Suedia și Danemarca suspendă vaccinarea cu serul Moderna pentru persoanele mai tinere. Ce riscuri sunt

08 10. 2021, 08:00
Credit foto: Shutterstock

Suedia şi Danemarca vor întrerupe utilizarea vaccinului COVID-19 Moderna pentru persoanele mai tinere, după rapoarte privind posibile reacţii adverse rare, cum ar fi miocardita.

Agenţia suedeză de sănătate a declarat că va întrerupe utilizarea vaccinului pentru persoanele născute în 1991 şi după, deoarece datele indică o creştere a cazurilor de miocardită şi pericardită în rândul tinerilor şi adulţilor tineri care au fost vaccinaţi. Aceste condiţii implică o inflamaţie a inimii sau a mucoasei acesteia, relatează Reuters.

„Conexiunea este deosebit de clară atunci când vine vorba de vaccinul Moderna Spikevax, mai ales după a doua doză”, a declarat agenţia de sănătate într-un comunicat, adăugând însă că riscul de a fi afectat este foarte mic.

De ce a decis Danemarca suspendarea administrarea vaccinului Moderna

Danemarca a spus că a decis să întrerupă administrarea vaccinului Moderna persoanelor cu vârsta sub 18 ani conform unui „principiu de precauţie”.

„În datele preliminare există suspiciunea unui risc de inflamaţie cardiacă la vaccinarea cu Moderna„, a declarat autoritatea daneză pentru sănătate într-un comunicat.

Suedia şi Danemarca au declarat că recomandă acum vaccinul Comirnaty, de la Pfizer / Biontech. Norvegia recomandă deja vaccinul Pfizer / Biontech minorilor şi a declarat miercuri că reiterează acest lucru, subliniind că efectele secundare rare ar putea avea loc în special la băieţi şi bărbaţi tineri şi, în principal, după administrarea celei dea doua doze.

„Bărbaţii cu vârsta sub 30 de ani ar trebui să ia în considerare alegerea vaccinului Pfizer / Biontech atunci când se vaccinează”, a declarat Geir Bukholm, şef la Institutul Norvegian de Sănătate Publica, într-un comunicat.