Home » Istorie » O descoperire recentă demonstrează că uneltele de acum 115.000 de ani erau mult mai sofisticate decât se credea

O descoperire recentă demonstrează că uneltele de acum 115.000 de ani erau mult mai sofisticate decât se credea

O descoperire recentă demonstrează că uneltele de acum 115.000 de ani erau mult mai sofisticate decât se credea
Publicat: 23.03.2018
O analiză realizată de cercetătorii canadieni de la Universitatea Montreal asupra unor unelte din oase de acum 115.000 ani din China a scos la iveală că tehnicile de realizare a uneltelor erau mult mai sofisticate decât se credea anterior.

Umanoizii care trăiau în China la începutul Pleistocenului târziu erau deja familiarizaţi cu proprietăţile mecanice ale osului şi ştiau cum să le folosească pentru a crea alte unelte din piatră, scrie Science Daily.

Ce este şi mai interesant este că acestea nu au fost realizate de Homo sapiens, nici de Omul de Neanderthal. „Aceste artefacte reprezintă prima situaţie în care s-a văzut utilizarea osului ca materie primă pentru a modifica uneltele de piatră din Asia de est”, a precizat Luc Doyon, unul dintre cercetători.

Doyon, împreună cu echipa sa, au publicat recent o lucrarea cu această descoperire în revista PLOS ONE.

Până acum, în China, cele mai vechi unelte din os aveau o vârstă de doar 35.000 de ani.

Cele şapte fragmente de os au fost excavate din situl Lingjing din provincia Henan, China centrală, între anii 2005 şi 2015. Au fost găsite îngropate la o adâncime de aproximativ 10 metri. În acel timp, situl era folosit de animale, fiind un izvor de apă.

Datarea s-a putut realiza cu o tehnică numită luminiscenţă stimulată optic, folosită de geologi pentru datarea stratelor de sedimente în care uneltele au fost găsite.

Cercetătorii nu au determinat încă ce hominid a creat aceste unelte, dar erau contemporani cu Homo sapiens şi Omul de Neanderthal.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Există posibilitatea ca Lucy să nu fi fost singura specie de hominizi care a trăit în Africa, în urmă cu peste 3 milioane de ani – VIDEO

Descoperirea care poate rescrie istoria speciei noastre: savanţii au găsit dovezi concludente cu privire la existenţa unei specii ”fantomă” de hominid

Fosilele unei noi specii de hominid, descoperite în Etiopia

Cine au fost hominizii misterioşi cu care s-au împerecheat strămoşii noştri?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani