În premieră mondială, o femeie din Marea Britanie îşi va dona uterul fiicei sale!

13 06. 2011, 10:24

Eva Ottosson, în vârstă de 56 de ani, a acceptat să ia parte la această operaţie medicală, sperând că se va finaliza cu succes şi că fiica sa, Sara, va putea beneficia de uterul său.

Dacă transplantul va fi reuşit, doctorii speră ca Sara, care s-a născut fără organe reproductive, să poată deveni însărcinată şi să poarte un copil în acelaşi uter din care s-a născut şi ea.

Operaţia de transplant, ce se anunţă a fi extrem de complicată, va avea loc primăvara următoare, la Goteborg, Suedia.

"Atât eu, cât şi fiica mea, suntem persoane raţionale. Amândouă gândim acelaşi lucru: «Este doar un uter». Ea are nevoie de el şi dacă eu sunt cel mai bun donator pentru ea, OK. Ea are nevoie de el mai mult decât am eu. Am două fiice, deci mie mi-a fost deja util", a declarat Eva Ottosson.

În 2000, în Arabia Saudită, a avut loc singura tentativă de transplant de uter. Atunci, o femeie de 26 de ani, ce-şi pierduse uterul din cauza unei hemoragii, a primit unul de la o donatoare în vârstă de 46 de ani.

Din nefericire, transplantul nu a fost un succes, fiind nevoie ca uterul să fie eliminat din corp după 99 de zile.

Astăzi, medicii din Goteborg susţin că se află la punctul în care pot efectua acest transplant cu succes, graţie noilor metode chirurgicale dezvoltate în ultimii ani. Cu toate acestea, Dr. Mats Brannstrom, liderul echipei de chirurgi, susţine că transplantul de uter rămâne una dintre cele mai complexe operaţii medicale existente. "Este mai dificil decât un transplant de rinichi, ficat sau de inimă. Trebuie să eviţi hemoragiile şi în acelaşi timp trebuie să ai vase de sânge suficient de lungi pentru a le conecta la uterul nou implantat", a afirmat el.

Sara a vorbit despre operaţia la care va fi supusă: "Ar însemna totul pentru mine să pot avea copii. Acum încerc să nu-mi creez prea multe speranţe, ca să nu fiu dezamăgită. Dar m-am gândit şi la adopţie foarte mult timp, iar dacă transplantul va eşua, voi alege această cale".

Sursa: The Telegraph