Home » D:News » Virgin Galactic, prima companie de turism spaţial listată la bursă. Cât costă un zbor până la intrarea în spaţiu

Virgin Galactic, prima companie de turism spaţial listată la bursă. Cât costă un zbor până la intrarea în spaţiu

Publicat: 28.10.2019
Virgin Galactic va deveni, luni, prima companie de turism spaţial care va fi listată la bursa din New York, în urma aprobării de către acţionari a fuziunii cu una dintre companiile de investiţii deţinute de Chamath Palihapitiya, potrivit CNBC, citat de agenţia de presă Mediafax.

Fuziunea a fost anunţată în iulie, urmând ca firma Social Capital Hedosophia, deţinută de Palihapitiya, să preia o participaie de 49% la Virgin Galactic.

Fuziunea va conferi companiei combinate o evaluare de 1,5 miliarde de dolari, iar fondatorul Virgin Galactic, Richard Branson, va păstra o participaţie de control de 51%.

Compania lui Palihapitiya este tranzacţionată deja la bursa din New York. Potrivit documentelor publicate de companie, fuziunea cu Virgin urmează să fie finalizată vineri. După finalizarea acesteia, acţiunile noii companii vor fi tranzacţionate la bursa din New York începând de luni, cu simbolul SPCE.

Nava spaţială a Virgin Galactic poate transporta şase pasageri şi doi piloţi, până la intrarea în spaţiu.

Nava se desprinde de un avion cu reacţie şi este propulsată de un motor de rachetă, având capacitatea să atingă o viteză de trei ori mai mare decât viteza sunetului, în timp ce urcă în atmosfera.

Un bilet pentru un zbor cu Virgin Galactic costă aproximativ 250.000 de dolari, iar compania a atras 603 de clienţi până acum.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care sunt cele mai bune carduri de credit din România în 2026? Comparație după rate, beneficii și aplicație (P)

Carduri de credit contactless în România: cum alegi cea mai potrivită opțiune în 2026 (P)

Cercetătorii au găsit mecanismul din creier care ne menține motivați

Oamenii care trăiesc aproape de litoral ar putea avea o sănătate mai precară la vârsta mijlocie

Test de cultură generală. Care este cel mai vechi castel din lume?

Cea mai mare galaxie din Univers este chiar mai mare decât se știa și continuă să crească

SUA suspendă legile de protecție a mormintelor nativilor americani pentru a construi un zid peste situri istorice milenare

Zelenski vrea să se întâlnească cu Putin pentru a negocia o înțelegere

Phil Collins a povestit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa

În urmă cu 19 ani, NASA începea să caute viaţă pe Marte

Cum ar putea un ingredient din Viagra să combată răspândirea cancerului?

Câți dintre români au o relație nu tocmai bună cu mâncarea?

Lovitură pentru Elon Musk! Este cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de un miliardar

Temperaturi extreme și nopți tropicale: Prognoza meteo până la jumătatea lunii august

Un rover care a ajuns pe Marte în urmă cu mai bine de 20 de ani a dezvăluit ceva surprinzător despre Planeta Roșie

Astronomii au descoperit cele mai clare dovezi de până acum că Betelgeuse are o stea companion

Cum știu plantele atunci când sunt „sătule”? Cercetătorii au descoperit un mecanism uimitor!

Ce dezvăluie două figurine din fildeș, vechi de 40.000 de ani, despre arta din Era Glaciară?