Un rege spaniol le-a poruncit meşteşugarilor să lase deoparte totul şi să confecţioneze 7.000 de patine. Povestea luptei inedite dintre spanioli şi olandezi

Atunci care să fi fost motivul pentru care un rege spaniol din 1572 le-a poruncit meşteşugarilor din tot ţinutul să lase orice altceva deoparte şi să confecţioneze 7.000 de perechi de patine?

De altfel, la vremea respectivă nici nu existau patinoare, nu se juca hochei şi nu existau concursuri de patinaj artistic. Probabil nici nu existau 7.000 de spanioli care să fi auzit de patine, cu atât mai mult să fie nerăbdători să le încalţe.

• Vizionarul care a realizat imposibilul. A scăpat de arderea pe rug în ultimul moment, iar marea…
• Un schelet fără cap, vechi de 9.500 de ani, este cel mai vechi adult incinerat din…

În acea perioadă, Spania stăpânea mare parte din teritorii, nu doar în Lumea Nouă sau Africa, ci şi în Europa. Printre regiunile europene aflate sub control spaniol se aflau şi cele „17 provincii” care erau formate din teritoriul actual al Olandei, Belgiei, Luxemburgului şi parţial al Franţei şi Germaniei. Regiunea a revenit Spaniei prin căsătoria Ducesei de Burgundia cu un membru al familiei regale spaniole în 1482, potrivit Rador.

Olandezii au fost afectaţi cel mai mult de această anexare, aflându-se cel mai departe de centrul decizional. Obţinerea unei aprobări birocratice minore prespunea o aşteptare de câteva săptămâni sau chiar luni până când călăreţii sau navele care duceau mesajele călătoreau de la Amsterdam la Sevilla.

Regele Spaniei era la acea vreme şi Împărat al Sfântului Imperiu Roman al Naţiunii Germane. Familia regală şi Inchiziţia spaniolă dădeau dovadă de brutalitate în încercarea de a propovădui credinţa catolică în toate teritoriile aflate sub stăpânire. Evreii şi muslmanii erau forţaţi să se convertească, în caz contrar fiind expulzaţi, aşa cum s-a întâmplat în 1492. Inchiziţia practica tortura, obţinea cu forţa mărturii şi ardea pe rug orice persoană de altă credinţă.

În 1566, regele spaniol Filip al II-lea a început să primească veşti îngrijorătoare din provinciile nordice, unde Martin Luther sau John Calvin plantaseră deja seminţele protestantismului, iar mişcarea lua amploare. După o serie de eforturi diplomatice, Filip al II-lea a decis să trimită armata în aceste regiuni pentru a intimida populaţia olandeză prin orice mijloace era necesar. Totul a fost în zadar, pentru că au început revoltele. O parte din olandezi şi-au păstrat însă credinţa catolică şi au ajutat chiar armata să înainteze, pentru a dovedi că sunt nişte supuşi loiali regelui.

În noiembrie 1572, populaţia din Naarden a încercat să negocieze cu trupele spaniole termenii predării şi a invitat soldaţii la un festin. După ce s-au ţinut toasturi, s-a mâncat şi s-au exprimat sentimente de prietenie, armata spaniolă i-a adunat în biserică pe cei 3.000 de locuitori şi i-a ucis cu săbiile. Supravieţuitorii atacului nu au avut prea mult noroc, pentru că au fost şi ei arşi de vii. Multe alte oraşe şi localităţi au avut o soartă similară. Se estimează că în jur de 18.000 de bărbaţi, femei şi copii au fost ucişi. Vestea s-a răspândit rapid pe tot teritoriul Olandei, iar locuitorii au decis să nu se predea şi să ţină piept invadatorilor. Dar nu avea să fie uşor.

În august 1573, spaniolii mărşăluiau spre Amsterdam iar micile orăşele de pe traseu nu aveau efective armate care să le poată rezista. Mai apoi, odată cu apropierea iernii şi a frigului, nici măcar fuga în pădure nu mai era o opţiune. Olanda nu are un relief înalt care să poată fi utilizat strategic, este în mare parte acoperită de mlaştini şi de lunci. Un sfert din teritoriu se află sub nivelul mării.

Aşadar, cum se putea apăra?

Inspiraţi poate de poveştile biblice în care israeliţii i-au atras pe egipteni într-o zonă mlăştinoasă de lângă mare, liderii oraşului olandez Alkmaar au luat în considerare o strategie care nu avea prea multe şanse de reuşită: să inunde ţinuturile pentru a salva oraşele. Au săpat şanţuri şi canale până la râurile din apropiere şi au creat un lac imens în jurul cetăţii. Aceasta a rămas în mijlocul apelor, pe o insulă.

Pentru că le era imposibil să înainteze prin această zonă, spaniolii au decis să ocolească oraşul şi locuitorii au scăpat astfel nevătămaţi….pentru moment.

Alte oraşe au urmat şi ele acest exemplu şi, în curând, toată zona din jurul Amsterdamului a devenit o mare mlaştină pe care locuitorii se deplasau folosind bărcile. Spaniolii nu s-a lăsat deloc descurajaţi şi s-au retras spre navele lor pentru a adopta o altă tactică: urmau să atace Amsterdamul prin port. Au decis însă să mai aştepte până când gerul avea să transforme canalele din jurul cetăţii în căi de acces îngheţate. Flota olandeză de coastă a rămas în cele din urmă blocată, iar spaniolii au lansat un atac terestru traversând pe gheaţă. În timp ce înaintau cu precauţie, au avut parte de o imagine înspăimntătoare:

Patinatori lângă o moară olandeză – tablou de Hendrick Avercamp (1630)

O masă de oameni se îndrepta spre ei cu o viteză uluitoare şi se răspândea apoi brusc în toate direcţiile, după ce-i ataca cu focuri de muschetă.

Citeşte continuarea aici!