Spionarea cu submarine şi Operaţiunea Ivy Bells din Războiul Rece. Tehnologia subacvatică de extragere a informaţiilor, secretă şi astăzi

Operaţiunea Ivy Bells a fost creată de James Bradley, un veteran al celui de Al Doilea Război Mondial care a servit într-un submarin şi care a devenit la sfârşitul anilor ’60 şeful departamentului Naval Undersea Intelligence. În 1971, acesta şi-a prezentat ideile organizaţiei, pe atunci ultra-secrete, numită National Security Agency (NSA). Submarinul ales pentru proiect, SSGN-587 USS Halibut, ar fi intrat în secret în apele sovietice, în Marea Ohotsk din orientul îndepărtat al Rusiei, scrie War History Online.

Marea Ohotsk a fost aleasă din mai multe motive. În primul rând, reprezenta legătura navală dintre baza flotei pacifice sovietice de la Petropavlovsk, din Peninsula Kamceatka, şi sediul central al flotei în Vladivostok.

• Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
• Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin

O bună parte din Marea Ohotsk era inaccesibilă civililor şi era patrulată şi monitorizată foarte atent de către sovietici. Din aceste motive, zona trebuia să fie importantă şi putea ascunde secrete.

Halibut era deghizată ca un vehicul subacvatic de salvare şi cercetare, iar sistemele de propulsie erau foarte silenţioase. Pe carenă era inscripţionat DSRV (deep-submergence rescue vehicle). Erau de fapt porturi de scufundare, pe care scafandrii le foloseau.

Scafandrii aceştia au fost printre primii din lume care au utilizat ştiinţa respiratului la adâncimi mari, care astăzi este utilizată la scară mare. La 120 de metri adâncime, acolo unde a fost găsit cablul sovietic, scafandrii au putut sta mai mult în apă datorită unui nou amestec de aer care conţinea mai mult heliu decât azot.

Americanii ascultau inclusiv discuţiile ofiţerilor sovietici cu amantele

Americanii au găsit zona militarizată la aproape 200 de kilometri de coasta sovietică. Apoi, au ataşat un dispozitiv lung de 7 metri de cablu, care se înfăşura pe toată circumferinţa. Toate informaţiile care circulau prin acest cablu (şi era un volum considerabil) au fost înregistrate pe dispozitiv care era apoi scos de un alt submarin american. Sovieticii aveau atât de multă încredere în siguranţa cablului, încât cea mai mare parte din comunicaţii nu era codificată. Serviciul de informaţii american a ascultat conversaţii telefonice între ofiţeri ruşi, neveste şi amantele acestora, şi chiar probleme care nu aveau de-a face cu strategia militară.

O bună parte din tehnologia care a stat la baza creării dispozitivului este încă secretă. Cablul nu a fost penetrat, ceea ce ar fi dus la avarierea lui şi la avertizarea ruşilor, iar dispozitivul s-ar fi detaşat de cablu dacă acesta era înlăturat de pe fundul mării.

Programul a continuat timp de zece ani. Cantitatea de informaţie poate fi doar ghicită, deşi o parte din aceasta, cea mai puţin importantă, a fost declasificată la sfârşitul Războiului Rece.

În 1981, submarinul USS Parche a mers să extragă un dispozitiv de pe cablu, dar au găsit că nu era acolo, aşdar, sovieticii ştiau de program. Doar abilităţile echipajului de pe Parche au făcut ca vehiculul subacvatic să rămână nedetectat, chiar dacă sovieticii ştiau că urmează să ajungă.

După o lungă analiză, s-a aflat că agentul NSA Richard Pelton, care avea datorii foarte mari, a vândut informaţie sovieticilor. O parte din aceste informaţii era Operaţiunea Ivy Bells. Pelton a stat 29 de ani într-o închisoare federală, fiind eliberat în 2015.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

K-19, unul dintre cele mai ”ghinioniste” submarine din istorie. Ar fi putut provoca cel de-Al Treilea Război Mondial

Submarinul nazist ce l-ar fi transportat pe Hitler în America de Sud după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperit în apropiere de Danemarca

Submarinul „fantomă”. Această navă de război nu poate fi detectată de radare – VIDEO

În istorie a existat un singur caz în care un submarin a distrus un altul în timpul unei confruntări