Home » Istorie » Pacea de la Passarowitz, începutul dezvoltării moderne a Banatului

Pacea de la Passarowitz, începutul dezvoltării moderne a Banatului

Pacea de la Passarowitz, începutul dezvoltării moderne a Banatului
Publicat: 27.06.2019
O expoziţie în premieră naţională, are în vedere ”Pacea de la Passarowitz (1718) şi urmările sale”, la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, arată într-un comunicat de presă.

Conferinţa de pace de la Passarowitz, desfăşurată în urmă cu 300 de ani, s-a finalizat prin încheierea unui tratat care marchează începutul dezvoltării moderne a Banatului, arată iniţiatorii demersului. Conferinţa de pace de la Passarowitz a contribuit în mod decisiv la punerea bazelor moderne ale diplomaţiei în această parte a Europei. Pe lângă pace, tratatul a vizat reglementări comerciale şi de navigaţie care, în final, s-au dovedit durabile şi au generat principalele direcţii de evoluţie în domeniu.

Muzeul Naţional al Banatului (MnaB) – cu sprijinul Forumului Cultural Austriac Bucureşti – aduce la Timişoara, în premieră naţională, o expoziţie dedicată acestui moment, realizată de Muzeul Universal Joanneum din Graz (Austria).Vernisajul este programat joi, 27 iunie, la ora 21,00 în Mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timişoara, după încheierea programului artistic ce va fi prezentat în curtea edificiului. Expoziţia va putea fi vizitată până în data de 31 iulie 2019.

Pacea de la Passarowitz, momentul în care Timişoara şi Banatul au jucat primul lor rol european important, va fi marcată de MNaB printr-un eveniment artistic şi de reconstituire istorică, la inaugurarea expoziţiei tematice care readuce în atenţia publicului întregul contecxt al vremii. Spectacolul va avea loc în curtea Bastionului Maria Theresia, joi, 27 iunie, de la ora 20,00.

Participanţi vor fi grupuri de păstrare a tradiţiilor, Peregrinii (muzică istorică, interpretare, coregrafii, prezentare), Losonczy Istvan (reconstituire istorică – partea otomană) şi Eugeniu de Savoya (reconstituire istorică- partea austriacă). Naratorul evenimentului va fi Sergiu Galiş, jurnalist la Radio România Timişoara.

„Trimişii Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, Damian Hugo, conte de Virmont, şi ai Imperiului Otoman, Ibrahim Aga, cu suitele şi gărzile lor personale, vor fi primiţi la Bastion de mediatorul păcii, împuternicit din partea Marilor Puteri, Francesco, viconte de Colbier, sub corturi ridicate în acest scop. Cei doi plenipotenţiari vor semna Pacea care consfinţeşte trecerea Banatului şi a Timişoarei, din nou, după 13 generaţii, sub stăpânirea unui principe creştin. Totodată, Pacea va fi semnată în numele serenissimului principe Carol al VI-lea, Împăratul Romanilor, şi al puternicului stăpânitor Ahmed al III-lea Han, Sultan al Otomanilor. Salve de tun vor marca finalul ceremoniei oficiale şi un spectacol va fi oferit de partea otomană în onoarea noilor prieteni. Numele de-acum trei secole al ansamblului muzical era Seyahatler. În limba de azi a ţinutului, numele e Peregrinii”, precizează reprezentanţii MNaB.

Citeşte şi S-a sinucis Van Gogh?

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat