Home » Istorie » Cauza morţii lui Alexandru cel Mare, scoasă la iveală?! Un cercetător vine cu o nouă teorie

Cauza morţii lui Alexandru cel Mare, scoasă la iveală?! Un cercetător vine cu o nouă teorie

Publicat: 01.02.2019
Moartea lui Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai cunoscuţi comandanţi militari din istorie, a fost un mister, iar teoriile cu privire la decesul său sunt nesfârşite. O nouă teorie indică posibilitatea ca acesta să fi avut o boală extrem de rară.

Deşi lumea probabil nu va şti niciodată cu certitudine, Katherine Hall, cercetătoare la Dunedin School of Medicine de la University of Otago, Noua Zeelandă, a venit cu o nouă posibilitate.

Aceasta crede că o tulburare neurologică numită sindromul Guillain-Barre l-a omorât pe marele rege al Macedoniei, care a murit în Babilon la vârsta de 32 de ani, în anul 323 î.e.n., scrie Fox News.

Un aspect notabil al morţii lui Alexandru cel Mare este că nu a arătat semne de descompunere în primele şase zile de la presupusul deces. Pentru grecii antici, aceasta era dovada că Alexandru cel Mare era un zeu. Pentru Hall, acest aspect a ridicat întrebări care până acum nu au avut răspuns.

Dacă relatarea este corectă, iar corpul nu s-a descompus în primele şase zile, ar însemna că Alexandru nu era de fapt mort. Pentru a susţine această idee, Hall a cercetat sindromul Guillain-Barre – o tulburare neurologică rară care face ca sistemul nervos să atace nervii. Condiţia poate duce la paralizie, dificultate de vorbitre şi de mestecare, un ritm cardiac rapid, probleme de respiraţie şi dureri severe.

Alexandru cel Mare a avut aceste simptome imediat înainte de moartea sa, sugerând că a avut o variantă a sindromului, „care producea paralizie, dar fără confuzie sau inconştienţă”, potrivit cercetătoarei. Altfel spus, „moartea sa a fost probabil cel mai faimos caz de pseudo thanatos, sau de diagnostic fals al morţii, înregistrat vreodată”, adaugă Hall.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Secretul armurii lui Alexandru cel Mare a fost dezvaluit

Sarcofagul de peste 2.000 de ani, recent descoperit, a fost deschis iar înăuntru poate fi Alexandru cel Mare

Cum a reuşit Alexandru cel Mare să modifice structura geografică a oraşului Tir

Testamentul lui Alexandru cel Mare, descoperit la peste 2.000 de ani de la moartea sa. Dacă nu ar fi fost ascuns, istoria ar fi arătat altfel astăzi

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
Aproape jumătate dintre profesorii din România se gândesc să plece de la catedră, arată un studiu
Aproape jumătate dintre profesorii din România se gândesc să plece de la catedră, arată un studiu
Noi drepturi pentru cei care călătoresc cu avionul. Ce trebuie să știe pasagerii?
Noi drepturi pentru cei care călătoresc cu avionul. Ce trebuie să știe pasagerii?
Tablouri de zeci de mii de euro furate din Italia, găsite într-un județ din România
Tablouri de zeci de mii de euro furate din Italia, găsite într-un județ din România
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul
„Hobbiții” dispăruți probabil trăiau din ceea ce lăsau în urmă varanii de Komodo. Ce spune acest lucru despre ei?
„Hobbiții” dispăruți probabil trăiau din ceea ce lăsau în urmă varanii de Komodo. Ce spune acest lucru despre ei?
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, paradoxul informațional al găurilor negre
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, paradoxul informațional al găurilor negre
O nouă teorie încearcă să explice de ce a înghețat Antarctica acum 34 de milioane de ani
O nouă teorie încearcă să explice de ce a înghețat Antarctica acum 34 de milioane de ani
Un nou studiu arată că până și șobolanii sunt capabili de empatie
Un nou studiu arată că până și șobolanii sunt capabili de empatie
Ce au dezvăluit clopotele de bronz din mormântul unui lord chinez?
Ce au dezvăluit clopotele de bronz din mormântul unui lord chinez?
Cel mai rapid păianjen din lume poate fugi mai repede decât merge un om
Cel mai rapid păianjen din lume poate fugi mai repede decât merge un om
Secretul îmbătrânirii sănătoase poate fi ascuns chiar în sângele nostru
Secretul îmbătrânirii sănătoase poate fi ascuns chiar în sângele nostru
Un comutator crucial al metabolismului grăsimilor a fost identificat în celulele umane
Un comutator crucial al metabolismului grăsimilor a fost identificat în celulele umane