Colonelul trădător Sturdza, la un pas de a fi linșat de prizonierii români din lagărele germane

La 6 februarie 1917, într-un context extrem de dificil pentru Armata Română angajată în luptele cu Puterile Centrale, colonelul Alexandru D. Sturdza dezerta la inamic. Fapta sa a produs o undă de șoc la nivelul conducerii Armatei și a Statului român. Sturdza considera că gestul său va fi urmat de numeroși soldați. S-a înșelat amarnic. Nimeni nu l-a urmat. Drept consecință, dezertorul a conceput un plan de formare a unui corp de voluntari din prizonierii români aflați în lagărele germane și austro-ungare. Ce a pățit Sturdza atunci când a încercat să îi recruteze pe aceștia este o poveste demnă de spus.

Pentru a pune în practică planul său de recrutare a unui corp de voluntari din prizonierii români aflați în lagărele germane și austro-ungare, Sturdza s-a întâlnit cu diverși lideri politici și militari ai Puterilor Centrale, încercând să obțină sprijin pentru aplicarea planului său.

• Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
• 52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună. Urmăreşte…

Printre persoanele cu care s-a întâlnit s-au numărat: generalul Ludendorff, adjunct al șefului Marelui Cartier General german, generalul Hans von Seeckt, Hilmar von dem Bussche, fostul ambasador german la București etc.

A purtat însă și discuții cu liderii politici români care se aflau în primăvara și vara anului 1917 la București. Astfel, Sturdza s-a întâlnit cu Alexandru Beldiman, fost ambasador al României la Berlin, cu Constantin Stere, Petre P. Carp și cu mulți alți politicieni români filo-germani care susțineau cauza Puterilor Centrale.

În lagărele de prizonieri

În primăvara anului 1917, colonelul Sturdza s-a deplasat în lagărele unde erau ținuți prizonierii români, la Danholm, Schwarmstedt, Lamsdorf, Stralsund, Krefeld.

Atitudinea prizonierilor români față de tentativele lui Sturdza de a-i racola a fost în general de respingere. Semnificative pentru poziția celor mai mulți dintre prizonierii români sunt cele întâmplate în lagărul de la Schwarmstedt. Întâmplările petrecute acolo au fost relatate de un martor ocular, Constantin C. Popian, în „Amintiri din viața militară. Jurnale de război și din prizonierat”.

În lagărul de la Schwarmstedt, Sturdza a stat o săptămână și a desfășurat o intensă campanie de convingere a prizonierilor români să îl urmeze. Din aproximativ 700 de prizonieri, a reușit să corupă circa 40% dintre ei, majoritatea ofițeri de rezervă, învățători. A făcut însă o mare greșeală.

Sturdza, scuipat de prizonierii români

După ce a obținut aprobarea conducerii lagărului pentru o adunare a tuturor prizonierilor români, a dorit să țină un discurs înflăcărat pentru a-i convinge și pe ceilalți să i se alăture. Comandantul lagărului a împărțit prizonierii în două grupe, cei care s-au opus și cei care au acceptat propunerea.

Însă, colonelul Sturdza era un orator mai mult decât mediocru, cu toate că în conversațiile individuale sau în grupuri mici lăsa o puternică impresie prin modul său de a vorbi.

Atunci când era în plin discurs în lagăr, într-un moment de rumoare și proteste, s-a desprins din încadrare locotenentul aviator Alexandru Cantacuzino – Pașcanu, care, revoltat de cele auzite, s-a repezit la Sturdza, i-a rupt epoleții și l-a scuipat. Acesta a fost momentul în care era gata să izbucnească un incident major în lagăr.

Momentul de tensiune a fost sesizat de comandantul lagărului, care a dat ordin soldaților din subordine să încarce mitralierele. Apoi, tot comandantul lagărului a ținut o scurtă cuvântare în care a spus că, în calitate de ofițer german, aproba acțiunea lui Sturdza, dar în calitate de cetățean german îl felicita pe Pașcanu.

Incidentul a produs o impresie puternică în rândul prizonierilor români amplificată și de faptul că Pașcanu și Sturdza erau rude.

Activitatea lui Sturza a creat dispute în rândul militarilor români, prizonieri în lagărele germane și austro-ungare, unii dintre ei acceptând oferta. Printre aceștia s-a aflat și Andrei Livezeanu, care apoi a devenit un fel de „mână dreaptă” a lui Sturdza.

Ofițerii trădători

Ofițerii care au acceptat propunerile lui Sturdza au primit apelativul de „trădători” din partea celorlalți, care au rezistat tentației, ajungându-se chiar la alte incidente. La plecarea unui grup de prizonieri români din lagărul de la Krefeld, care au împărtășit cauza lui Sturdza, cineva aflat la un etaj superior a vărsat în capul celor care ieșeau pe poartă o oală cu cenușă, gest dublat de un cor de huiduieli.

O parte dintre militarii români eliberați de Sturdza din lagărele germane și austro-ungare au fost aduși în teritoriul ocupat de Puterile Centrale în România. Aici, venirea lor a generat și alte probleme legate de cazarea, întreținerea și echiparea lor.

Ofițerii aduși de Sturdza erau repartizați în orașele românești de provincie ocupate de Puterile Centrale. Și li se dădeau o serie de funcții. Erau însă puși să semneze o declarație prin care se angajau să nu lupte împotriva Puterilor Centrale, să nu comploteze împotriva intereselor germane, să nu desfășoare activitate politică, să nu facă propagandă, să nu părăsească teritoriul ocupat, să nu discute evenimentele militare de pe diverse fronturi.

Cei care încălcau asemenea angajamente erau pasibili la condamnare la moarte. În cazul în care urma a se face pace separată, fiecare urma a găsi azil în una dintre țările Puterile Centrale, dacă ar fi fost siliți să părăsească țara.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Puterile Centrale, „victimele” unei ample operațiuni de diversiune dusă de Guvernul român

Regele Carol I, presat de Puterile Centrale. „Considera că războiul va fi scurt, iar cucerirea Parisului inevitabilă”

Puterile Centrale, șah la regele Ferdinand și regina Maria

Puterile Centrale, în derută după moartea regelui Carol I