Home » Istorie » Originea numelor legiunilor romane. Trei dintre ele au făcut istorie pe teritoriul Daciei

Originea numelor legiunilor romane. Trei dintre ele au făcut istorie pe teritoriul Daciei

Originea numelor legiunilor romane. Trei dintre ele au făcut istorie pe teritoriul Daciei
Publicat: 18.09.2016
Legiunile erau cele mai mari unităţi ale armatei romane, fiind constituite din aproximativ 3000 - 5200 de soldaţi.

Sunt considerate unele dintre mai de succes unităţi de luptă din întreaga Antichitate. Numele le-a rămas în istorie şi este menţinut viu prin intermediul descoperirilor de artefacte care le poartă ştampila. 

Structurile de forţă erau denumite în funcţie de numărul pe care îl aveau, dar şi după origine, un anumit moment din istoria lor sau o victorie pe care au obţinut-o. Iată câteva exemple în acest sens: 

I Flavia Minervia Pia Fidelis 

A fost una dintre cele şase legiuni care au primit cifra ,,I” în numele lor. ,,Flavia Minervia” indică faptul că soldaţii care făceau parte din acest grup erau devotaţi zeiţei Minerva, a cărei imagine era reprezentată pe stindardul legiunii. ,,Pia Fidelis” este titlul pe care legiunea îl câştigă pentru loialitatea faţă de cel care a înfiinţat-o în anul 82 d.Hr., împăratul Domiţian. 

IIII Flavia Felix

Deoarece poziţia sa fusese incertă în anul 69 d.Hr., în momentul accederii la tron, împăratul Vespasian a dezmembrat câteva legiuni care erau până atunci loiale oponenţilor săi. Astfel, din resturile legiunii IIII Macedonica a format legiunea IIII Flavia Felix. Numele grupului semnifică faptul că soldaţii erau îndeajuns de norocoşi (,,felix”) pentru că au supravieţuit mâniei împăratului, motiv pentru care ei trebuiau să fie denumiţi şi după dinastia din care conducătorul făcea parte, cea a Flaviilor. 

În anul 88 d.Hr., legiunea IIII Flavia Felix a participat la invazia romană în Dacia. Ulterior, grupul s-a numărat printre cele care au luat parte la războaiele dacice ale lui Traian, contribuind la victoria decisivă din anul 106 d.Hr. 

V Macedonica

Legiunea a fost înfiinţată, cel mai probabil, de politicianul roman Marcus Junius Brutus. În timpul domniei împăratului Domiţian, o parte dintre veteranii acestei legiuni au fost aşezaţi la Scupi, în provincia Macedonia, motiv pentru care grupul a început să fie cunoscut sub numele de ,,Macedonica”.

Legiunea a luptat în anul 88 d.Hr. în Dacia, fiind victorioasă în Bătălia de la Tapae. Începând cu anul 168, grupul a fost cantonat la Potaissa (astăzi Turda, jud. Cluj), pentru a apăra graniţele provinciei romane Dacia Porolissensis. 

VI Ferrata Fidelis Constans

Prima parte a numelui legiunii, ,,ferrata” (,,cea înarmată”), simbolizează serviciul făcut Republicii Romane, în momentul în care a luptat pentru Pompei în Spania şi l-a servit pe Cezar în Syria şi Pontus, câştigând Bătălia de la Zela. Titlul ,,fidelis constans” semnifică loialitatea pe care faţă de imperiu în luptele desfăşurate în sec. I d.Hr. împotriva lui Claudius. 

XIII Gemina 

A fost una dintre legiunile de elită ale armatei romane. A fost înfiinţată de Cezar în anul 57 î.Hr. şi a participat alături de acesta la bătălii cum au fost cele de la Alesia, Pharsalus şi Thapsus. În anul 45 î.Hr., grupul este dizolvat, urmând să fie reînfiinţat de Octavian în anul 41 î.Hr. Legiunea a participat şi la cele două războaie dacice, după care este staţionată la Apulum (astăzi Alba Iulia), până la Retragerea Aureliană. 

Nu se cunoaşte cu exactitate originea numelui ,,gemina” din titlul legiunii, însă istoricii iau în calcul mai multe variante: legiunile care au primit acest nume au fost înfrăţite cu alte grupuri similare, ele ar fi fost rezultatul împărţirii unor alte legiuni sau au fost dedicate fondatorilor legendari ai Romei, gemenii Romulus şi Remus. 

Sursa: warhistoryonline.com

Vă mai recomandăm şi: Un amfiteatru roman a fost descoperit in apropierea unui port antic

                                             Un roman din Britannia a fost prima victimă de TBC

                                             Schimbările climatice – cauza căderii Imperiului Roman?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință