Originile alfabetului – o scurtă istorie

1.Influenţa egipteană

Conform cercetătorilor, cel mai probabil că inventarea alfabetului timpuriu aparţine unei populaţii semite care locuia şi muncea în Egipt în jurul anului 1850-1700 î. e. n. Populaţia era familiarizată cu hieroglifele egiptene, pictograme ce erau utilizate pentru a desemna obiecte, concepte etc. Cu timpul, aceşti locuitori semiţi şi-au creat propriile pictograme, mai simple, dacă le comparăm cu cele egiptene, iar scrierea lor avea să fie cunoscută sub numele de proto-sinaitică. Astfel, litera „A” (în alfabetul nostru de astăzi) desemna iniţial un bou, animal foarte important pentru muncile agricole şi evident un element central al vieţii oamenilor din acea perioadă. Citirea literei era „alef” (denumire păstrată în alfabetul ebraic din zilele noastre), ulterior preluată de greci şi transformată în „alfa”, şi după aceea de romani, care au simplificat-o în forma pe care o cunoaştem azi, cea de „a”.

• De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
• Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani

Un alt exemplu este litera „b”. Aceasta reprezenta iniţial o casă şi se citea „bet”, a fost preluată de greci sub forma „beta” şi de romani ca „b”. Prin alăturarea celor două litere greceşti, alfa şi beta, a luat naştere cuvântul „alfabet”. Şi celelalte litere reprezentau iniţial un obiect sau animal, dar cu timpul au ajuns să desemneze doar un sunet, aşa cum este cazul şi în ziua de astăzi.

2. Răspândirea

La început, alfabetul creat de acea populaţie  misterioasă din Egipt a fost preluat de evrei, canaaniţi şi fenicieni.

Fenicienii, datorită activităţilor lor maritime, sunt cei care au răspândit noul alfabet la nivel local în Orientul Mijlociu, dar şi în Grecia, unde a fost preluat cu mici modificări. De exemplu, alfabetul original nu avea vocale deloc şi se scria de la dreapta la stânga, dar grecii l-au adaptat nevoilor lor, introducând vocalele şi schimbând sensul de scriere în secolul 5 î. e. în cel pe care îl ştim acum, stânga-dreapta.

Credit foto: Shutterstock

La rândul lor, etruscii, o populaţie localizată în centrul Peninsulei Italice de la acea vreme, au avut contacte cu grecii care colonizau peninsula, aspect ce a condus inevitabil la preluarea alfabetului de către ei. Totodată, romanii au fost următorii care au observat potenţialul acestui sistem de scriere şi aşadar l-au adoptat de la etrusci. Alfabetul lor avea 23 de semne, 21 fiind preluate din cel etruscan.

3. Îmbunătăţirea

Până în Evul Mediu, alfabetul a fost utilizat sub această formă, dar cărturarii medievali au sesizat existenţa unor neajunsuri. Litera I era folosită atât pentru sunetul „i”, cât şi pentru „j”, ceea ce îngreuna înţelegerea unui text. Astfel, învăţaţii au diferenţiat cele două sunete, atribuindu-i lui „j” o literă proprie. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul literei „V”. Iniţial, era folosită şi pentru sunetul „u” şi pt „w” (din limbile germanice), dar s-au adăugat semne şi pentru acestea.

Forma finală a alfabetului s-a concretizat în secolul 16, rămânând la latitudinea fiecărui popor să adauge diacritice literelor originale, pentru a transpune în scris sunetele specifice limbii respective. De exemplu, alfabetul limbii române este compus din cele 26 ce litere latine, cărora li se adaugă cele 5 litere locale „ş”, „ţ”, „î”, „ă”, „â”, făcând ca sistemul nostru de scriere să fie format din 31 de semne.

Surse:

http://webspace.ship.edu/cgboer/alphabet.html

http://nypost.com/2015/02/08/the-stories-behind-the-letters-of-our-alphabet/

http://www.history.com/news/who-created-the-first-alphabet

http://www.britannica.com/topic/Latin-alphabet

http://www.ancient-origins.net/history/z-alphabet-origins-and-most-ancient-written-languages-007873