Home » Istorie » S-a sinucis Van Gogh?

S-a sinucis Van Gogh?

S-a sinucis Van Gogh?
Publicat: 19.06.2019
Arma de foc despre care se cred că a fost folosită de Van Gogh a fost scoasă de curând la licitaţie, redeschizând controversa legată de modul în care acesta a murit.
Experţii în istorie şi în istoria artei au ajuns de mai multe decenii la concluzia că Van Gogh s-a sinucis cu o armă de foc, în luna iulie a anului 1890. La 70 de ani de la momentul tragediei, o armă de foc a fost descoperită în apropierea satului Auvers-sur-Oise, unde Van Gogh şi-a găsit sfârşitul, fiind acceptată ca arma folosită de către acesta, notează Live Science.
 
Relatările istorice arată faptul că Van Gogh a folosit o armă de foc pentru a-şi provoca o rană în zona pieptului, reprezentând o tentativă nereuşită de suicid, sfârşitul artistului venind la 30 de ore mai târziu.
 
În 2011, biografii Gregory White Smith şi Steven Naifeh au susţinut că această teorie este greşită şi, în realitate, pictorul a fost împuşcat în mod accidental de către un băiat de 16 ani, numit René Secrétan.
 
Conform bigrafiei scrise de către cei doi, Van Gogh: Viaţa, René Secrétan împreună cu fratele lui l-au hărţuit pe pictor, iar în timpul unei altercaţii, René, cel care avea un pistol asupra lui, l-a împuşcat în mod accidental. Se presupune că Van Gogh ar fi minţit în legătura cu originea rănii cauzate de glonţ pentru a-i feri pe băieţi de repercusiunile legale ale gestului.
 
Arma care este scoasă la licitaţie în Paris este un revolver Lefaucheux, de fabricaţie belgiană, un model foarte popular în acea perioadă. Aparent, descrierea armei pare să se potrivească cu glonţul de 7 milimetri care a fost scos din pieptul lui Van Gogh. Experţii în arme au teoretizat că responsabilă de rana din pieptul pictorului trebuie să fie o armă de calibru mic, puterea mică de foc fiind răspunzătoare pentru cele 30 de ore de agonie ale pictorului înainte de a muri.
 
Pistolul scos la licitaţie a fost descoperit, într-o stare de degradare avansată, de către un fermier la 75 de ani de la moartea pictorului. Ulterior a fost predat familiei care deţinea hotelul în care Van Gogh a murit.
 
Investigaţiile conduse de către scriitorul Alain Rohan au ajuns la concluzia că arma cu pricina a fost îngropată în pământ pentru mai mult de 50 de ani. Alain Rohan şi-a pornit investigaţia de la faptul că descrierea câmpului unde se presupune că Van Gogh s-a împuşcat se potriveşte cu câmpul unde a fost găsită arma.
 
În comunitatea istoricilor de artă, teoria conform căreia Van Gogh s-a sinucis este larg acceptată. Totuşi, părerile sunt împărţite legate de armă, mulţi dintre exerţi punând la îndoială provenienţa armei.
 
Arma în discuţie va fi scoasă la licitaţie la Paris în data de 19 iunie pentru suma de 55.000 de dolari.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic