Înapoi la articol
Poza 1 / 6

Takin: animalul creat de un sfânt după o masă copioasă

Se numeşte takin. Ta-kin. Este, după spusele zoologilor, un soi de capră, deşi, cu silueta lui corpolentă, aminteşte mai curând de o văcuţă. Este animalul naţional al Bhutanului – o mică ţară himalayană aflată între India şi China. Este şi el – ca atâtea alte specii, din păcate – vulnerabil, cu o existenţă ameninţată în această lume în care erbivorele mari au şanse tot mai mici să trăiască netulburate în habitatul lor firesc. E un animal cu poziţie încă incertă şi controversată în complicatul arbore filogenetic al mamiferelor: cu cine e el, rudă, de fapt? se întreabă zoologii; cărui grup aparţine?