Dictatul de la Viena, Carol al II-lea și Consiliile de Coroană

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La sfârșitul lunii august 1940, România trecea din nou prin clipe dramatice. După ce cedase Basarabia și Bucovina de Nord la 28 iunie 1940, în urma unui ultimatum sovietic, regele Carol al II-lea era pus în fața altui ultimatum, de această dată german: România trebuia să accepte la Viena un „arbitraj” nazisto-fascist asupra frontierei sale cu Ungaria.

În urma Dictatului de la Viena, România ceda nordul Transilvaniei Ungariei hortyste.

În aceste circumstanțe dramatice, Carol al II-lea a convocat două Consilii de Coroană care s-au desfășurat în nopțile de 29 spre 30 și 30 spre 31 august.

În fapt, Carol al II-lea și-a ascuns lașitatea de a nu se împotrivi și acestei cedări teritoriale în spatele celor două Consilii de Coroană.

„Trebuie să răspundem dacă primim Arbitrajul celor doi miniștri ai Afacerilor Străine ai Axei”

La 29 august 1940, ministrul de Externe al României, Mihail Manoilescu, și omologul său din Ungaria au fost convocați la Viena, unde ministrul de Externe nazist, Joachim von Ribbentrop, și ministrul de Externe fascist Galeazzo Ciano au impus celor două țări preacceptarea necondiționată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea „Arbitraj”, în fapt Dictatul de la Viena.

„După-masă, la 5 1/2 (jumătate, n.r.), s-a produs drama care poate să ne ducă departe. La Viena s-a pus în vedere lui Manoilescu că, până la 12 noaptea, trebuie să răspundem dacă primim Arbitrajul celor doi miniștri ai Afacerilor Străine ai Axei, fără să ni se spuie măcar principal despre ce e vorba. Aceasta cu un întreg cortegiu de amenințări (…).

Trebuie să mărturisesc că numai la asta nu mă așteptam. Este lucrul cel mai dezastruos ce ni s-ar fi putut întâmpla. (…) Așa, din senin, trebuie să cedăm teritorii, fiindcă așa o doresc ungurii și acoliții lor, aceasta mi se pare depășind orice măsură. La ora 11 (23:00, n.r.) Consiliul de Miniștri care hotărăște ca, în decursul nopții, să se întrunească Consiliul de Coroană (…)”, nota Carol al II-lea în jurnalul său.

Consiliul de Coroană din noaptea de 29 spre 30 august 1940

Termenul până la care România trebuia să răspundă era ora 24:00. Într-un final, la insistențele părții române s-a acceptat amânarea trimiterii acestui răspuns până la ora 03:00 dimineața. Între timp, s-au adunat membrii Consiliului de Coroană pentru a discuta ultimatumul nazisto-fascist.

„Împinși de evenimente, am fost silit să adun Consiliul de Coroană înainte ca toți să fie prezenți. Au lipsit Maniu, Iorga, Gheorghe Brătianu (erau plecați din București, n.r.), iar Horia Sima s-a făcut nevăzut.

Consiliul a început printr-o expunere a situaţiei de către Gigurtu (Ion, prim-ministru, n.r.) și, pe urmă, am dat cuvântul, rând pe rând, celor prezenți. În general, cei bătrâni s-au pronunțat contra acceptării Arbitrajului, însă Vaida (Vaida-Voievod Alexandru, n.r.), foarte violent, şi Argetoianu (Constantin, n.r.) au pledat cu raționamente foarte logice pentru.

Dinu Brătianu a fost violent contra, asemenea Iamandi (Victor, n.r.), Victor Antonescu, dr. Angelescu (Constantin, n.r.) și Cuza (Alexandru, n.r.). Horia Codreanu, părintele Moţa (Ion, n.r.) şi tot Guvernul pentru. Eu am făcut, la sfârșit, o declarație că sunt pentru rezistență, că am speranțe pentru viitor, că dacă soluția ce se va da va fi prea rea pentru ţara să nu cumva să se reînvie iridenta românească. S-a redactat, pe urmă, Comunicatul, în care se zice că am acceptat Arbitrajul, în urma unor cereri ultimative ale Axei”, menționa Carol al II-lea.

Consiliul de Coroană din noaptea de 30 spre 31 august

În urma „Arbitrajului” de la Viena, România era silită să cedeze aproape jumătate, 43.492 km², din teritoriul Transilvaniei. Era o veste cumplită pentru țară. Astfel, Carol al II-lea a convocat al doilea Consiliu de Coroană în noaptea de 30 spre 31 august. De această dată au participat și Iuliu Maniu și Gheorghe Brătianu.

„La 12 (24:00, n.r.), Consiliul de Coroană (…). Atmosferă grea, aș putea spune chiar încărcată. Se simte în atitudinea majorității consilierilor o vădită ostilitate împotriva celor ce s-au întâmplat. Bazându-mă pe faptul că în Consiliul de ieri Arbitrajul a fost acceptat și că cele de azi nu sunt decât o consecință, am hotărât că nu se va lua avizul celor întruniți, considerând întrunirea ca informativă, lăsând, totuși, fiecăruia posibilitatea de a-şi expune părerea.

Eu deschid ședința cu câteva cuvinte adânc simțite. Îmi afirm hotărârea mea de a rămâne neclintit cârmaciul țării prin momentele de furtună, cu nădejdea că cele întâmplate nu sunt decât trecătoare”, scria Carol al II-lea.

Maniu și Brătianu, împotriva acceptării „arbitrajului”

Membrii Consiliului de Coroană și-au expus fiecare opinia. Dacă Constantin Argetoianu și-a reiterat poziția sa ca România să accepte „arbitrajul”, Iuliu Maniu și Gheorghe Brătianu au fost extrem de vehemenți la adresa „arbitrajului” Axei.

„Încep, după aceea, opiniile fiecăruia. Primul vorbește Argetoianu, care conchide că trebuie cu frunțile sus să acceptăm inevitabilul. Iorga, pe urmă, făcând considerațiuni istorice, nu acuză decât trecutul şi nu se pronunță contra; vorbește rezonabil.

Urmează Maniu, care se răstește ca la o întrunire publică, spre a vorbi de drepturile Ardealului şi ale poporului ardelenesc, care singur este stăpân pe destinele sale. Atacă regimul, făcând incursiuni în politica internă, pe care sunt obligat a le opri.

După el, mai spune lucruri vagi și încurcate Gheorghe Brătianu, care este pentru rezistență. Au mai vorbit și alții, fără importanță”, mai preciza Carol al II-lea.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Regele Carol al II-lea și războiul: „Scăparea de astăzi poate fi foarte scump plătită mâine”

Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră speranță”

Carol I, cel mai mare rege al românilor. Care a fost primul cuvânt pe care l-a rostit în limba română

Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea