Un tratat cu implicaţii pe termen foarte lung: motivul pentru care Elveţia a fost neutră în războaie timp de 500 de ani

Bătălia de la Marignano este o luptă majoră între Franţa şi Elveţia, care a avut loc la începutul secolului al XVI-lea, în anul 1511, scrie War History Online.

MESAJE DE CRĂCIUN. Mesaje, urări, felicitări şi sms-uri pentru familie, pentru prieteni, cei dragi, apropiaţi şi colegi

• Când au aprins oamenii primul foc din istorie?
• Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este…

Elveţienii s-au bucurat înainte de o serie lungă de victorii, cucerind o mare parte din nordul Italiei, inclusiv Milan, un punct de acces cheie pentru armatele rivale franceze.

Armata franceză, sub comanda noului Rege Francis, a decis să-i surprindă pe eleveţieni prin trecerea trupelor printr-un pas prin Alpi, nefolosit până atunci, pentru a ajunge în regiunea din jurul oraşului Milan.

Depăşiţi numeric, elveţienii au început să negocieze termenii de predare, dar aceste negocieri au luat sfârşit atunci când au venit întăririle şi au început să se pregătească de luptă.

Elveţienii aveau aproximativ 22.000 de soldaţi, care trebuiau să înfrunte cei 40.000 de soldaţi ai armatei franceze, inclusiv şi trupele de Landsknecht germane, artilerie şi cavalerie. Elveţienii nu erau îngrijoraţi de diferenţele numerice, întrucât au mai luptat în trecut în dezavantaj numeric.

Înainte de bătălie, Francis a decis să-şi aranjeze zecile de tunuri de-a lungul liniilor de front, în centrul formaţiunii, cu cavaleria pe flancuri. Întrucât elveţienii nu aveau nici artilerie şi nici cavalerie, strategia elveţienilor era de a ataca tunurile, a le captura şi a le întoarce împotriva armatei franceze. Tactica aceasta a funcţionat şi în trecut, infanteria elveţiană fiind cunoscută pentru eficacitate.

Au reuşit să captureze câteva tunuri şi au intrat în conflict cu trupele Landsknecht, cu care concurau pentru titlul de cea mai bună unitate de infanterie din Europa. Şarjele cavaleriei au reuşit în cele din urmă să-i împingă pe elveţieni şi ziua s-a terminat fără un rezultat concret.

A doua zi, tactica elveţienilor era similară. Elveţienii au atacat tunurile, dar de data aceasta echipajele de artilerie erau pregătite. Tunurile au reuşit să lovească formaţiunile compacte elveţiene, dar aceştia au continuat să avanseze până foarte aproape de tunuri, care erau protejate în ultima linie de Landsknecht.

Bătălia a intrat într-un punct mort, până când forţele veneţiene, aliate francezilor, au intrat în bătălie. Contraatacul aliaţilor a dus la înfrângerea elveţienilor care au pierdut în această bătălie jumătate din efective, în timp ce francezii au pierdut 5.000 de oameni.

O înfrângere cu implicaţii pe termen foarte lung, care persistă şi astăzi

Înfrângerea a dus la pacea cu francezii care a avut implicaţii pe termen lung. Tratatul avea o clauză de „pace eternă”, stipulând că Franţa şi Elveţia nu vor mai lupta niciodată una împotriva celeilalte şi nu s-ar alia cu duşmanii celeilalte.

Clauza a persistat pentru Franţa până la revoluţie, forţându-i pe elveţieni să se apere de francezii invadatori.

Mercenarii elveţieni au mai luptat în diferite ocazii, dar acestea au fost rare. De-a lungul secolelor, neutralitatea Elveţiei a devenit şi mai puternică, astăzi existând legi care împiedică cetăţenii Elveţiei să lupte în războaie străine.

Singurele activităţi militare moderne ale Elveţiei au fost trimiterea unor trupe de menţinere a păcii şi atacarea avioanelor străine care treceau pe deasupra ţării în Al Doilea Război Mondial.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cazarea la un hotel din Elveţia de ”zero stele” costă 300 de dolari pe noapte şi are programate pentru 2017 peste 1.300 de rezervări. Ce îl face unic – FOTO

Ultima bătălie, momentul în care soldaţii americani şi germani şi-au unit forţele

De ce este Elveţia o ţară neutră?

Top 10 – Cele mai mari batalii ale romanilor