Home » Istorie » Regele Mihai, o ascensiune și o decădere turbulentă de la tronul României

Regele Mihai, o ascensiune și o decădere turbulentă de la tronul României

Publicat: 25.10.2021

Regele Mihai s-a născut la data de 25 octombrie 1921 în Sinaia și a murit la 5 decembrie 2017 în Aubonne, Elveția.

Mihai a fost rege al României și, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, liderul principal al loviturii de stat din august 1944, eveniment ce a însemnat ruperea României de puterile Axei.

După ce tatăl său, viitorul rege Carol al II-lea, a fost exclus în mod formal din succesiunea la tron printr-un act de stat în ianuarie 1926, Mihai a fost proclamat rege al României în condițiile unei regențe alcătuite din trei membri după moartea bunicului său, regele Ferdinand, de la data de 20 iulie 1927.

Regele Mihai a fost puternic influențat de mama sa

Însă, la întoarcerea lui Carol din exil, în iunie 1930, regența s-a dizolvat, iar Mihai a rămas la rangul de prinț moștenitor. Odată cu abdicarea lui Carol din septembrie 1940, Mihai a devenit din nou rege, însă a fost de fapt un prizonier al noii dictaturi militare conduse de generalul Ion Antonescu. Regele Mihai a fost puternic influențat de mama sa, regina Elena, care la acea vreme a fost rechemată dintr-un exil de 10 ani.

Nunta prințului Mihai cu prințesa Ana. Sursa foto: Profimedia

După ce a ajuns în atenția opoziției împotriva regimului Antonescu, Mihai a coordonat arestarea dictatorului la data de 23 august 1944, astfel semnalând răsturnarea guvernului militar. De la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în 1945, Mihai s-a opus vehement ascensiunii comuniste la putere în România, însă a fost forțat, în cele din urmă, să abdice, la data de 30 decembrie 1947, și să plece în exil.

După căderea comunismului în România, regele Mihai a încercat să facă numeroase vizite în țară

Într-un final, regele Mihai s-a stabilit în apropiere de Geneva (alături de soția sa, Ana, Principesă de Bourbon-Parma). Între timp, regele Mihai a ocupat funcția de director al unei companii americane de brokeraj, potrivit Britannica.

După căderea guvernului comunist în 1989, regele Mihai a făcut (sau cel puțin a încercat să facă) numeroase vizite în România, iar în 1997 și-a recăpătat cetățenia română. În anul 2000, regelui Mihai i-a fost înapoiată o parte din proprietatea familiei regale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Regele Mihai și gestul „obraznic” prin care a salvat viețile a zeci de mii de oameni

Regele Mihai și pasiunea sa de-o viață pentru automobile. Ce modele cuprindea colecția Majestății sale

Regina Ana şi Regele Mihai, istoria unei căsătorii interzise de comunişti

FOTO. Cât valorează ceasul de mână pe care l-a purtat Regele Mihai timp de zeci de ani – FOTO

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el