Planul secret al Germaniei pentru destabilizarea internă a Marii Britanii, Franței și a Rusiei, în Primul Război Mondial

La foarte puțin timp după izbucnirea Primului Război Mondial, Germania a conceput planuri secrete pentru a destabiliza fronturile interne ale aliaților.

Un război nu se poartă doar pe câmpul de luptă, înfruntând armata inamică. El este dus chiar în adâncul țării adverse, prin exploatarea problemelor și sciziunilor existente în acea societate. La fel s-a întâmplat și în Primul Război Mondial.

• Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
• 52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună. Urmăreşte…

La puține zile după ce a izbucnit prima conflagrație mondială, Ministerul german de Externe a întocmit planuri pentru destabilizarea din interior a Marii Britanii, Franței și a Rusiei.

Planurile Germaniei

Germania urmărea să susțină mișcările revoluționare de diferite culori politice din cadrul țărilor aliate: pe republicanii irlandezi împotriva guvernului de la Londra, pe jihadiștii din Franța, dar și din Imperiul Britanic, precum și pe revoluționarii ruși care acționau împotriva țarului. Aceste puncte nevralgice din interiorul țărilor aliate urmau a fi exploatate la capacitate maximă de Germania în efortul său de a slăbi din interior Antanta.

Pentru început, Germania a recrutat 3.000 de prizonieri de război musulmani care au fost instruiți în lagărul Halbmond din Zossen, în apropiere de Berlin, înainte de a fi trimiși pe fronturile din Mesopotamia și Persia în scopuri propagandistice. Aceștia nu au reușit însă să mobilizeze un număr mare de jihadiști care să lupte împotriva Franței și a Imperiului Britanic.

Republicanii irlandezi și Germania

O altă acțiune pe care germanii au susținut-o a fost în Irlanda. În primăvara anului 1916, republicanii irlandezi au declanșat Rebeliunea de Paști, care a fost sprijinită de germani.

Rebeliunea a fost însă înăbușită de forțele engleze, iar Roger Casement, care petrecuse primii doi ani de război în Germania, încercând să organizeze o brigadă de luptă irlandeză formată din prizonieri de război aflați în captivitate pe teritoriul german, a fost arestat la scurt timp după debarcarea dintr-un submarin german pe coasta orașului Kerry, în aprilie, fiind executat pentru trădare în august.

Lenin, asul din mâneca germanilor

După revoluția din februarie 1917 și abdicarea forțată a țarului Nicolae al II-lea, strategii germani s-au gândit să apeleze din nou la tactica de a introduce pe ascuns revoluționari în țările lor de baștină. Când au conceput planurile de a provoca sciziuni și conflicte pe fronturile interne ale Antantei, ambasadele germane din țările neutre au conceput liste și cu revoluționarii ruși aflați în exil în 1914. Se pare că numele lui Lenin (Vladimir Ilici Ulianov) a apărut pentru prima dată pe o astfel de listă în 1915.

Imediat după ce țarul Nicolae al II-lea a abdicat, ministerul de Externe german a informat guvernul și Înaltul Comandament al Armatei că avea în evidență un număr de marxiști radicali ruși aflați în Elveția, a căror întoarcere la Petrograd ar fi consolidat facțiunea bolșevică din extrema stângă-rusă, care se pronunța împotriva războiului și susținea încheierea păcii.

Pe de altă parte, deși vocea lui Lenin nu era prea răspândită, compensa prin faptul că era extrem de radicală.

Lenin era implicat încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea în acțiuni revoluționare împotriva autorității țarului. A fost exilat în Siberia, unde a adoptat o răspândită practică revoluționară de a prelua un pseudonim, „Lenin”, probabil de la râul Lena din Siberia.

În exil în Occident

De la începutul secolului XX, Lenin a trăit în Europa Occidentală, mai întâi în Elveția și apoi la Munchen, unde a editat ziarul „Iskra” (Scânteia), în care a publicat și celebrul său eseu programatic „Ce-i de făcut”. În anul revoluționar 1905 se întoarce pentru câteva luni înapoi în Rusia, fiind forțat din nou să fugă din țara natală chiar la finalul acelui an. Următorii 12 ani îi petrece tot în exil și locuiește în mai multe orașe europene: Geneva, Paris, Londra, Cracovia etc și, începând din 1916, în Zurich.

După abdicarea forțată a țarului, Lenin conștientizează că pentru a ajunge în Rusia trebuia să traverseze o Europă sfâșiată de război, iar pentru acest lucru avea nevoie de sprijin. Era exclus să găsească sprijin în rândul Aliaților, dar considera că putea obține sprijinul germanilor. Gândirea lui Lenin se mula perfect pe planul germanilor de a destabiliza Rusia din interior.

Întoarcerea lui Lenin în Rusia

Lenin era perfect conștient că germanii se foloseau de el, dar considera că scopul, declanșarea unei revoluții bolșevice în Rusia, justifica colaborarea cu germanii. Totuși, în timpul negocierilor pe care le-a purtat cu germanii în aprilie 1917, el a cerut pentru vagonul său de tren și al tovarășilor de drum un statut extrateritorial, cu o bucată de cretă a fost separat „teritoriul german” de „teritoriul rus” și a insistat să nu existe un contact între ofițerii germani însoțitori și revoluționarii ruși.

A urmat o lungă călătorie, iar pe 16 aprilie 1917, după 12 ani de exil, Lenin se întorcea în capitala rusă, unde a fost primit de o mulțime entuziastă de susținători bolșevici.

Pe 25 octombrie a reușit prin forță să preia puterea în Rusia, aproape imediat a anunțat că solicită Germaniei un armistițiu și apoi o pace.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Politicienii și oamenii de cultură care au trădat România în Primul Război Mondial

„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial

Muniție din Primul Război Mondial, găsită cu detectorul de metale în Neamț

A existat sau nu un plan secret de împărțire a României în Primul Război Mondial între statul-major rus și cel german?