Home » D:News » Tot mai mulți dintre tinerii din Occident încep să renunțe la alcool

Tot mai mulți dintre tinerii din Occident încep să renunțe la alcool

Tot mai mulți dintre tinerii din Occident încep să renunțe la alcool
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 11.01.2025

Pentru piaţa alcoolului din Occident, cel mai pesimist scenariu este în desfăşurare. Acţiunile celor mai mulţi producători de băuturi alcoolice cu operaţiuni de vânzare şi producţie în SUA au început anul cu scăderi.

Lumea medicală din SUA este în plină ofensivă contra consumului de alcool, lovind într-o piaţă uriaşă, cu zeci de milioane de consumatori, informează Ziarul Financiar.

Este o situaţie pentru care producătorii mari de bere şi băuturi alcoolice internaţio­nali precum Molson Coors, Anheuser-Busch InBev, Diageo şi Pernod Ricard se pregătesc de ani de zile, după cum scrie CNN. Toţi şi-au diversificat porto­foliile pentru a include băuturi fără alcool sau cu puţin alcool în speranţa că astfel vor atrage sau îşi vor păstra consumatorii. În special tinerii nu mai sunt interesaţi de consumul de alcool. Una dintre cauzele cele mai menţionate este protejarea sănătăţii.

Tinerii, cei mai preocupaţi de efectele negative ale alcoolului

Un sondaj Gallup publicat în august a găsit că aproape jumătate din americani cred că o bă­u­tură alcoolică sau două pe zi fac rău sănă­tă­ţii. Este cel mai ridicat procent din ultimii 23 de ani. Tinerii par cei mai preocupaţi de efectele negative ale alcoolului asupra sănătăţii. Sonda­jul arată şi că ponderea americanilor care beau alcool a scăzut. Obiceiurile de consum se schim­bă clar, iar schimbarea s-a accelerat în pandemie şi după. Acest lucru este vizibil şi în Europa.

De aceea randamentele acţiunilor celor mai mulţi producători de băuturi alcoolice internaţionali au scăzut în ultimii ani. America se remarcă însă printr-o altă tendinţă. Acolo, impulsul spre băuturi fără alcool este cel mai mare. Tendinţa de creştere a vânzărilor din acestă direcţie vine, şi nu doar în SUA, iar acest lucru poate fi salvarea producătorilor. O analiză a firmei de cercetare a pieţei alcoolului, IWSR, sugerează această concluzie.

Mai mult, concentrarea pe băuturi fără alcool permite producătorilor să ajungă la consumatori mult mai tineri. „Berea va fi întotdeauna inima a ceea ce facem, dar ştim că există o oportunitate enormă în băuturile fără alcool şi de aceea suntem hotărâţi să facem din acestea o parte importantă din afacerea noastră“, spunea în 2023 Kevin Nitz, unul din vicepreşedinţii Molson Coors.

În Europa, băutura este sinonimă cu istoria şi cultura

De atunci, compania a intrat pe piaţa băuturilor energizante fără zahăr, s-a extins pe piaţa berii fără alcool, cu branduri precum Peroni 0.0, şi anul acesta va aduce în SUA un cocktail la doză popular în Australia. În ultimul an, vânzările de băuturi fără alcool în SUA ale Molson Coors au crescut cu 70%. Între timp, rivalul Anheuser-Busch InBev a scos la atac Budweiser Zero, Stella Artois 0.0, O’Doul’s, Corona Cero şi, din ianuarie, Michelob Ultra Zero. America a avut şi, se vede, încă mai are o relaţie ambivalentă cu alcoolul.

Însă în Europa băutura este sinonimă cu istoria şi cultura. Berarii cehi au făcut demer­suri pentru ca UNESCO să includă cultura cehă a berii pe lista patrimoniului mondial. Cehii sunt cei mai mari băutori de bere din Europa. Dar şi în Cehia tradiţia se loveşte de tendinţele de consum moderne. Consumul de bere a atins anul trecut cel mai scăzut nivel din ultimele şase decenii. Tinerii în special preferă berea fără alcool. Într-o mutare ce poate să pară disperată, Cehia a pornit ceea ce este cunoscut ca diplomaţia berii şi face acest lucru alături de Belgia, o altă ţară unde berea este băutura naţională.

Berarii europeni se confruntă cu tot mai multe probleme

Această diplomaţie constă în eforturi de a uni naţiunile europene ale berii şi de a rezista împreună eforturilor de a reclasifica berea ca băutură alcoolică tare. Astfel de băuturi sunt supuse unor reglementări mai stricte. Cehia se poate ajuta în aceste eforturi de faptul că a preluat preşedinţia Clubului Berii din Parla­mentul European, potrivit Radio Praga. Acest club există din 1995 şi include europarlamentari din toate grupurile politice.

Scopul este de a dezvolta cultura euro­pea­nă a berii. În eforturile sale, Cehia se loveşte de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care pro­mo­vează conceptul că orice băutură alcoolică dău­nează sănătăţii. Berarii europeni se confruntă cu un cumul în creştere de probleme, de la schimbările din comportamentul de consum la costuri mai ridicate cu materia primă şi energia şi chiar cu reducerea ofertei de hamei.

Catalogarea berii ca băutură alcoolică tare ar fi încă o problemă majoră. De participarea la coaliţia pentru protejarea culturii europene a berii propusă de Cehia s-au arătat interesate com­panii din Germania, Irlanda şi Olanda. Şi industria europeană a vinului se confruntă cu pro­vocări asemănătoare celor din sectorul berii.

Un grup de experţi stabilit de Comisia Europeană pentru a analiza problemele care afectează industria vinului propune jucătorilor să ia şi ei în considerare diversificarea spre băuturi pe bază de vin dar fără alcool sau cu conţinut redus de alcool, potrivit Euronews. În Franţa, patria vinului, producătorii au scos deja pe piaţă vin fără alcool. Piaţa alcoolului din UE este estimată la peste 200 de miliarde de euro. Comisia Europeană pare că preferă să combată consumul în exces de alcool prin majorări de taxe.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe