Home » Istorie » Sute de inscripţii realizate de ”vrăjitoare”, găsite la ”intrarea în Iad”

Sute de inscripţii realizate de ”vrăjitoare”, găsite la ”intrarea în Iad”

Publicat: 19.02.2019
Inscripţiile făcute de „vrăjitoare” au fost descoperite într-o peşteră aflată între Nottinghamshire şi Derbyshire. Savanţii au speculat că semnele sunt un avertisment aflate la „intrarea în Iad”, potrivit BBC.

Cercetătorii au precizat că semnele au fost făcute între secolele XVII – XVIII în trecătoarea din calcar numită ”Creswell Crags”. Peştera în care au fost descoperite se află în Nottinghamshire şi este probabil cea mai mare „colecţie” de acest fel găsită vreodată în Marea Britanie. Inscripţiile „apotropaice” – care au putere magică, sunt făcute la intrarea în peşteră pentru a alunga „spiritele rele” care vin din „lumea de-apoi”, scrie Mediafax.

Iniţial, experţii le-au considerat graffiti, dar acum au fost reclasificate.

Descoperirea a fost realizată de voluntari ai organizaţiei caritabile Subterranea Britannica. Hayley Clark şi Ed Waters au o pasiune pentru spaţiul subteran, în special pentru peşteri. Alison Fearn, doctorand în semne protejate la Universitatea din Leicester, a afirmat că „această colecţie este extrem de importantă pentru cercetarea de inscripţii. Sunt sigură că este cel mai mare număr de exemple găsit în Regatul Unit”.

Inscripţiile de tipul acesta se găsesc de obicei în biserici şi locuinţe medievale, în special la geamuri, şeminee şi intrări principale.

John Charlesworth, liderul grupului care a făcut descoperirea, notează despre aceste semne că „se ascundeau sub ochii tuturor”.

„Acest moment semnificativ va rămâne în amintirea mea pentru totdeauna”, a adăugat Charlesworth.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie

Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer

Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii

Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el

Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață

Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată

Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani

Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente

O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață

Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare

Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat

Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?

Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile

13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?

De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic

Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin

Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”

De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp