Home » Istorie » Cum se manifesta Ceaușescu când se enerva: „Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea!”

Cum se manifesta Ceaușescu când se enerva: „Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea!”

Cum se manifesta Ceaușescu când se enerva: „Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea!”
Credit foto: Fototeca online a comunismului românesc
Publicat: 23.06.2024

Nicolae Ceaușescu a fost un vânător extrem de pasionat în ciuda faptului că nu respecta nicio regulă atunci când participa la vânătoare. Împușca tot ceea ce îi ieșea în bătaia puștii. Nu conta dacă era un pui de animal sau un animal sălbatic protejat de lege. Îi plăcea să împuște cât mai multe animale sălbatice. Atunci când avea „ghinion” și nu reușea să împuște deloc sau „suficient”, dictatorul se enerva teribil. Un astfel de episod s-a petrecut în toamna anului 1984.

Fondul de vânătoare Nemțișor, din cadrul Ocolului Silvic Târgu Neamț, a fost unul dintre terenurile de vânătoare preferate de Nicolae Ceaușescu, atât pentru faptul că era destul de accesibil, cât mai ales pentru numărul mare de cerbi care se aflau în zonă.

Pentru accesul la vânătoare, zona era considerată ușoară, pantele nu erau prea pronunțate iar accesul către punctele de boncănit ale cerbului comun era asigurat printr-o rețea de drumuri forestiere pe care se putea circula cu mașini de teren. În fonul de vânătoare Nemțișor, pe lângă cerbi, se mai găseau mistreți, urși, lupi și râși.

Casa de vânătoare, modernizată pentru Ceaușescu

Fondul de vânătoare era deosebit de bine amenajat, cu construcții vânătorești specifice zonelor populate de cerbi, cum ar fi: observatoare înalte, mici suprafețe de teren de hrană amplasate în punctele de boncănit și cultivate cu plante erbacee, sărării, scăldători etc.

În 1975, casa de vânătoare, amplasată într-o poiană superbă la intrarea pe Valea Nemțișorului, a fost preluată de la Inspectoratul Silvic Neamț și introdusă în patrimoniul de partid al comuniștilor. A fost rapid extinsă și modernizată și dotată cu tot ceea ce era necesar asigurării unui lux corespunzător cerințelor soților Ceaușescu. În jurul ei au fost construite și alte clădiri cu spații de cazare și de servire luxoase, pentru alți membrii din conducerea Partidului Comunist Român. Bineînțeles, totul a fost împrejmuit cu un gard înalt care proteja clădirile și împiedica vizibilitatea din exterior. Nu putea lipsi nici paza militară permanentă.

„O dată pe an, în ultima decadă a lunii septembrie, Ceaușescu era prezent aici, la vânătoarea de cerbi. Dar nu singur. Întotdeauna era însoțit de soția sa, Elena, de prim-ministrul Constantin Dăscălescu şi, uneori, de două-trei persoane mai apropiate din Comitetul Central, toți cu soțiile. După-amiaza şi dimineața, Ceaușescu ieșea la vânătoare, iar ceilalți rămâneau la casa de vânătoare, pentru distracție, plimbare sau pescuit în niște toplițe special amenajate şi populate cu păstrăv de talie mare.

Măsurile de pază erau draconice. Drumurile de acces spre Valea Nemţişorului erau păzite de Securitate şi de pădurari, postați la bariere închise cu lacăt. Zona era împânzită de securiști şi milițieni în civil”, povestește inginerul silvic Vasile Crișan, cel care s-a ocupat vreme de mai bine de două decenii de organizarea unor partide de vânătoare la care a participat dictatorul comunist.

Ceaușescu dorea „numai trofee medaliabile cu aur”

În primii ani, rezultatele la vânătoare pe fonul de la Nemțișor au fost foarte bune pentru Nicolae Ceaușescu.

„Împușca 6-7 cerbi în două-trei zile de vânătoare. Pretențiile lui însă creșteau de la an la an. Dorea din ce în ce mai mult și mai bun, numai trofee medaliabile cu aur. (…) După anul 1983, aici valoarea trofeelor a scăzut dramatic. Era şi normal să se întâmple aşa. Ani de zile să împuști mult şi numai trofee de vârf sau de viitor şi să nu permiți personalului silvic să facă selecția cu arma nu putea duce la alt rezultat. Pentru a reface efectivele cu trofee de valoare, trebuie să treacă ani de zile”, scrie Vasile Crișan în cartea „La vânătoare cu Ceaușescu”.

Nervii dictatorului

În toamna anului 1984, Nicolae Ceaușescu avea să participe la ultima sa vânătoare pe fondul de la Nemțișor. Pe 22 septembrie 1984, dictatorul ajungea la Nemțișor având mari așteptări. Cu o zi înainte, împușcase 7 cerbi din care trei puteau fi medaliați cu aur. La ora 15:30, elicopterul care îl aducea pe Ceaușescu a aterizat la Nemțisor. La ora 17:00, pe o căldură nefirească pentru o zi de toamnă, Ceaușescu a ieșit la vânătoare, dar nu a împușcat nimic.

A doua zi, vânătoarea a început la ivirea zorilor, dar nici un cerb nu și-a făcut apariția în zona de boncănit, asta și din cauza faptul că dictatorul se deplasa cu mașina, iar vânatul se speria la zgomotul produs. Odată ce orele se scurgeau, Ceaușescu devenea tot mai furios, reproșându-le silvicultorilor: „Nu aveți vânat! Nu știți să faceți observații în teren! Nu le puneți hrană! Nu vă pricepeți”.

„Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea!”

În jurul orei 11:00, în timp ce întorcea de la vânătoare, Ceaușescu observă din mașină o clădire şi întreabă nervos: „Ce este cu clădirea aceea?” „Este un cantonaș, tovarășe preşedinte!”, i se răspunde. „Cantonaș? Ce cantonaș? Nu v-am spus de atâtea ori să nu construiți nimic în pădure? V-am dat ordin să dărâmați toate cantoanele de locuit din pădure, iar pădurarii să se mute în sat? De ce nu executați ce stabilesc eu? Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea! Să dispară de pe faţa pământului!”, a răbufnit dictatorul. „Am înțeles!”, a răspuns generalul Bucur, care îl însoțea pe Ceaușescu.

Silvicultorii i-au explicat generalului Bucur și apoi lui Ceaușescu că acea construcție adăpostea hrană pentru vânat, inclusiv mâncare pentru un urs mare care era în zonă și că la primăvară va fi invitat să-l împuște. „Ei! Dacă este pentru mine și aveți un urs mare, atunci nu-l mai dărâmați. Să nu mai vină tancul și nici miniștrii pe care i-am chemat” a spus Ceaușescu satisfăcut.

Așa a scăpat observatorul de la demolarea cu tancul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă abominabilă?”

Impresionanta colecție de arme de vânătoare pe care a deținut-o Nicolae Ceaușescu

Maurer către Ceaușescu: „Unde dracu’ să mai cauți dreptatea asta că nici în pădure nu o găsești!”

Unul dintre cele mai bine păzite secrete înainte de 1989: data reală a naşterii lui Nicolae Ceauşescu

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică