Cum s-a reorganizat PNL după Primul Război Mondial

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Transformările prin care trecea România după 1918 aveau să se regăsească și în viața politică a Regatului. Dacă până în 1914, scena politică era dominată de două mari forțe politice, Partidul Național Liberal și Partidul Conservator, transformările produse de război și realizarea Marii Uniri aveau să aibă un impact major și asupra vieții politice românești. Dacă conservatorii au dispărut după 1918, liberalii trebuiau să găsească forța pentru a se adapta la noile transformări sociale din România Mare.

Traumele Primului Război Mondial au adus mari schimbări în mentalul colectiv al românilor. Mase largi se implicau tot mai mult în viața politică. Războiul crease în rândul țărănimii – covârșitoarea majoritate a populației – o nouă mentalitate. Scăderea nivelului de trai, suferințele aduse de război au agravat contradicțiile din societatea românească.

• Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
• Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

În acest context au apărut noi partide la nivel național care se bazau pe aceste transformări, precum Partidul Țărănesc și Liga Poporului. „Conducătorii Partidului Țărănesc sunt aproape exclusiv recrutați din mica burghezie, din elementele care până mai ieri erau cu Partidul Liberal!”, scria D. Drăghicescu, un observator atent al acelor vremuri.

Pe de altă parte, Liga Poporului se baza pe popularitatea în rândurile țărănimii a generalului Alexandru Averescu. Mai mult, apăreau partide care aveau un impact semnificativ la nivelul regiunilor care se uniseră în 1918 cu România, cum era cazul Partidului Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu). Pe lângă toate acestea mai existau și partide cu orientare socialistă care voiau să profite de schimbările de după război.

Partidul Național Liberal trebuia să se adapteze noilor realități din punct de vedere organizatoric și politic, mai ales că era acuzat de către rivalii politici de traumele prin care trecuse România în război. Cum liderii Partidului Național Liberal, în frunte cu Ionel Brătianu, s-au axat pe guvernarea țării, realizarea unirii cu Transilvania, războiul cu Ungaria și Conferința de Pace de la Paris, reorganizarea partidului a fost amânată. Acest lucru avea să aibă repercusiuni pe termen scurt asupra rezultatelor electorale obținute de liberali.

Războiul dezorganizase organizațiile locale ale liberalilor, iar în noul context creat de introducerea votului universal, partidul nu dispunea de un program coerent, bine structurat. Nu exista o viață internă a partidului și îndeosebi a organizațiilor locale. Mai mult, vechile statute ale Partidului Național Liberal nu mai corespundeau realităților sociale ale țări, iar reforma electorală, care introducea votul universal, nu a orientat în perioada 1919-1921 electoratul spre liberali.

Nou statul al liberalilor

Insuccesul electoral din 1919, când Partidul Național Liberal a obținut 103 mandate, din cele 568, a determinat conducerea partidului să elaboreze și să publice noile statute ale partidului și să urgenteze reorganizare organizațiilor locale. Publicat în 1920, Proiectul de Statut al Partidului Național-Liberal preciza următoarele principii:

• întărirea și dezvoltarea națiuni române prin libertate, democrație, dreptate, apărarea și propășirea statului român sub un regim monarhic constituțional și democratic, având un caracter unitar național atât în viața politică, cât și în cea culturală și economică;
• întărirea la temelia societății românești a proprietății individuale considerată ca funcție socială, evoluția ei potrivit propriilor nevoi naționale sociale;
• asigurarea pentru toți cetățenii, în limitele acestei solidarități sociale, la o dreaptă repartizare a drepturilor și obligațiilor;
• o liberă dezvoltare a tuturor energiilor fără deosebire de rasă, clasă sau religie;
• întărirea și dezvoltarea dreptății sociale prin asigurarea libertăților politice, a sufragiului universal.

Documentul cuprindea și statutele organizațiilor locale, județene și centrale. Partidul era format din organizații comunale, județene și organizația centrală. Organizațiile locale erau formate din toți membrii înscriși în Partidul Național-Liberal în localitatea sau județul respectiv. Organizația centrală era formată din totalul organizațiilor locale și județene ale Partidului.

Partidul Național Liberal era condus, potrivit statutului, de forurile centrale: Congresul general al Partidului Național-Liberal, Comitetul Central, Delegația Permanentă. Congresul partidului stabilea programul și statutele, fixa atitudinea partidului în chestiunile mari ale țării, alegea membrii Comitetului Central. Președintele PNL era ales prin vot secret la Congresul general al partidului. Adoptarea și implementarea statului partidului au condus la o revitalizare a liberalilor, întărită și de eșecului guvernării generalului Averescu.

Revenirea PNL la guvernare, în 1922

Eșecul guvernării Averescu și conturarea unei noi soluții liberale pentru guvernarea țării este consemnat și de Constantin Argetoianu: „În iulie 1921 situația era cu totul alta. Averescu venise la putere deja înfrânt și toate prostiile pe care le săvârșise timp de un an și jumătate îi distrusese popularitatea.

În țară nu mai era considerat făcătorul de minuni, căci nu făcuse nici una, iar la orașe opinia publică care crezuse un moment în rosturile noi ale Ligii Poporului și al generalului, dezamăgită și ea, se îndrepta și începuse să se întoarcă din nou la liberali care nu erau mai răi, ci cel puțin pricepuți în probleme economice și financiare ce cereau în zadar o cât mai grabnică soluționare”. Venirea la guvernare a PNL în 1922 a fost una firească datorată eșecului guvernărilor 1920-1922 de a moderniza România, dar și a revitalizării și reformării liberalilor.

Vă recomandăm să citiți și:

Problemele prin care a trecut primul guvern condus de D. A. Sturdza

D. A. Sturdza și asaltul asupra guvernării conservatoare

Cum a ajuns D. A. Sturdza președinte al PNL

Brătianu și cea mai mare bătălie diplomatică