Cum folosea regimul comunist din România psihiatria împotriva dizidenților

În arhivele CNSAS au fost descoperite documente care arată cum regimul comunist din România a folosit psihiatria pentru a decredibiliza și controla dizidenții, transformând opoziția politică în „boli psihice” și justificând internări forțate sub aparența legalității.

În regimul totalitar al lui Nicolae Ceaușescu, nicio profesie nu era imună la instrumentalizare politică, iar psihiatria, prin capacitatea sa de a defini „normalitatea” și „patologia”, a fost deosebit de vulnerabilă.

• 10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
• 20 de lucruri uimitoare despre creierul uman

„Pe măsură ce represiunea directă (arestări, procese publice) devenea tot mai greu de justificat în context internațional, regimul Ceaușescu a căutat metode mai subtile. Una dintre acestea era recurgerea la expertiza medicală pentru a decredibiliza contestatarii. Psihiatria, cu aura ei de știință obiectivă, oferea un instrument ideal: declararea dizidenților drept bolnavi psihic îi transforma din opozanți legitimi în pacienți care aveau nevoie de tratament, eliminând astfel nevoia unui proces politic zgomotos”, notează CNSAS.

Semne de paranoia sau schizofrenie

Documentele descoperite arată cum manifestările critice față de regim, cum ar fi opoziția la politica oficială sau preocuparea pentru drepturile omului, erau reinterpretate ca simptome de boli psihice.

„Atitudinea ostilă față de societatea socialistă”, „fixația pe drepturile omului” sau „convingerile mistico-religioase exagerate” puteau fi considerate semne de paranoia sau schizofrenie, chiar dacă astfel de formulări nu existau în manualele medicale oficiale.

„O acuzație la adresa psihiatriei românești din epocă este aceea că unii medici au etichetat manifestările politice critice drept simptome ale unei boli psihice”, potrivit CNSAS.

Utilizarea psihiatriei ca instrument de control politic

„Securitatea se baza pe rapoarte medicale pentru a justifica internarea forțată a unor opozanți. În acest fel, responsabilitatea era transferată de la organul represiv către instituția medicală, ceea ce conferea o aparență de legalitate și umanitate acțiunii. Experiența anilor ’70–’80 arată cât de fragilă poate fi autonomia medicală într-un regim autoritar și cât de ușor poate fi deturnată știința în scopuri represive. Pentru societatea actuală, aceste lecții rămân relevante: protejarea eticii medicale, garantarea drepturilor pacienților și menținerea unei distanțe clare între medicină și puterea politică sunt imperative permanente”, arată CNSAS.

Într-un document din 1983 descoperit în arhiva C.N.S.A.S., în dosarul de problemă „Justiție”, „se intersectează, în mod dramatic, două dintre domeniile instrumentalizate de regimul comunist: justiția și psihiatria”.

„Un procuror refuză să îi condamne pe cetățenii care, pentru a-și putea duce traiul zilnic, sunt siliți să încalce reglementări legale absurde. O problemă acută de conștiință și revolta împotriva regimului comunist sunt transformate în internare la psihiatrie cu diagnosticul interpretări paranoide. Informatorul MORARU EUGEN era medic psihiatru. Nota informativă dată poate fi interpretată drept dublă încălcare a deontologiei profesionale: furnizarea de informații dintr-un act medical confidențial (examenul psihologic) și stabilirea unui diagnostic neconform cu realitatea”, potrivit sursei citate.

Utilizarea psihiatriei ca instrument de control politic, arată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, nu a existat doar în România comunistă, modelul brevetat de sovietici fiind folosit, cu anumite caracteristici specifice, de toate regimurile totalitare din spatele Cortinei de Fier.