Home » D:News » Părul uman, folosit la curățarea petrolului care poluează oceanele

Părul uman, folosit la curățarea petrolului care poluează oceanele

Părul uman, folosit la curățarea petrolului care poluează oceanele
Credit foto: Coiffeurs justes / Territoires Branding
Publicat: 28.09.2020

În Franța, părul uman strâns în frizerii și saloane de coafură își găsește o nouă utilizare. Este folosit ca un agent de curățare a petrolului din oceane, într-un proiect de reciclare nou și durabil.

În orașul Brignoles, situat în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur, din sud-estul Franței, se află un depozit cu 40 de tone de păr uman, colectate de la saloane de înfrumusețare ca parte a unui proiect inovator de curățare a oceanelor.

Depozitul găzduiește și sediul central al grupului de mediu și al asociației de reciclare denumite „Coiffeurs justes” („Saloane de coafură echitabile”).

GALERIE FOTO

După ce și-au testat cu succes soluția în zona maritimă Cavalaire-sur-Mer, părul uman a fost ambalat în ciorapi de nailon. Astfel, au fost create tuburi plutitoare pline cu păr care au fost lansate în ocean pentru a absorbi poluarea cu petrol.

O soluție durabilă la problema deversărilor de petrol din oceane

„Părul este lipofil, ceea ce înseamnă că absoarbe grăsimile și hidrocarburile”, a precizat Thierry Gras, fondatorul Coiffeurs Justes și hairstylist.

După ce va primi aprobări din partea agențiilor de mediu și a inspectorilor de muncă, el vrea să înceapă producția pe scară largă a tuburilor de nailon pline cu păr, înainte de sfârșitul anului. Scopul este de a lupta împotriva poluării cu petrol din apele franceze.

Fiecare tub, care nu măsoară mai mult decât un antebraț, și care poate absorbi petrol într-o cantitatea de până la opt ori din greutatea sa, va fi vândut cu nouă euro sau 10,50 de dolari, potrivit Science Times.

Din depozitul din Brignoles, părul donat de salonul lui Gras, precum și de alte saloane din Germania, Belgia, Luxemburg și alte părți ale Franței, este reambalat în pachete de două până la patru kilograme și jumătate și trimis în altă parte. Acolo, părul este ambalat în ciorapi de către tineri care au abandonat școala sau de către foști șomeri care acum sunt plătiți pentru serviciile lor.

Credit foto: Coiffeurs justes / Territoires Branding

Gras are în plan să reinvestească jumătate din profituri într-un centru de recalificare în muncă.

Proiect inspirat dintr-un celebru naufragiu

Hairstylistul francez a mărturisit că s-a inspirat în acest proiect din naufragiul petrolierului Amoco Cadiz, din martie 1978, care a provocat un dezastru ecologic în largul coastelor Franței, în zona Finistère (nord-vest). Atunci a fost utilizat, în premieră, părul uman ca agent de curățare a petrolului.

În momentul în care s-a apucat de coafură, Gras a aflat că nu există o metodă de reciclare a părului uman aruncat, care ar putea fi însă refolosit într-o varietate de moduri. Potrivit acestuia, fiecare salon generează în medie aproximativ 29 de kilograme de deșeuri de păr, pe an, care ajung în mare parte la gunoi și care dăunează mediului înconjurător.

Anul trecut, cercetătorii de la Muzeul Național de Istorie Naturală din Franța au efectuat un studiu care a arătat cum părul uman aruncat a contribuit la mutilarea porumbeilor din Paris, care și-au pierdut din  degetele de la picioare.

Vă recomandăm să citiți și:

O nouă tehnologie de ”emisii negative” de carbon promite rezolvarea celei mai mari probleme de poluare a omenirii

Motorul cu hidrogen, metoda salvatoare a industriei auto. Cercetătorii români au dezvoltat două vehicule cu tehnologie revoluţionară

Planul Microsoft de a elimina tot dioxidul de carbon pe care l-a emis în cei 45 de ani de existenţă

Schimbări climatice. Topul celor mai mari poluatori din lume

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce este atât de greu să slăbești după ce ai ajuns la obezitate?
De ce este atât de greu să slăbești după ce ai ajuns la obezitate?
Adevărul despre bandele din Anglia victoriană: violență reală sau mit modern?
Adevărul despre bandele din Anglia victoriană: violență reală sau mit modern?
6 lucruri normale astăzi care puteau provoca scandal în urmă cu 100 de ani
6 lucruri normale astăzi care puteau provoca scandal în urmă cu 100 de ani
Mit sau adevăr: este aspirina necesară după infarct?
Mit sau adevăr: este aspirina necesară după infarct?
DNF, coșmarul ultramaratoniștilor. De ce abandonul nu înseamnă neapărat eșec
DNF, coșmarul ultramaratoniștilor. De ce abandonul nu înseamnă neapărat eșec
Test de cultură generală. Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
„Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, unul dintre cei mai culţi domni ai noştri
„Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, unul dintre cei mai culţi domni ai noştri
Cum ne schimbă rețelele sociale modul în care ne amintim trecutul
Cum ne schimbă rețelele sociale modul în care ne amintim trecutul
De ce scrisul poate aduce claritate mentală. Ce spune știința despre puterea cuvintelor
De ce scrisul poate aduce claritate mentală. Ce spune știința despre puterea cuvintelor
Învățăturile călugărilor: ce putem prelua din disciplina vieții monahale
Învățăturile călugărilor: ce putem prelua din disciplina vieții monahale
Adevărul despre Peaky Blinders: cât de diferită era banda din Birmingham față de cea din serial
Adevărul despre Peaky Blinders: cât de diferită era banda din Birmingham față de cea din serial
Ce poate spune felul în care faci ordine despre personalitatea ta
Ce poate spune felul în care faci ordine despre personalitatea ta
De ce o singură critică îți rămâne în minte mai mult decât zece complimente. Ce spune psihologia despre biasul negativității
De ce o singură critică îți rămâne în minte mai mult decât zece complimente. Ce spune psihologia despre biasul negativității
Ce spune știința despre oamenii care preferă să fie singuri
Ce spune știința despre oamenii care preferă să fie singuri
(P) Cum au ajuns mesele de cazino cu dealeri reali direct pe ecranul telefonului
(P) Cum au ajuns mesele de cazino cu dealeri reali direct pe ecranul telefonului
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Inteligență Artificială și Inteligență Artificială Generală?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Inteligență Artificială și Inteligență Artificială Generală?
Cătălin Codescu vine la „Podcast cu Prioritate” #112. ProMotor analizează principalele probleme de siguranță rutieră din România
Cătălin Codescu vine la „Podcast cu Prioritate” #112. ProMotor analizează principalele probleme de siguranță rutieră ...
Soarele ar fi distrus un Super-Pământ chiar la începutul existenței sale, indică noi cercetări
Soarele ar fi distrus un Super-Pământ chiar la începutul existenței sale, indică noi cercetări