Home » D:News » Experți: Explozia din Beirut va avea repercusiuni teribile

Experți: Explozia din Beirut va avea repercusiuni teribile

Publicat: 07.08.2020

Dubla explozie de la Beirut va avea repercusiuni atât asupra situaţiei politice din Liban, cât, mai ales, asupra situaţiei economice. O spun atât analistul politic Iulian Chifu cât şi specialistul în lumea araba, Ahmed Jaber.

GALERIE FOTO

Analiştii amintesc faptul că ţara cedrilor traversa deja o fază foarte dificilă, o perioadă de prăbuşire economică şi financiară. În urmă cu doar câteva zile, premierul Hassan Diab şi-a dat demisia după ce a fost acuzat că a „ scufundat nava”. Iulian Chifu spune însă că acest accident, dacă ancheta finală va păstra acest verdict, ar putea avea un efect pozitiv pentru lumea arabă.

„În condiţiile în care e vorba de un accident, deci nu este vorba despre o iniţiere a acelui incendiu de o mână criminală sau de o altă, un alt tip de acţiune, efectul ar putea fi chiar pozitiv pentru că ar duce la o raliere a întregii lume arabe pentru a sprijini Libanul care este astăzi într-o situaţie dificilă din motive economice. Economia este la pământ din motivele găzduirii unui număr foarte mare de refugiaţi sirieni, peste 1 milion de refugiaţi sirieni se află în Liban la această oră, spune Iulian Chifu, potrivit Mediafax.

Analistul de politică externă susţine că ancheta va arăta şi cine este responsabil de faptul că îngrăşămintele chimice, care au provocat incendiul, au stat în portul Beirutului timp de şase ani. “E vorba de responsabilitate guvernamentală, de autorităţi ale statului care au depozitat în condiţii precare şi în orice caz timp de 6 ani şi într-o zonă locuită. E vorba de responsabilitatea locală. Declanşarea incendiului la origine poate să determine, să antreneze şi alte tipuri de responsabilităţi private sau particulare sau grupări sau orice alt tip de influenţă şi de responsabilitate.”

„Ceea ce se întâmplă în Liban nu este întâmplător”

„Ceea ce se întâmplă în Liban, cu gândul la asasinarea fostului premier, şi să coincidă această lovitură chiar în apropierea comemorării asasinării sale, nu este întâmplător. Liderii libanezi spun că în ultima perioadă au primit multe ameninţări. Unul dintre ei a zis Israel, sau Ţările Arabe. Eu spun state străine care au ameninţat că Libanul va fi atins de război. A fost întrebat dacă un război economic sau militar. El a spus că nu este ca în 1982, nu este clasic”, atrage atenţia şi expertul în lumea arabă, Ahmed Jaber.

,,Libanul, de mult timp, este în război total cu sărăcia. Un dolar face 10 mii de lire libaneze. Lovitura a costat Libanul peste 5 miliarde de dolari. Efectul va fi regional. Portul de la Beirut nu este un port oarecare, neînsemnat. Zona lui e strategică. Această lovitură va deschide Cutia Pandorei din Liban. Este un semnal că amestecul politicului de către Iran, Arabia Saudită şi Israel trebuie remediate ca să aibă interesul naţional în defavoarea interesului regional.Toate războaiele din Orientul Mijlociu ne costă foarte mult în România. Puterile mari luptă între ele acolo şi iau, una gazele, alta petrolul, iar noi plătim mai mulţi bani pe brânza şi pâinea pe care o cumpărăm în România”, explicat, pentru Ahmed Jaber.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață