De ce au subestimat germanii stațiile radar britanice în Bătălia Angliei?

Deseori, atunci când istoricii analizează „Bătălia Angliei” din cel de Al Doilea Război Mondial, este subestimat un factor esențial care a contribuit enorm în înfrângerea aviației militare germane. Stațiile radar amplasate de-a lungul coastei britanice au fost subestimate din diferite considerente de conducătorii Luftwaffe.

Un element major în apărarea Marii Britaniei îl constituia sistemul compact de stații radar, săli de operațiuni și rețele de radio de înaltă frecvență construit înainte de izbucnirea celei de-A Doua Conflagrații Mondiale.

• România, într-un coșmar strategic și militar
• Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

Era extrem de puțin probabil ca stația de cercetare radar de la Bawdsey, de pe coasta Sufflok, sau păienjenișul de stâlpi înalți care înțesau coastele britanice să nu trezească atenția și interesul serviciilor de informații germane.

Germanii considerau drept rudimentar radarul britanic

„Părea aproape imposibil ca în 1939 germanii să nu fi deținut informații despre aceste elemente cheie ale sistemului de avertizare britanic. Deşi știau încă din 1938 că englezii experimentau radarul şi reușiseră chiar să captureze o stație radar mobilă pe plaja de la Boulogne, în mai 1940, savanții germani apreciaseră sistemul drept rudimentar.

Informații complete despre radarele britanice au fost disponibile în Franţa, datorită neglijenței manifestate de francezi în privința securității, atunci când nemții au cotropit cea mai mare parte a ţării. Se pare, însă, că aceștia nu au profitat de datele ce le-au căzut în mână”, consideră istoricul militar Liddell Hart.

Stațiile radar, subestimate constant de germani

Și Hermann Göring, cel care conducea aviația de război nazită, a ignorat potențialul de avertizare al stațiilor radar amplasate de britanici. Abia în iulie 1940, după ce Franța a capitulat, iar germanii au început să își instaleze stațiile de monitorizare de-a lungul coastei Franței, ofițerii naziști au început șă înțeleagă, din multitudinea de semnale ce radiau din stațiile radar de pe coasta engleză, că se confruntau cu un element nou și de importanță vitală. Dar chiar și așa, comandanții Luftwaffe au subestimat raza de acțiune şi eficacitatea radarelor britanice şi nu au întreprins acțiuni ample pentru a le bruia sau a le distruge.

Deși au descoperit în timpul bătăliei că avioanele de vânătoare britanice operau sub un control radar foarte strâns, germanii au tras o concluzie greșită: „Comandamentul aviației de vânătoare nu era suficient de flexibil, iar atacurile masive ar putea ducea la distrugerea acestor structuri”, notează Liddell Hart.

Exagerarea pierderilor adversarului

O altă greșeală majoră a germanilor a reprezentat-o tendința de a exagera pierderile adversarului. E drept, la început și britanicii au făcut această greșeală, dar în cazul germanilor repercusiunile erau mult mai ample și devastatoare. La început, serviciul de informații al Luftwaffe a evaluat corect efectivele aviației de vânătoare britanice: circa 50 de escadrile de avioane Hurricane şi Spitfire, cu o forță operațională de aproximativ 600 de aparate, dintre care cel mult 400-500 se aflau în partea de sud a Angliei.

Însă după începerea bătăliei, efectul combinat rezultat din supraestimarea pierderilor englezilor şi subestimarea producției britanice de avioane a dus la calcule greșite şi la o derută generală.

„Piloții din Luftwaffe au început să fie nedumeriți, iar apoi deprimați, constatând că numărul avioanelor de vânătoare britanice rămâne constant. Se raporta doborârea mai multor avioane decât în realitate.

O altă cauză a calculelor eronate consta în obiceiul comandanților din Luftwaffe de a tăia cu creionul roșu numărul escadrilelor RAF de pe baza de avioane de vânătoare britanice bombardată. Acest lucru se datora în parte slabei acţiuni de recunoaștere prin fotografiere, dar şi analizei exagerat de optimiste a rezultatelor. De pildă, Luftwaffe estima că până la 17 august fuseseră `distruse definitiv` nu mai puțin de 11 baze aeriene când, în realitate, reușiseră să scoată din acțiune doar una pe o perioadă de timp apreciabilă, cea de la Monston”, menționează Liddell Hart.

O subestimare constantă

Dorind să distrugă aeroporturile folosite de aviația de vânătoare britanică, germanii au atacat o serie de aeroporturi din sud-estul insulei, care de fapt nu aparțineau structurii Comandamentului de avioane de vânătoare.

„În acelaşi timp, conducerea Luftwaffe nu şi-a dat seama de importanța vitală a stațiilor de sector ca Biggin Hill, Kenley, Hornchurch – în organizarea Comandamentului aviației de vânătoare britanice, nefiind informați că sălile de operațiuni se aflau deasupra solului, primejdios de expuse. Ca urmare, atacurile devastatoare pe care Luftwaffe le-a lansat la sfârşitul lui august asupra lor nu au fost duse până la capăt”, mai precizează Liddell Hart.

Pe de altă parte, germanii au mai subestimat și producția de avioane de vânătoare britanice. Germanii apreciau că britanicii construiau în jur de 180-300 de aparate de vânătoare. În realitate, britanicii reușeau să construiască 460-500 de avioane pe lună, chiar în timpul bătăliei.

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial

Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina

O călătorie epică în plin război mondial. De la Paris la București, prin Rusia țaristă

Reflecțiile unui trădător român despre Hitler și izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial