De ce puternicii vikingi nu au putut cuceri micuţa Irlanda

Când vikingii din Norvegia au lansat primul atac asupra irlandezilor, în 795, prin jefuirea unei mânăstiri, nici măcar Providenţa Divină nu i-a salvat pe călugări de la măcel, în ciuda rugăciunilor acestora.

Nordicii au continuat astfel de atacuri pe coasta Irlandei, până au pătruns în ţinuturile din interior în anul 830. În aceste incursiuni, au reuşit să desacralizeze chiar şi mânăstirea Sfântul Patrick (patronul irlandezilor) de la Armagh. Din 840, aceştia au început să stabilească aşezări permanente de-a lungul coastei.

• Ruinele unei săli a miedului, unul dintre cele mai importante locuri ale vikingilor, au fost descoperite…
• Două bărci funerare ale wikingilor, descoperite în Suedia, oferă informaţii preţioase

Conform lui John Haywood, care descrie în cartea sa raidurile vikingilor, The Viking Saga AD 793 – 1241, sclavia a fost rară în Irlanda pre-vikingă, dar aceasta a explodat odată cu venirea acestora, menţionând şi că „Dublin a fost creat la început pentru a fi piaţă de sclavi”.

Având toate acestea în vedere, se pare că era în puterea vikingilor de a cuceri toată Irlanda, mai ales dacă adăugăm faptul că, politic vorbind, insula era divizată. Dar instabilitatea aceasta a avut de fapt un rol opus, acela că un regat atât de fragmentar punea probleme în orice negociere şi în eliminarea tuturor liderilor.

În Anglia sau Francia, conducerea era centralizată, iar eliminarea unei guvernări formate din câţiva oameni putea să creeze un gol de putere de care vikingii să profite. În Irlanda, unde exista o ierarhie complicată constând în nu mai puţin de 150 de regate locale, eliminarea conducătorilor unui singur regat nu avea un impact major.

De asemenea, aşa cum menţionează Haywood, „unul dintre cele mai fascinante aspecte ale iralndezilor este cum aceste insule foarte divizate s-au dovedit mult mai eficiente în lupta contra vikingilor decât Anglia. În Irlanda puteai omorî un rege, dar acest lucru nu distrugea regatul întrucât existau numeroşi succesori.”

În acest context, s-a dovedit mult mai greu pentru vikingi să lupte împotriva unor regate mai mici decât să lupte împotriva unui regat mare. Astfel, vikingii puteau efectua raiduri, dar nu puteau cuceri teritorii.

În secolul X, influenţa nordică a început să scadă, iar în anul 968 legendarul rege irlandez Brian Boru a cucerit oraşul viking Limerick. În 1014, armata irlandeză i-a înfrânt pe vikingi şi pe aliaţii acestora în bătălia de la Clontarf, de lângă Dublin, deşi un grup de nordici au reuşit să-l omoare pe regele irlandez în cortul acestuia.

Vikingii au rămas în Irlanda după ce au fost de acord să plătească tribut. În această perioadă, scandinavii erau destul de bine integraţi în stilul de viaţă irlandez, mulţi dintre aceştia convertindu-se la creştinism.

Deşi prezenţa a fost de câteva secole, nordicii nu au avut influenţa pe care au avut-o în alte zone, acest lucru datorat în principal incapacităţii de a cuceri Irlanda, iar un factor esenţial a fost climatul politic instabil al insulei.

Sursa: History

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Despre berserkeri si alte mituri vikinge

Motivul pentru care vikingii plecau în raiduri este unul pe cât de uzual, pe atât de surprinzător: sexul

Un săculeţ cu un conţinut neobişnuit a fost descoperit în interiorul celui mai cunoscut mormânt viking. Ce conţinea acesta – FOTO

Dovada pe care o căutau arheologii de zeci de ani. Cum a ajuns la vikingi un inel specific arabilor