Blue Origin a anunțat când va avea loc următorul zbor turistic

16 05. 2022, 09:00
Sursa foto: Profimedia

Blue Origin a anunțat data următorului zbor turistic. Şase pasageri, printre care şi o ingineră de origine mexicană, vor ajunge în spaţiu.

Al cincilea zbor spaţial va avea loc pe 20 mai. Societatea spaţială anunţă detaliile decolării: 8.30 (13.30 GMT), în vestul Texasului, conform Mediafax.

Echipajul care va zbura cu nava Blue Origin va fi format din următorii: Evan Dick, Katya Echazarreta, Hamish Harding, Victor Correa Hespanha, Jaison Robinson și Victor Vescovo.

Prima femeie născută în Mexic care va ajunge în spaţiu

Katya Echazarreta (26 de ani) a fost selectată dintr-un total de 7.000 de candidaţi. Ea devine prima femeie născută în Mexic care va ajunge în spaţiu.

Unul dintre pasageri, Evan Dick, este la al doilea zbor cu racheta New Shepard. Victor Correa Hespanha este al doilea brazilian care ajunge în spaţiu.

Jeff Bezos a participat la primul zbor, iar, ulterior, actori şi alte persoane publice i-au ocupat locul în navă, în celelalte zboruri turistice.