Care este rolul constituțional al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii?

În ciuda faptului că se află în fruntea a 16 state, Elisabeta nu deține o putere politică reală în viața internă sau externă a acestora.

Regina Elisabeta a II-a este unul dintre cei mai faimoși și admirați oameni de pe Pământ. În calitate suverană a Regatului Unit începând cu anul 1952, fiind astfel cel mai longeviv monarh al țării, influența ei este resimțită peste tot în lume.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

În ciuda acestei influențe enorme, regina nu deține nicio putere reală în guvernul britanic. În schimb, pe măsură ce monarhia a evoluat de-a lungul a sute de ani, rolul ei a devenit în mare măsură simbolic, notează History.

O perspectivă istorică a puterii monarhilor britanici

Timp de secole, monarhia engleză a deținut o mare putere politică, dar istoria sa este plină de provocări la adresa acestei puteri și de concesiile acordate nobililor. Semnarea de către regele Ioan a Magnei Carta în 1215 a arătat că puterile monarhiei aveau limite și, în mod crucial, a stabilit că coroana nu putea percepe impozite fără acordul unui consiliu de oficiali religioși și de feudali. Acest consiliu de personalități bogate și puternice a evoluat în Parlament, care a căpătat treptat un rol mai mare pe măsură ce englezii au început să apeleze la el pentru a-și rezolva disputele și a trimite petiții.

Rolul Parlamentului depinde în cele din urmă de câtă putere dorea să-i dea monarhul și de cât de mult avea nevoie de sprijinul Parlamentului. Regele Carol I a guvernat fără Parlament timp de peste un deceniu, punând în mișcare evenimente care s-ar încheia cu decapitarea sa și abolirea monarhiei în 1649. Parlamentul a condus apoi fără rege până la restabilirea monarhiei în 1660.

În Revoluția Glorioasă din 1688, Parlamentul l-a invitat pe William al II-lea de Orange și soția sa, Maria II, să invadeze Anglia și să-l destituie pe regele Iacob al II-lea, care își dorea puterea absolută. William și Mary au fost apoi de acord cu Declarația drepturilor, care legal cerea ca Parlamentul să fie întrunit în mod regulat, acordând libertatea deplină de exprimare în Parlament și instituind diferite libertăți civile. Marea Britanie nu are o singură constituție scrisă ca cea a multor state moderne, dar documente fundamentale precum Magna Carta și Declarația drepturilor au preluat în mod oficial puterea de la coroană și au acordat-o Parlamentului.

Extinderea reprezentativității parlamentare

În timp, Parlamentul a evoluat într-un adevărat organ reprezentativ, camera superioară a acestuia, Camera Lorzilor, este formată din nobili și deținea inițial aproape toată puterea Parlamentului, dar de-a lungul secolelor, camera inferioară, Camera Comunelor, a devenit mai puternică. Până în anii 1700, Comunele obținuseră dreptul de a iniția impozite, ceea ce înseamnă că un corp legislativ format din cetățeni aleși, controla finanțele statului.

Monarhul și-a păstrat dreptul de a „invita” pe oricine dorea să formeze un guvern, dar aceasta este o cutumă de pe vremea când „prim-ministrul” era un mod informal de a se referi la membrul Parlamentului ales de rege sau regină pentru a conduce procedurile.

Timp de peste un secol, coroana a oferit întotdeauna această „invitație” către liderul partidului care controlează Parlamentul – ultima dată când un monarh britanic a încercat să-și impună primul-ministru preferat în Parlament a fost în 1834 și nu așa cum a fost plănuit. În mod similar, se spune că guvernul reprezentativ guvernează „în numele ei”, iar aprobarea sa formală este încă necesară pentru multe dintre funcțiile statului, dar ca Regina să critice, să împiedice sau să nu accepte voința Parlamentului ar fi o încălcare a peste un secol de tradiție.

Rolul reginei Elisabeta a II-a a în viața politică

Regina rămâne șeful statului britanic, cel mai înalt reprezentant al Regatului Unit pe scena națională și internațională. Șeful guvernului britanic este însă primul ministru. Unul servește ca simbol al țării, iar celălalt servește ca șef executiv al guvernului.

În rolul său de șef al statului, Regina Elisabeta a II-a ține un discurs regulat la deschiderea fiecărei noi sesiuni a Parlamentului și ține discursuri oficiale în sărbători și ocazii speciale. Regina păstrează un contact strâns cu prim-ministrul și este informată în mod regulat cu privire la toate problemele naționale importante, dar nu are niciodată o influență publică asupra dezbaterilor politice, și nici nu iau decizii definitive.

Întrucât Familia Regală și-a pierdut majoritatea puterilor politice, Regina Elisabeta, soțul ei și copiii ei și-au subliniat rolurile în diferite organizații caritabile, Elisabeta asigură patronajul a peste 600 de organizații caritabile, deși acest rol constă în principal în atragerea atenției la diferitele cauze. Prezența ei în timpul unor mari crize din istoria recentă britanică, inclusiv a pandemiei COVID-19, a atras laude.

Pe măsură ce imperiul global al Marii Britanii s-a prăbușit în urma celui de Al Doilea Război Mondial, o serie de colonii și-au declarat formal independența, dar au ales să intre în Commonwealth of Nations, în fruntea căruia se află regina. Cetățenii din Australia, Canada și multe națiuni insulare din întreaga lume se consideră supuși ai reginei Elisabeta, care a făcut turnee faimoase în 13 din aceste „regate ale Commonwealth-ului” în 1953. Elisabeta apare pe moneda multora dintre aceste națiuni și vizitele ei sunt de obicei un motiv de sărbătoare, dar îndatoririle ei acolo, ca și în țara ei natală, sunt în întregime ceremoniale.

Citește și:

Barbados vrea să devină republică. Regina Elisabeta a II-a nu se va mai afla la conducerea acestui stat

De ce regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu se sărbătoreşte niciodată de ziua ei?

Enigmatica regină Elisabeta I a Angliei. 7 lucruri interesante despre ea

Membrii Casei Regale Britanice şi-au ascuns bijuteriile de nazişti, conform unei descoperiri recente. Nici Regina Elisabeta nu ştia de acestea