Reflecțiile unui trădător român despre Hitler și izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial

După ce trădat Armata Română în februarie 1917 și a trecut de partea trupelor germane, colonelul Alexandru D. Sturdza a continuat acțiunile împotriva guvernului român refugiat la Iași. În martie 1918, temându-se pentru viața sa, Sturdza pleacă într-un exil în Germania și Elveția de unde nu se va mai întoarce niciodată. Aflat în Germania, Sturdza a putut observa accesiunea lui Hitler și a regimului nazist. În primăvara anului 1938, pleacă din Germania în Elveția. Cum atmosfera politică și militară din Europa era tot mai încărcată, Sturdza a făcut o serie de însemnări privitoare la evenimentele din vara anului 1939.

Norii războiului pluteau peste Europa în vara anului 1939, dar Sturdza nu credea că va izbucni un nou conflict militar. Într-o scrisoare pe care i-a trimis-o fiului său Sandu, pe 3 iulie 1939, Sturdza consemna:

• Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
• 52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună. Urmăreşte…

„Sunt acuma convins că Puterile adunate în jurul Angliei se pregătesc, armându-se și înțelegându-se mutual, a prezenta când lucrul va fi gata un ultimatum cu un rând de cereri de îndeplinit imediat sub amenințarea încercuirii. Dacă Hitler se supune, guvernul său cade; atunci coalițiunea va institui un guvern nou și controlul ei financiar asupra Germaniei, precum şi o poliție severă pentru a împiedica răscoale; se poate ca lucrurile în acest caz să se desfășoare fără război spre un sfârșit bun.

Dacă Hitler nu vrea, Germania se va ocupa din toate părțile, Hitler va cădea şi rezultatul va fi același. De altfel, nemulțumirea şi penuria în Germania cresc indubitabil, aşa că guvernul Hitler devine șubred şi fără acel ultimatum pe care-l prevăd.

S-ar putea ca Hitler să fie asasinat sau să se sinucidă. Oricum, toată politica anglo-franceză este îndreptată, precum am indicat, [spre] răsturnarea regimului nazist şi luarea în mână a direcțiunii în Germania. Amănuntele nu se pot prezice, căci va fi necesar a trage hotare noi pretutindenea şi la această operațiune grea se vor lovi mutual interesele şi aspirațiunile”.

Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial

Atacarea Poloniei de către Germania nazistă la 1 septembrie 1919 și declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial l-a determinat pe Sturdza să facă o serie întreagă de analize despre politica Germaniei, a puterilor occidentale, profilul războiului, atitudinea României etc.

Într-o scrisoare dată 16 septembrie 1939 și trimisă tot fiului său Sandu, Sturdza aprecia că inactivitatea occidentalilor i-a salvat pe germani, care nu au mai fost obligați să lupte pe două fronturi.

Sturdza considera că armata germană a acţionat „minunat”, ceea ce i-a permis să evite luptele din perioada când vremea făcea impracticabile drumurile din Polonia.

În ceea ce privește aspirațiile lui Hitler asupra unor posesiuni coloniale, Sturdza le considera demodate deoarece coloniile „nu mai au astăzi funcția de a sluji metropolele. Englezii au dovedit în această privință o elasticitate remarcabilă, astfel că multe colonii şi-au schimbat statutul, ele devenind protectorate cu o viață aproape autonomă”.

În privința unei confruntări pe termen lung între Germania și forțele din apusul Europei, Sturdza considera că lui Hitler îi va fi greu să reziste. „Alianța germană mi se pare foarte primejdioasă pentru noi, pentru germani chiar, la sfârșit şi pentru Europa întreagă”.

„Să nu ne  lăsăm ademeniți de Marile Puteri”

În schimb, Anglia şi Franța pe care le credea puternice, au arătat „multe indicii de nesiguranță şi explicațiuni, cu minciuni inutile, prea din cale afară de străvezii”. Considera că politica englezilor nu era realistă potrivit firii lor, ci „romantică”, conținând multe sloganuri, cum ar fi „dreptate”, „libertate”, ce sunt numai niște paravane.

Proclamarea neutralității de către România era apreciată drept o „hotărâre cuminte” şi spera pentru binele țării „că nu avem să ne lăsăm ademeniți de Marile Puteri”.

Sturdza se declara mirat că în țară „lumea nu se găsește sub sugestiunea anglo-francezilor, ceea ce ar fi natural. Îmi vine a crede că bunul simț la noi (în România, n.r.) a crescut și în același timp și capacitatea gândirii independente”.

Câteva zile mai târziu, la 28 septembrie 1939, Alexandru D. Sturdza înceta din viață.

„Gestul lui Sturdza, o pată pe imaginea Războiului de Întregire”

Actul de trădare pe care l-a comis în februarie 1917 avea să îi marcheze restul vieții. Dar Sturdza nu s-a mulțumit doar cu trădarea, ci s-a pus în slujba dușmanului, un lucru și mai greu de iertat.

„Rezumând, se poate spune că Alexandru D. Sturdza a trădat din motive înalte, acest act, atât de blamabil, fiind, în ultima instanță, unul născut din marea sa dragoste față de ţară.

Aflat în tabăra adversarului, Sturdza a fost nemulțumit, când, în scrisoarea căpitanului Bălăuță, a întâlnit ideea că unii ofițeri trebuie cumpărați cu bani pentru a-l urma. Când era vorba de idealul național, afirma Sturdza, nu acționezi în niciun fel la susurul arginților. Acest lucru i se părea o impietate. Prin urmare, trădarea lui Sturdza se înscrie în vechea paradigmă a sacrificiului şi suferinței ce înalță, el având convingerea că este un `Mesia` al românilor, chemat să-i salveze. N-a fost să fie aşa, gestul lui fiind o `pată`, alături de altele, fără îndoială, pe imaginea Războiului de Întregire”, consideră istoricul Petre Otu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Peste 3.000 de oameni, evacuați din cauza unei bombe din cel de-Al Doilea Război Mondial

„Abatorul”, bătălia care a lăsat în urmă un milion de victime în Primul Război Mondial

Colossus, computerul care a ajutat la câștigarea celui de-Al Doilea Război Mondial

Ce au descoperit primii cercetători care au studiat un crater din Primul Război Mondial?