Italianul care a ucis ursoaica Amarena spune că „de trei zile nu am dormit și nu am mâncat, nu mai trăiesc”

05 09. 2023, 08:00
Sursa foto: Profimedia

„De trei zile nu am dormit și nu am mâncat, nu mai trăiesc, primesc în permanență telefoane de amenințare. Au sunat-o chiar și pe mama mea de 85 de ani”, declară italianul care a ucis ursoaica Amarena. Uciderea ursoaicei a stârnit un val de indignare în Italia.

Andrea Leombruni a declarat, pentru agenția ANSA, la trei zile de la moartea ursoaicei Amarena, că nu mai doarme de trei zile, nu mai mănâncă, primește în permanență telefoane de amenințare.

„Trebuie să treci prin așa ceva ca să înțelegi cum mă simt acum”, recunoaște Andrea Leombruni.

„Am făcut o greșeală, mi-am dat seama imediat după ce am tras… Am sunat la carabinieri”, adaugă acesta.

Cursă contra cronometru pentru a salva cei doi pui de urs

„Această violență la care suntem supuși nu este corectă”, comentează și soția lui Leombruni: „procuratura investighează, ei sunt cei îndreptățiți să o facă, să judece, cu siguranță vom fi pedepsiți, și repet pe bună dreptate, dar de ce trebuie să trăim sub pază? De ce trebuie să ne fie frică să trăim?”.

Între timp, cei doi pui ai ursoaicei Amarena, împușcată în San Benedetto dei Marsi, au fost văzuți. Este o cursă contra cronometru cea a carabinierilor forestieri și a pădurarilor pentru a salva cei doi pui, care au aproximativ cinci-șase luni, nu se pot hrăni singure și ar putea fi o pradă ușoară pentru animalele sălbatice, deoarece nu sunt încă capabile să se apere.

De ce ar fi împușcat bărbatul ursoaica?

Ursoaica Amarena a fost filmată în timp ce se plimba în jurul orașului San Sebastiano Dei Marsi cu cei doi pui ai săi.

Bărbatul care a împușcat ursoaica a declarat că a deschis focul de frică, după care încă incidentul a stârnit un val de indignare.