Home » Istorie » Cum și-a spionat CIA proprii cetățeni folosind un agent mai puțin obișnuit?

Cum și-a spionat CIA proprii cetățeni folosind un agent mai puțin obișnuit?

Publicat: 27.01.2023

Un spion extrem de agil urmărea de sus fostul șantier naval din Washington, SUA, realiza fotografii care dezvăluiau mai mult decât orice satelit avansat, iar în tot acest timp, muncitorii își făceau treaba fără să aibă cea mai mică idee că sunt implicați într-o misiune de spionaj.

Intenționând să câștige avans în timpul Războiului Rece, Agenția Centrală de Informații (CIA) a Statelor Unite ale Americii a recrutat, în 1977, un agent complet nou și aproape invizibil: porumbelul.

Poate suma destul de neobișnuit, însă ideea folosirii porumbelului pentru spionaj nu este una deloc nouă și fără rezultate. Rolul porumbeilor în armată a fost menționat, pentru prima oară, de istoricul roman Plinius (23 – 79 d.Hr.), care a descris contribuția acestor păsări în ce privește comunicarea. Mai târziu, și armata Germaniei a recurs, în Primul Război Mondial, la porumbei pentru recunoașteri.

Și armata Statelor Unite ale Americii i-a folosit la finalul anilor 1800 pentru a transmite mesaje, dar nu au fost găsite dovezi care să arate că ar fi avut și misiuni de recunoaștere.

Porumbeii au rezolvat o problemă crucială a spionilor

„Vreme de mai mulți ani, Biroul pentru Dezvoltarea Cercetărilor a derulat mai multe încercări… de a instrui diferite specii de păsări”, se arată într-un document declasificat al CIA din 1976, potrivit Atlas Obscura.

Însă programul aviar a fost abandonat deoarece ideea părea, la acel moment, „improbabilă, exotică și amuzantă”. Ulterior, opiniile s-au schimbat atunci când cineva a înțeles că păsările pot fi folosite pentru a rezolva o problemă cu care se confruntau agenții la acel moment: pot fotografia zone sensibile, așa cum erau șantierele navale din Leningrad.

100.000 de dolari, investiția pentru misiunile porumbeilor

Iar de atunci, proiectul a căpătat toată atenția necesară. Nu doar că CIA a investit 100.000 de dolari pentru instruirea porumbeilor, ci s-a dedicat și asupra design-ului unui ham și a unei camere de fotografiat perfecte pentru operațiuni. Întâi au fost demarate teste, apoi a fost organizată prima misiune reală a porumbeilor: în 1977, în Șantierul Naval din Washington DC. Iar imaginile pe care le-au surprins păsările au fost de o calitate uimitoare: aparatele de aer condiționat puteau fi văzute cu ușurință pe clădiri, iar ferestrele de pe vechea fabrică de arme din zona șantierului puteau fi chiar numărate.

În paralel, rezoluția imaginilor puteau permite și observarea angajaților din zonă – se puteau analiza inclusiv hainele acestora. Încă nu au fost declasificate multe dintre imaginile surprinse de păsări în misiunile derulate, însă în fotografiile care au putut fi analizate au fost surprinse și locuințe din afara șantierului.

Iar asta venea în contextul în care, cu doi ani înainte de misiunea porumbeilor, o investigație a Arhivelor Naționale ale Securității arăta că CIA a încălcat legea prin „interceptări, supravegheri domestice și experimente umane”. Însă la scurt timp, în 1978, declasificările s-au încheiat. Iar dimensiunile programului la care au fost implicați porumbeii sunt necunoscute chiar și astăzi.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Mai mulți spioni CIA s-ar afla în misiune în Ucraina

Sindromul Havana. Simptome neurologice misterioase apar la diplomați și spioni americani din toată lumea

Spionii americani avertizează: China construiește arme spațiale și poate deveni o forță majoră

”Spionii” biblici au fost găsiţi într-un mozaic vechi de 1.500 de ani. Descoperirea contrazice o teorie veche despre evrei

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani