Silvia, vor rămâne membri ai familiei regale, dar nu vor mai face parte din Casa regală a Suediei, potrivit agenţiei de presă Mediafax.

„Prinţul Alexander, prinţul Gabriel, prinţesa Leonore, prinţul Nicolas şi prinţesa Adrienne vor rămâne membri ai familiei regale. Totuşi, nu vor mai purta titlul de alteţă regală şi, în viitor, nu vor mai oficia îndatoriri oficiale”, se arată în comunicat.

Cu vârste între un an şi cinci ani, copiii îşi vor păstra titlurile de duce, respectiv ducesă. Prinţul Alexander este duce de Södermanland, prinţul Gabriel este duce de Dalarna, prinţesa Leonore, ducesă de Gotland, prinţul Nicolas, duce de Ångermanland, iar prinţesa Adrienne, ducesă de Blekinge. Micuţii îşi vor păstra şi titlurile de prinţ/ prinţesă, dar acestea vor deveni personale, respectiv viitorii parteneri de viaţă şi copii ai acestora nu vor avea dreptul de a-l purta.

Decizia nu îi vizează pe prinţesa Estelle şi prinţul Oscar, copiii prinţesei moştenitoare Victoria şi ai soţului acesteia, prinţul Daniel, aceştia fiind în continuare membri ai Casei regale a Suediei.

Carl Philip, în vârstă de 40 de ani, şi Madeleine, în vârstă de 37 de ani, sunt fraţii mai mici ai Victoriei.

Decizia de luni implică şi faptul că nepoţii nu vor mai avea dreptul la o sumă anuală plătită din bani publici care merge la membrii Casei regale, folosită, de exemplu, pentru întreţinerea palatelor.

Soţul prinţesei Madeleine, Chris O’Neill, un bancher americano-britanic, a decis să nu accepte niciun titlu regal când s-a căsătorit cu aceasta,

Decizia de luni nu va influenţa linia de succesiune, dar cei cinci nepoţi vor fi priviţi mai mult ca persoane private şi vor avea libertatea de a alege, de exemplu, orice meserie doresc.

Prinţul Carl Philip şi prinţesa Madeleine „consideră un lucru pozitiv faptul că rolul copiilor lor a fost precizat mai clar”, potrivit publicaţiei People.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina