Home » D:News » Din ce vor face bani ducii de Sussex, Harry şi Meghan, după renunţarea la privilegiile regale

Din ce vor face bani ducii de Sussex, Harry şi Meghan, după renunţarea la privilegiile regale

Din ce vor face bani ducii de Sussex, Harry şi Meghan, după renunţarea la privilegiile regale
Publicat: 11.01.2020
Din ce vor face bani ducii de Sussex, Harry şi Meghan, după ce au anunţat că renunţă la privilegiile regale, încearcă să stabilească o analiză realizată de Daily Mail.

Ducele şi ducesa de Sussex au anunţat miercuri că renunţă la statutul de membri seniori ai Familiei regale şi au intenţia să muncească pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar.

Prin aceasta, cei doi vor renunţa la fondurile repartizate figurilor regale din Marea Britanie.

Harry şi Meghan se pare că vor încheia mai multe acorduri comerciale pentru a fi siguri că îşi vor putea păstra stilul de viaţă cu care sunt obişnuiţi.

Soţii de Sussex nu au avut voie până acum să obţină niciun fel de venituri, după cum au arătat în declaraţia publicată miercuri, potrivit Mediafax.

Cei doi încă nu au anunţat în ce fel vor proceda în ceea ce priveşte veniturile provenite prin intermediul prinţului Charles de la domeniul din Cornwall, privit de mulţi ca o proprietate publică.

Banii primiţi de la Charles

Charles a plătit în 2019 nu mai puţin de 4,9 milioane de lire sterline fiilor săi, bani proveniţi din venitul adus de domeniul ducal. Jumătate din această sumă ar fi mers spre Harry.

Cuplul de Sussex a afirmat că banii primiţi de la Charles le acoperă cheltuielile în proporţie de 95%.

Restul de 5% din cheltuieli erau asigurate din fondurile regale.

Harry a moştenit după moartea mamei sale, Prinţesa Diana, o sumă estimată la 20 de milioane de lire sterline, iar Regina Mamă i-a asigurat un fond de aproximativ 7 milioane de lire sterline, în 1994.

Averea lui Meghan este estimată la aproximativ 4 milioane de lire sterline, după ce a fost plătită cu aproximativ 37.000 de lire sterline pentru fiecare dintre cele 100 de episoade din serialul ”Suits” în care a apărut.

Cum cei doi îşi vor păstra titlurile nobiliare, este de aşteptat să primească multe oferte rentabile.

Cei mai importanţi vorbitori la conferinţe sau evenimente internaţionale pot cere până la jumătate de milion de dolari pentru o singură apariţie.

Cei doi pot să valorifice şi produse care să îi reprezinte. În ultimele săptămâni cuplul a rezervat drepturile pentru peste 100 de produse care poartă însemnele regalităţii de Sussex, de la tricouri, cărţi, reviste şi alte materiale promoţionale.

Înaintea căsătoriei cu Harry, Meghan câştiga 61.000 de lire sterline pe an numai prin intermediul blog-ului de lifestyle The Tig, pentru care scria despre turism, mâncare, modă şi sănătate.

Cât îi costă întreţinerea familiei

Costurile familiei se aşteaptă să crească. În momentul de faţă printre angajaţi se numără un secretar privat şi o dădacă pentru fiul lor, Archie, fiecare dintre aceşti angajaţi primid salarii de peste 100.000 de lire sterline.

La Frogmore Cottage, în Windsor, cei doi au un administrator şi doi asistenţi personali împreună cu alţi doi angajaţi ai palatului, cu salarii cuprinse între 20.000 şi 30.000 de lire sterline fiecare.

Cuplul a anunţat că va păstra Frogmore Cottage. Din bani publici a fost asigurată suma de 2,4 milioane de lire pentru renovarea proprietăţii lor din apropiere de castelul Windsor.

Faptul că au vorbit despre rezidenţă ca despre păstrarea unui loc pe care să îl poată numi ”casă”, în Marea Britanie, a dat naştere unor interpretări potrivit cărora cuplul ar urma să aibă domiciliul în altă parte, probabil în Canada.

Unele voci susţin şi că ducii de Sussex s-ar putea vedea obligaţi să plătească o chirie Reginei, care le-a oferit casa.

Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a reginei Elisabeth a II-a, a transmis că trebuie să fie rezolvate „chestiuni complicate”.

„După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie”, au transmis prinţul Harry şi ducesa Meghan într-un comunicat emis miercuri.

„Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei regale şi să muncim pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina”, precizează prinţul Harry şi Meghan Markle, conform BBC şi Sky News.

Ce vor face după renunţarea la privilegii

Prinţul Harry şi ducesa Meghan au transmis că intenţionează să „îşi împartă timpul între Marea Britanie şi America de Nord (…)”. „Acest echilibru geografic ne va permite să ne creştem fiul cu respect faţă de tradiţia regală în care s-a născut, dar va oferi familiei spaţiul pentru a se concentra pe viitorul capitol, inclusiv lansarea noii noastre entităţi caritabile”, potrivit aceleiaşi surse.

Fostul secretar de presă al reginei Dickie Arbiter a declarat pentru Newsnight că „va rămâne de văzut” cum îşi vor pune în aplicare planul.

Acesta a vorbit despre problemele legate de securitate: „Scotland Yard se ocupă de protecţia membrilor familiei regale. Li se va cere şi poliţiei canadiene să se ocupe de acest lucru? Cine va plăti?”.

Ruptura dintre prinţul Harry şi ducesa Meghan, pe de o parte, şi restul familiei regale, de cealaltă parte, este evidentă, scrie BBC.

Printre întrebările care trebuie să fie puse se numără cele legate de noul lor rol, de unde vor locui, de cine va plăti pentru locuinţele lor, ce relaţie va fi între ei şi restul familiei şi ce semnificaţie are acest gest pentru Casa regală a Marii Britanii.

În noiembrie anul trecut, prinţul Andrew, fiul mijlociu al reginei Elizabeth a II-a, a anunţat că renunţă la atribuţiile publice regale, pe fondul scandalului generat de relaţia cu miliardarul american Jeffrey Epstein, care, cu câteva luni înainte, s-a sinucis în celula sa de la o închisoare din New York, în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale.

Semnele că ducii de Sussex nu erau fericiţi de viaţa lor au apărut de mai multe luni. În octombrie anul trecut, prinţul Harry a dat în judecată mai multe tabloide din Marea Britanie, pentru presupuse interceptări telefonice ilegale şi încălcarea vieţii private, la câteva zile după ce a criticat presa pentru că ar fi declanşat o campanie de hărţuire a soţiei sale.

Anunţul a fost însoţit şi de un discurs critic la adresa tabloidelor britanice, un gest neobişnuit din partea unui membru al familiei regale britanice.

Problemele ducesei Meghan de Sussex

În acest discurs, Harry a spus că ducesa este hărţuită de presă la fel cum a fost şi mama sa, prinţesa Diana de Wales, înainte de a muri, în 1997. „Temerea mea cea mai mare este că istoria se repetă”, a spus prinţul.

„Din nefericire, soţia mea a devenit una dintre recentele victime ale unui tabloid britanic care porneşte campanii împotriva unor persoane fără a se gândi la consecinţe – o campanie care a escaladat în ultimul an, în timpul sarcinii sale şi în timpul creşterii fiului nostru”, a declarat prinţul Harry.

„Am fost un martor tăcut al suferinţei sale prea mult timp”, a mai spus prinţul la momentul respectiv.

Ulterior, într-un documentar realizat de ITV, ducesa Meghan de Sussex a declarat că faptul că s-a aflat în atenţia presei în perioada de când a devenit mamă a fost pentru ea „o luptă”.

În acest documentar, ducesa Meghan spune: „Nu multă lume a întrebat dacă mă simt bine”. „Orice femeie – mai ales când este însărcinată – este vulnerabilă, deci, pentru mine a fost o provocare, apoi, de asemenea, după naştere”, a spus Meghan, întrebată fiind cum a făcut faţă. „Şi, pentru o femeie, este mult. Şi, de asemenea, mulţumesc de întrebare, nu multă lume m-a întrebat dacă mă simt bine. Dar este un lucru real prin care treci în culise”, a mai spus aceasta.

Miercuri, ducii de Sussex au anunţat şi că vor adopta „o abordare media revizuită” din primăvara acestui an. De exemplu, vor colabora cu „organizaţii de media democratice şi tinere şi cu viitori jurnalişti”, iar unora li se va acorda acces exclusiv la evenimente regale.

Prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relaţie de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai 2019. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al şaptelea în ordinea succesiunii la tron.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” dar SUA nu au și nici nu au avut vreodată dovezi
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” ...
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă din viața sa
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă ...
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?
Cum ajung microplasticele din intestin spre alte organe?
Cum ajung microplasticele din intestin spre alte organe?