Home » Istorie » Peste 500 de ordine, medalii și decorații, într-o expoziție excepțională la MNIR

Peste 500 de ordine, medalii și decorații, într-o expoziție excepțională la MNIR

Publicat: 12.08.2020

Deschiderea expoziției „Onoarea Națiunilor. Ordine și Decorații din patrimoniul MNIR” va avea loc joi la Muzeul Național de Istorie a României

Expoziția reunește 560 de piese, ordine, medalii, cruci, semne onorifice și brevete, atât militare, cât și civile, din 80 de țări, multe dintre ele foarte rare, fiind cel mai mare proiect expozițional de acest gen din ultimii 30 de ani din țară.

Ordinele Unirii (creat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), Mihai Viteazul și Crucea Regina Maria (înființate în timpul Primului Război Mondial), Ferdinand I și Pentru Merit (instituite în perioada interbelică) sunt doar o parte dintre piesele care pot fi admirate în cadrul secțiunii dedicate decorațiilor românești.

Printre cele mai valoroase distincții străine prezentate în cadrul expoziției se numără ordinele Vulturul Negru al Principatului Albaniei și ordinul Orhideei Înflorite al Imperiului Manciurian, precum și alte însemne ale statelor de pe celelalte continente.

Busturi din bronz și din marmură ale unor personalități marcante din istoria României

Expoziția este completată cu portrete, picturi și busturi din bronz și din marmură ale unor personalități istorice care au primit diferite distincții, precum regele Carol I, principele Ferdinand, domnitorii Alexandru Ioan Cuza, Alexandru D. Ghica, Barbu Știrbei, Armand Călinescu și Lascăr Catargiu – oameni politici.

Potrivit organizatorilor, expoziția va fi deschisă în perioada 13 august – noiembrie 2020 și va putea fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10:00-18:00.

În condițiile impuse de starea de alertă din România, expoziția nu va beneficia de un vernisaj.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?