Șefii serviciilor secrete din Coreea de Sud au demisionat

27 11. 2023, 09:30
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol. Sursa foto: Profimedia

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a acceptat demisia șefului agenției de informații și a celor doi adjuncți ai săi, a anunțat biroul prezidențial, potrivit Reuters.

Biroul lui Yoon nu a spus din ce motiv au demisionat cei trei, dar jurnaliștii locali au comentat despre problemele apărute în timpul remanierii de personal de la Serviciul Național de Informații (NIS).

Șeful demisionar al agenției a fost în funcție din mai 2022, de când Yoon a preluat mandatul de președinte.

Yoon Suk Yeol a numit deja doi înalți oficiali NIS pentru a prelua posturile de adjunct, a mai comunicat biroul său. Totuși, președintele nu a nominalizat următorul director general.