Activişti prodemocraţie din Hong Kong, condamnaţi din cauza participării la proteste

19 04. 2021, 13:00

Mai mulţi activişti prodemocraţie din Hong Kong, inclusiv magnatul de presă Jimmy Lai, au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate, din cauza participării la proteste neautorizate, informează postul BBC News şi publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Jimmy Lai, în vârstă de 73 de ani, proprietarul publicaţiei Apple Daily, a fost condamnat la 14 luni de închisoare.

Alţi cinci activişti prodemocraţie au fost condamnaţi la pedepse de până la 18 luni de închisoare. Printre aceştia se numără activistul Martin Lee, în vârstă de 82 de ani, şi avocatul Margaret Ng, în vârstă de 73 de ani, care au primit pedepse cu suspendare.

Sentinţele au fost pronunţate pentru acuzaţii privind conspiraţie şi participare la proteste neautorizate. În 2019, în Hong Kong au avut loc proteste masive faţă de tentativele Administraţiei de la Beijing de intensificare a controlului politic.  Protestele au continuat şi în 2020, din cauza legii privind Siguranţa Naţională, instituită în Hong Kong de Parlamentul Chinei.

Beijingul subminează democraţia şi libertatea de exprimare în Hong Kong

„Nu trebuie să subestimăm aspectul simbolic al acestor sentinţe. Prin acţiunile împotriva acestor simboluri ale libertăţii şi societăţii civile, Beijingul subminează democraţia şi libertatea de exprimare în Hong Kong”, a reacţionat deputatul german Gyde Jensen, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Bundestag, cerând reacţii rapide din partea Guvernului Germaniei şi Uniunii Europene, potrivit Mediafax.

Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a cerut eliberarea imediată a activiştilor prodemocraţie condamnaţi în Hong Kong.